Tradiţii obosite

Drumuri de ţară, cărări,

Păduri stricate, animale bolnave,

Clopotul mai bate în depărtări,

Jelanii mîhnite şi grave!

 

O, nu mai ştim unde e pragul

Strămoşilor sfinţi, regrete jilave,

Mai pictează icoane zugravul,

Bolţile vremii, animale bolnave!

 

Boii nu mai trag la jugul durerii

Şi ei s-adună în turme răzleţe,

În urmă rămîn frunzele verii,

Amurguri amare, semne de bătrîneţe!

 

Tradiţii obosite au aripi de moarte

Chiar limba se schimbă mereu,

Ştiinţa în lume de-acum împarte

Alte însemne, deşi viaţa aceeaşi o dă Dumnezeu!

 

Şi nu mai ştiu dacă acest clopot se bate

Acolo la rugă, în norii din zare,

Mai poate s-adune din vechile sate

Creştinii rămaşi, s-asculte această CHEMARE!

 

Panglici, actori şi pigmei

Poezia de azi e vetustă…

Panglici, actori şi pigmei

Cu mintea bolnavă, îngustă

Bat cuie în inima ei!

 

Avangarda schiloadă răpune

Aspectul romantic şi grav,

Iar versul nu poate să sune,

Cînd veacul i-atît de bolnav!

 

Uşor e să scrii la-ntîmplare

Metafore chioare, fără idei!

Postmodernismul cu mare ardoare

Loveşte în inima ei!

 

E greu să mai pui o-ntrebare

Răspunsuri sînt multe: „Ce vrei?”

Panglici, actori şi pigmei!

 

Cernerea clipelor

Să nu uităm trecutul ţării!

Sfat neglijat, prezentul infidel

Pune semnul întrebării

Şi crede că lumea începe cu el! clipa moare şi duce-n uitare

Poveşti, poezii, vieţi şi dureri

Dar altă clipă vine din zare

Şi-aduce nimbul unei reînvieri…

Şi bine ar fi dacă toate

Cuvintele ar fi cu folos,

Tradiţii bătrîne, uitate

Şi-atîtea „vieţi de PRISOS”!

 

Răscruci hamletiene

Timpul vorbeşte, pulsul istoriei

abia mai bate…

În grădinile melancolice deja

cad amintiri îngălbenite…

Încotro să mergem? – aşa

încep întrebările vieţii…

Şi iată am ajuns aici la

cumpene sau răscruci hamletiene:

„TO BE OR NOT TO BE”?

vîntul spulberă aceste frunze

jilave către zarea eternităţii!…

Vor putrezi şi ele sau vor zbura mereu

precum un gînd bun la Porţile

Absolutului?