Hovannes KRIKORIAN

 

Armenia

Aceasta este ţara mea, nu-i vreo prea largă moşie,

încât, de mă duc undeva,

aş putea-o lua cu mine –

micuţă, precum o îmbătrânită mamă,

(împuţinată de vreme)

micuţă, ca un prunc nou născut,

iar(ă) pe harta lumii,

cu totul cât o picătură de lacrimă.

Aceasta este ţara mea, nu prea întinsă de fel,

încât i-am făcut loc în inima mea,

ca să n-o pierd cumva.

 

 

Hovannes ŞIRAZ

 

Patria mea sfântă

Patria mea sfântă, tu eşti în inima mea,

Tu eşti în inima mea, nu pe limba mea;

Dinăuntrul ei, de-mi despici inima,

Flacăra steagului tău va izbucni vâlvătaie.

Nu vreau să-mi strig dragostea mea,

Doar ascultă, patrie a mea semeaţă:

Pe tine în sute de locuri te-a lovit duşmanul,

Dar pe mine-n o mie de locuri inima mea a rănit.

Al tău sunt cu totul, patrie,

Şi asemenea lumânării din margine de drum,

Pentru slava ta, chiar şi-o singură zi aş arde,

Măcar de n-o rămâne din mine nici umbra cenuşii.

 

 

Hamo SAHIAN

Când spun Armenia …

Când spun Armenia, obrajii mi se aprind,

Când spun Armenia, genunchii mi se îndoaie,

Nu ştiu de ce se întâmplă aşa.

Când spun Armenia, buza îmi arde,

Când spun Armenia, trupul îmi înfloreşte,

Nu ştiu de ce se întâmplă aşa.

Când spun Armenia, ochii mi se umplu de lacrimi,

Cînd spun Armenia, braţele mi se desfac,

Nu ştiu de ce se întâmplă aşa.

Când spun Armenia, lumea-ntreagă îmi e casă,

Când spun Armenia, de moarte cui îi mai pasă?

Voi dăinui, pururi voi fi aşa.

 

Cum aş putea?

Oare cum aş putea să mă ridic să plec?

Oare cum aş putea să mă ridic să plec?

Oare cum aş putea să trăiesc pe alte meleaguri,

De vreme ce pe-acolo hayrenne[1] nu sunt?

De vreme ce în alte părţi nu sunt horovele[2]?

De vreme ce sufletul nu ţi se-aprinde

Din propria cenuşă?

În locuri străine

Nici măcar pe soarta potrivnică nu te poţi mânia.

Mă frate, cum să mă scol şi să plec?

Mă frate, cum să rămân în alte ţinuturi?

În alte ţări

Pământul nu e aşa binecuvântat

Că nici osteneala atâta folos nu-ţi aduce.

Nicăieri zăpada de-atât soare nu-i plină,

Nici soarele nu poartă atâta zăpadă.

Căci, frate, exilat pe alte tărâmuri,

N-ai Aracadzul[3], semeaţa creastă,

Nici pe-ai săi umeri cetatea Sasun[4]

În loc străin

Din fiecare piatră, rază de soare ori râpă

Cu ochii mei de demult nu mă priveşte în ochii de-acum

Copilăria.

Oare cum aş putea să mă ridic să plec?

Oare cum aş putea să trăiesc în alt loc?

Mă frate, cum aş putea trăi eu fără mine?

 

 

Baruyr SEVAK

Puţini suntem, dar ne numim armeni

Noi nu suntem mulţi, dar ne numim armeni;

Nici nu ne socotim superiori nimănui,

Doar c-ar trebui să acceptăm

Că noi, numai noi, avem Araratul[5],

Şi că aici se află, la-nălţime, Sevanul[6],

Unde cerul chipul întocmai şi-l oglindeşte în undă;

Doar că David aici şi-a purtat luptele;

Doar că aici a fost scrisă cartea Nareg[7]:

Doar că ştim din stâncă să cioplim mânăstiri,

Din piatră, peşti; păsări, din ţărână,

Pentru a ne iniţia, să slujim

Frumosului,

Binelui,

Măreţiei,

Bunătăţii . . .

Nu suntem mulţi, dar ne chemăm armeni,

Nu ne considerăm superiori nimănui,

Atâta doar că soarta ne-a fost diferită;

Atâta doar că am irosit prea mult sânge;

Atâta doar că-n existenţa noastră de veacuri,

Când am fost mulţi

Şi eram puternici,

N-am asuprit şi n-am înrobit alte neamuri,

Pe nimeni n-a vătămat tăria braţelor noastre.

Poate c-am cucerit şi-am subjugat

Pur şi simplu cu cărţile noastre.

Poate c-am dominat

Numai cu harurile noastre…

Doar că moartea ne-a îndrăgit,

Căci nu de bună voie am avut parte de ea.

Iar când, disperaţi, ne-am părăsit pământul,

Oriunde-am poposit, oriunde-am rămas,

Am ostenit pentru toţi:

Am construit poduri,

Am arcuit bolţi,

Am plugărit pretutindeni,

Recolte smulgând din ţărână,

Am dat din priceperea noastră, am dăruit proverbe şi cânturi,

Am ocrotit de-ngheţul sufletesc,

Peste tot am lăsat câte ceva din felul nostru de-a fi şi-a simţi,

O părticică – relicvă din sufletul nostru,

Prescură din inima noastră . . .

 

Suntem puţini, aşa e, dar ne numim armeni.

Mai ştim geamătul rănilor fără de leac,

Dar să şi exultăm de noi bucurii.

Ştim coasta duşmană s-o-mpungem adânc,

Dar sprijin să-i fim şi unui prieten o ştim,

Să-nturnăm cu dobândă un bine făcut,

Cu-asupra de măsură înapoind împrumutul…

Pentru cel drept şi pentru adevăr

Ştim să fim chezaşi cu viaţa noastră chiar.

Ştim să şi aţâţăm, dar şi să stingem focul

Când cineva cu sila încearcă să ne ia,

Iar, dacă e nevoie bezna s-o risipim,

Luminoasă torţă să ne facem ştim

Şi mai ştim, desigur, să ne iubim cu-ardoare,

dar respectându-i totodată pe ceilalţi…

 

Noi  nu ne credem mai de soi ca alţii,

Dar una ştim:

Ni se spune armeni de minune;

Şi, la urma urmei, de ce nu ne-am mândri cu asta?

Existăm. Şi vom fi. Tot mai mulţi şi mai mulţi.

 

Traduceri şi note de Arşaluis SARCHISIAN GURĂU

[1] Hayren – baladă populară armeană.

[2] Horovel – cântec tradiţional folcloric armenesc.

[3] Aracadz – vârf celebru în Munţii Ararat.

[4] Sasun – veche cetate datând din perioada întemeierii statului armean.

[5] Ararat – munte în Caucaz, unde – conform legendei – a ancorat corabia lui Noe, după potop.

[6] Sevan – lac de mare întindere, în Armenia, considerat de unii geografi o „mare închisă”.

[7] Nareg – carte sfântă.