CASĂ LA MUNTE
Aş vrea să am o casă la munte
Pe vîrful unei stînci e trai de zburător;
Legătura cu lumea o face o punte
Pe care-o desenează vulturii în zbor…
Singur aş petrece un noian de vreme
Departe în munţi înconjurat de nori;
Brazii mi-ar scrie sute de poeme
De seara, cînd se-ntunecă în flori…
Apoi, cînd florile în taină aţipesc
Şi cade roua noaptea, limpede şi grea;
Nu de munţi eu vreau să mă feresc
Ci de furtuna neagră dintr-o stea…
Tu să urci într-un galop la mine
În sfere înalte înfruntînd ciclonul;
Nu aş mai adormi, în nopţile senine
În luminişuri ar surîde Domnul?
Aş vrea să am o casă la munte
Neagresat de nimeni să visez în pace;
Să trec senin cu păsările pe punte
Cînd întunericul de ziuă se desface…
ZI DE ZI, VIAŢA
Singur am rămas pe un drum de fier
Obsedat de sine cît nu sînt departe;
De la voi prieteni, azi, nimic nu cer
Unica dorinţă-i scrisă într-o carte…
N-are cum să fie singura părere
Zorii zilei cheamă-un fluture pe mînă;
Cu aripi de aur, poleit cu miere
În abis nu zboară, numai mă îngînă?
E un lucru cert, nu privesc la soare
Clipe înfrigurate prind un har divin;
Mă atinge raza, sufletul mă doare
Pe la miezul nopţii agresat de-un crin?
Dincolo de munţi, păsări mari, rebele
Spulberă ţărîna, visul de coşmar;
Luminat de arbori şi certat de stele
Clopotul iubirii sună tot mai rar?
Singur am rămas flacără-n pustie
Ars fiind de lumea plină de păcate;
Am să-mi mut viaţa într-o clipă vie
Viaţa care-am dus-o zi de zi în spate!
O DATORIE
Am spus mereu că am rămas ce sînt
Vă întorc darul la ceas tîrziu de seară;
Sigur voi fi că pămîntul din pămînt
Face suferinţa lumii mai uşoară…
Sufletu-mi tresaltă în Marea Simfonie
Cîntată-n ceruri de Spiritul Divin;
Celesta muzică, născută din pustie
Pe Iisus îl va aduce la nunta fără vin…
Destinul e însemnat de păsări călătoare
Plecate şi întoarse, pe-acelaşi drum;
Îşi cere ignoranţa serele din soare
Pecetea să pună strigătul postum…
Mîinile mele de dor sînt pietrificate,
Roase de năduhul ierburilor, vara;
Un păianjen cu braţe-ncrucişate
Ţine-n plasa lui cascada Niagara?
Harul păstrător, scump ca un comînd
Ascunde reveria din zorii dimineţii;
Nu vă uitaţi la mine, nu ştiţi, ce am în gînd
O datorie am, să-mi apăr toţi poeţii !