I don’ t believe

Nu cred că ştii ce înseamnă tristeţea

(răcoarea splendoarea imaculării)

 

Nu cred că ştii ce înseamnă tristeţea

(pe cărărui  de munte

mari deşerturi de gînd)

 

Nu cred că ştii ce înseamnă tristeţea

(un car cu stele trecînd cu trosnet pe cer)

Nu cred că ştii ce înseamnă tristeţea

(prăpăstii de vorbe pe coama de deal)

 

Nu cred că ştii ce înseamnă tristeţea

(pe funduri de iezer hălăduiri)

Nu cred că ştii ce înseamnă tristeţea

(o cîrtiţă scormonind pe sub veac) nu

 

Nu cred că ştii ce înseamnă tristeţea!

zise omul sărac

 

 

Semnul de taină

            lui Mihai Ursachi, in memoriam

Aproape aproape e ora

Cînd înfloreşte pe cer

Soră cu aurora

Rosa caelesta

 

Trandafirul de peste fire

 

* * *

(Traiectoria Rozei către Poem)

Iar lemnul de trandafir carnea Rozei

Săpat e   în rune şi cîntec

Printre rune-ruine

Aromitor

 

…Trandafiri

Ai iubirii de mamă

Ridicaţi dintre riduri transplantaţi

Într-un cîmp de mohor

 

* * *

(Omul nalt şi alb cu vioara sub braţ)

un vioi călător

prin obscuritatea obîrşiilor,

Primordialul omul arhetipal

 

coboară scara cerului

treaptă cu treaptă

învestmîntat în fulare de stele

pe lîngă căruţa de foc

bidiviii de ceaţă

pasc liberi (în jurul navei…)

în limpede dimineaţă

 

(Omul nalt şi alb cu vioara sub braţ)

…mai  apoi se blindase

în armurile unui nume

în măsură fiind să numească

la rîndul lui celelalte

vieţuitoare

iar despicîndu-l Zeul în două

lumea s-a – frumos – rotunjit

prin coapsa femeii:

a douăsprezecea coastă

 

* * *

(Omul nalt şi alb cu vioara sub braţ)

 

îngerul suflă spre dînsul

ca  spre o flacără de magneziu

iar sufletul pîlpîie-pîlpîie

lampă

 

abia atunci văzu diferenţa

dintre flux şi reflux

şi mareele mării interioare…

 

îngerul suflă spre dînsul

iar sufletul iată-l descuamează desfoliază

şi se cabrează se înalţă în zbor

ca un păun ca un

flamingo cocor

 

* * *

(Omul nalt şi alb cu vioara sub braţ)

firişoare de sînge

prelinse

de sub altar

se scurg la vale curg rîu

înconjoară planeta într-o reţea

iar mult nu este nu va mai fi

şi Cel ce vine ce vine ce vine

va veni

nu                  va                  mai        zăbovi!

 

Pergamentul viu

Cînd iei în mînă o carte

şi atingi prima dată

epiderma ei simţitoare fremătătoare

parcă auzi  dureros

scîncetele animalului din care-i croită

hlamida coperţii

 

te întrebi  nedumerit şi înfiorat

au mai zis-o oare şi alţii

aceasta

 

Au zis-o mai bine şi mai frumos??