Dan MINOIU

Roată

S-au spart cuvintele

în gura ta,iubito.

Lasă-le aici fărîme

să-ngrămădească nedumeririle noastre

şi puse pe roata olarului

să ni se-arate rotunde şi peticite.

 

Dă focului din gură iubito

alte cuvinte, demult arse şi prăfuite

şi-n cana de apă cu care m-apropii

să-mprăştii cenuşa neputinţelor noastre

risipite aiurea.

 

Taină

Cu linţoliul tău prăpădit

Ai apărut din nou, Singurătate.

Ţi-ai aruncat pe patul meu

toate răutăţile şi te-ai aşezat.

Să stai.

Cu mîini răvăşite, în zgomot spart, ai aşternut

pe chipul meu, durerea revederii.

M-ai privit scurt şi într-un bolero ciudat

ai prins a-mi vorbi despre taine.

Mi-ai spus de taina urîtului,

a tristeţilor iremediabile şi de alte taine

bine ştiute. De tine.

M-ai înfofolit cu deznădejdea ta

redîndu-mă tăcerii nedorite.

Cu ochi slabi şi trup copleşit

te-am ascultat, a cîta oară?!…

Mi-ai aşezat perna plină de

puful lebedelor ucise de vînt,

dorindu-mă aproape.

Supus, m-am dăruit ţie, fără să-ţi spun

Cît de mult îmi doresc izbăvirea.

 

Ursitoare

Nor gripat de-o sfîntă ploaie

Vino, inima-mi înmoaie

Şi pune la curăţat

Dorul care mi-a oftat

Şi lasă la Răsărit

Chipul de la Asfinţit,

Iar lîngă urechi să-mi pui

Floarea dată nimănui,

Că m-ai prins pe vreme rea

Între-o vrajă şi o stea

Şi mi-ai dat glas de furtună

Împăcat de-o zînă bună –

Şi să-mi prinzi la subsuoară

Dor abia ieşit afară,

Să mă duci în cîmp de flori

La cules de Sărbători

Şi s-aduci la săturat

Fetele de sărutat

Că-ţi aduc de la fîntînă

Fata mea de ziuă bună,

Să-ţi laşi pudra-n palma ei

Şi în murmurat de chei

Să închizi pe înnoptat

Cerul ce te-a supărat…

Boala ţie să îţi treacă

Ploaia să nu ne petreacă…

 

Rugă

Lasă-mă Tată, în dreaptă odihnă.

Atîta de obosit…

Picură pentru mine şi Dă răsuflarea

Candelei, buzelor mele stinse.

Lasă-Mi ştergarul cel alb să şterg capul

De toate păcatele şi bunătăţile…

De toate lasă-Mă să mă şterg.

Nu încuviinţa umbrelor trecute să

mi se ivească. Nici celor luminoase.

Lasă bucuriile Tată să spele

sufletul încercat de zbateri şi nerostiri.

.. .Şi copii, Tată… Lasă-i să vină la mine.

Să spele cu mîinile lor trupul

sleit de-atîta neputinţă.

Atîta de obosit…

Lasă-Mă Tată, în dreaptă odihnă.

 

Bună Vestire

Nu, nu sînt clopoţei

Sînt lacrimile mele iubito…

Vestind despre noi…

Dă-le bineţe…

 

Firesc

Pe gîndul rostuit al clipei ce se duce

Să spargem astăzi toamnele în două,

Cînd te conjur să-mi fii simbol pe-o cruce

Ce ni s-a arătat în vorbă nouă.

 

Cu glas de cîntec înecat în şoapte

Să-mi dai turnirul cailor plecaţi

Şi clipele pătrunse de o noapte,

Să-mi spună de jochei îndureraţi.

 

Nu am nevoie într-un vis vremelnic

De toamnele ce-n clipă mi le dai,

Dar te aştept la steaua mea, nemernic

Să mă împroşti cu şoaptele din mai.