portul sulina. olga

altă zi.

aştept pescarii.

 

tiberiu zice că va fi vreme bună

îl privesc bănuitor o fi ştiind el ceva

mirosul de peşte împrăştie norii

pescarii vin

de la crişan

sau maliuc

lotcile scorojite îşi leagănă şoldurile

femei de o sută de ani.

 

bărbaţii arşi de soare cu mânecile suflecate

la jean bart se bea vodcă

pe datorie

 

în satul vechi oamenii împrumută zahăr

olga s-a mutat pe strada a III- a

într-o casă văruită cu albastru.

 

şi

iar miroase a peşte bărbaţii se duc la neveste

din farul vechi mă fixează

ochii băiatului

blond.

 

hotel camberi

în camera cu numărul 13 doamna chiriachiţa

născută katanulis

privea pe fereastra hotelului camberi

în faţă dunărea umflată şi grasă

ca burta unui peşte

marinari ţanţoşi cu chipiurile trase pe frunte

soarele încă arde

 

barcagiul strigă furios că i-a fugit nevasta

cu altul la tulcea

un căpitan de vas

n-o să mai mănânce hamsii

femeia îşi aşează cochetă părul

acelaşi ruj corai

de 40 de ani

încă mai are pielea arămie

celelalte camere sunt goale nu mai

locuieşte nimeni aici.

 

nici el.

 

i se spune hotelul cu stafii

balconul stă să cadă candelabrul vechi

ştie

povestea grecoaicei.

 

un copil înaltă un zmeu în culorile curcubeului.

„clic” se aude

declanşatorul unui

aparat foto.

 

crucile

la cimitirul din sulina

lumea se înghesuie lume…

lumeeeeee…

nu e sărbătoare

se dă de pomană

ce se dă aicea

 

cine a murit

cine mai ştie

mortul de la groapă

nu se mai întoarce

pachetul cu pui şi pilaf, ei da, şi sarmale în foi

de viţă

începe uşor să plouă

„de varză nu aveţi?!”

 

crucile stau înşirate anapoda

fără o ordine

păi ce,

când mori stai la rând?

 

şi doi covrigi

cu lumânarea aprinsă

am primit şi eu

la grămadă

„eu nu sunt cu mortu ăsta”,

apuc să zic,

nu contează

„viii cu viii  morţii cu morţii”

se aude vocea piţigăiată din spatele meu

 

ni se strigă să înaintăm…

nălucile

pe holul lung şi întunecat fotografiile

par năluci.

 

mă îndrept spre cimitirul evreiesc

sunt oameni acolo

nu le văd chipurile

 

– Gerson Marcu împuşcat de răufăcători

la 7 martie 1901 –

citesc pe crucea de la intrare.

 

nora îmi zice să fiu degajată.

 

emilie

nu se ştie cum a ajuns acolo.

 

„să scrii despre vieţile oamenilor” deschide ochii

îmi spunea deunăzi doamna din colţ care vinde flori

 

emilie  louise s-a născut la galaţi în 1866

a copilărit la malul dunării

s-a îndrăgostit ca orice tânără.

mariana, mătuşa mea de la brăila,

mă întreabă dacă am văzut vreodată egrete

nu pot

să îi răspund acum.

 

e prea grea lopata pentru mâinile mele mici.

groapa cea mare se cască la mine

nu mă înghite

bucăţi ţari de pământ

se rostogolesc

până la celelalte cruci

 

emilie era o fată frumoasă

cam timidă

degetele ei subţiri cântau

la pian

o partitură veche

muzica o ajuta să vadă.

ştia pe de rost notele muzicale ştia

unde ţine doamna din colţ

platoul cu baclavale.

ştia emilie să iubească.

e tot ce avea.

şi boala.

rochia din tafta verde zăcea pe marginea patului

“nu o mai duce  mult”

zice medicul.

 

emilie louise a murit la sulina. în 1881