Perfecţiune
Nimeni n-ar fi crezut
Cîte lucruri pot încăpea într-un cub,
Cîte întîmplări spăimoase pot trece
Prin gîtul de sticlă al nopţii,
Cîtă perfecţiune
Pot ascunde oamenii.
Creştete, frunţi, capete, de lut
Scot un sunet frumos prin
Lovire: cling-clang.
Cuţitele Zeiţei
Cuţitele zeiţei Raţiunea, croiesc lumea.
În pătrate, poligoane,
Principii şi axiome
Triunghiulare, incontestabile.
Ele tranşează cu precizie
Seninul privirii
Şi chipul Îngerului
Din adîncul corneei.
Pot mărunţi în rondele subţiri
Norul nebuniei poetice sau
Magnolia înflorită a cîte unui sentiment.
Cuţitele zeiţei Raţiunea
Croiesc lumea, neobosite.
O decupează sîngeros, ştiinţific,
Din prescura de aur
A zorilor.
Scrijelesc cu exactitate, metodic,
Pămîntul de îngropăciune al sufletului,
Incizează fără tremur
Miezul inimii.
Rîul viselor
pentru Paul
Nu ne-a prevenit nimeni
Că ne putem pierde atît de uşor
În vîltoarea viselor,
Că reflexele, strălucirile apei
Sînt fără sfîrşit.
Drumuri de apă
Locuinţe de apă
Nesfîrşiri de apă
Dîmburi de apă
Vîrtejuri.
Ploi şi furtuni
Cărări de apă
Cascade.
Pămîntul,
Limanul
Sînt rare.
Poate de cîteva ori
Să le atingi cu piciorul!
Să stai drept
Să te poţi înălţa
Să nu-ţi fie teamă
De vîltoarea apei
De valurile uriaşe
Ale întîmplărilor, gîndurilor.
De iubitul pe care-l îmbrăţişezi
Şi s-ar putea să fie,
Doar lunecarea unui val,
Doar argintiul unui vis.
Ei au venit
Ei au venit.
Timpul curge în fişicuri subţiri
Deasupra capetelor noastre.
Pare ciudat, dar înălţimile oraşului mai sînt încă argintate de lună.
Ioan se strecoară neobservat prin mulţime.
Au venit şi Luca, şi Marcu.
Doar Matei întîrzie. E cald.
Încă mai există Feeria Solară
În leagănul amurgului.
E drept că afară,
Devine din ce în ce mai cald.
Apa sfîrîie pe metalul încins.
Gîndurile oamenilor seamănă tot mai tare
Cu negrul fum,
Întunecă tot.
Fecioara Maria se plimbă înlăcrimată.
Rătăceşte pe străzile de beton
Şi nimeni nu o recunoaşte.
E cald. Mult prea cald şi Luca
Predică într-un deşert de beton.
Cuvintele lui, înnebunesc contoarele Geiger*
* Aparat de măsurat radioactivitatea mediului