Zoran Mimica s-a născut în Croaţia, la Zagreb, în 1953. A început să scrie haiku în 1970, mai ales studiind zen şi tao din cărţile unor autori ca: Suzuki, Fromm, Pirsig, Ryokan, Basho, Busson, Issa, Shiki. Se consideră „homeless”, dar de fapt îşi împarte timpul între Zagreb şi Mimica, în Croaţia, şi Viena şi Londra. Are trei fete şi, recent, a devenit bunic.

 

Nici o vorbă

nici mişcare –

doar vânt…

 

 

Aşteptând poştaşul

primele ore ale dimineţii

curg alene…

 

 

Mergând pe drum,

încerc să nu calc

furnicile uriaşe

 

 

Mic dejun cu nevasta

am făcut un ceai foarte tare

– ploaie de septembrie

 

 

Mănânc orez

şi aştept poştaşul

– ce zi ternă

 

 

Un nor de praf

acolo unde aeroplanul

atinge pământul

 

 

Joc cărţi cu fiica mea

i-am remarcat

dinţii noi

 

cum am băut ceai chun-me[1]

am avut sentimentul

că Tao e în el

 

 

Daruri de Crăciun

în fiecare an primesc ceva

de care nu prea am nevoie

 

 

Festival rock

fumez

iarbă second hand

 

 

Biserica e rece

dar concertul

începe

 

 

„Asta e bucătăria”

a spus şi m-a dus

în camera ei

 

 

dimineaţă de iarnă

– muscă moartă

între cele două geamuri

 

 

câinele latră

în tramvai

– miros de salam „mortadela”

 

 

marea

e ca uleiul

noaptea asta

Prezentare şi versiunea în limba română: Marius CHELARU

 

[1] Ceai verde chinezesc ale cărei frunze amintesc de forma sprîncenelor. Înseamnă „sprîncene preţioase”.