MOLDOVA

Din adînc de suflet răsare slova

şi în ecou prelung plînge Moldova

mistuită în sărăcie, ispitită de vecie

cum lumina pe sine se scrie.

Şi-i atîta pietate în rugăciune

cum tăcerea vie Verbul o răpune

cum respiră iarba în răsărire

şi cum ard în adorare

chipurile vii din icoane.

Din prea cuminte cumpătare

cutremurat e duhul la hotare

şi faţa lumii în schimbare

precum e sufletul în contemplare.

Din adînc se înfiripă nevăzut

în ecou de  pace şi vecie

cum e floarea mîntuită în fruct

precum închipuirea vie

e nemurire într-o poezie.

Şi nimeni nu trece în lumină

decît prin rostire fără vină

şi nici moartea nu e departe

cum Treimea Sfîntă nu se împarte.