Roată
S-au spart cuvintele
în gura ta,iubito.
Lasă-le aici fărîme
să-ngrămădească nedumeririle noastre
şi puse pe roata olarului
să ni se-arate rotunde şi peticite.
Dă focului din gură iubito
alte cuvinte, demult arse şi prăfuite
şi-n cana de apă cu care m-apropii
să-mprăştii cenuşa neputinţelor noastre
risipite aiurea.
Taină
Cu linţoliul tău prăpădit
Ai apărut din nou, Singurătate.
Ţi-ai aruncat pe patul meu
toate răutăţile şi te-ai aşezat.
Să stai.
Cu mîini răvăşite, în zgomot spart, ai aşternut
pe chipul meu, durerea revederii.
M-ai privit scurt şi într-un bolero ciudat
ai prins a-mi vorbi despre taine.
Mi-ai spus de taina urîtului,
a tristeţilor iremediabile şi de alte taine
bine ştiute. De tine.
M-ai înfofolit cu deznădejdea ta
redîndu-mă tăcerii nedorite.
Cu ochi slabi şi trup copleşit
te-am ascultat, a cîta oară?!…
Mi-ai aşezat perna plină de
puful lebedelor ucise de vînt,
dorindu-mă aproape.
Supus, m-am dăruit ţie, fără să-ţi spun
Cît de mult îmi doresc izbăvirea.
Ursitoare
Nor gripat de-o sfîntă ploaie
Vino, inima-mi înmoaie
Şi pune la curăţat
Dorul care mi-a oftat
Şi lasă la Răsărit
Chipul de la Asfinţit,
Iar lîngă urechi să-mi pui
Floarea dată nimănui,
Că m-ai prins pe vreme rea
Între-o vrajă şi o stea
Şi mi-ai dat glas de furtună
Împăcat de-o zînă bună –
Şi să-mi prinzi la subsuoară
Dor abia ieşit afară,
Să mă duci în cîmp de flori
La cules de Sărbători
Şi s-aduci la săturat
Fetele de sărutat
Că-ţi aduc de la fîntînă
Fata mea de ziuă bună,
Să-ţi laşi pudra-n palma ei
Şi în murmurat de chei
Să închizi pe înnoptat
Cerul ce te-a supărat…
Boala ţie să îţi treacă
Ploaia să nu ne petreacă…
Rugă
Lasă-mă Tată, în dreaptă odihnă.
Atîta de obosit…
Picură pentru mine şi Dă răsuflarea
Candelei, buzelor mele stinse.
Lasă-Mi ştergarul cel alb să şterg capul
De toate păcatele şi bunătăţile…
De toate lasă-Mă să mă şterg.
Nu încuviinţa umbrelor trecute să
mi se ivească. Nici celor luminoase.
Lasă bucuriile Tată să spele
sufletul încercat de zbateri şi nerostiri.
.. .Şi copii, Tată… Lasă-i să vină la mine.
Să spele cu mîinile lor trupul
sleit de-atîta neputinţă.
Atîta de obosit…
Lasă-Mă Tată, în dreaptă odihnă.
Bună Vestire
Nu, nu sînt clopoţei
Sînt lacrimile mele iubito…
Vestind despre noi…
Dă-le bineţe…
Firesc
Pe gîndul rostuit al clipei ce se duce
Să spargem astăzi toamnele în două,
Cînd te conjur să-mi fii simbol pe-o cruce
Ce ni s-a arătat în vorbă nouă.
Cu glas de cîntec înecat în şoapte
Să-mi dai turnirul cailor plecaţi
Şi clipele pătrunse de o noapte,
Să-mi spună de jochei îndureraţi.
Nu am nevoie într-un vis vremelnic
De toamnele ce-n clipă mi le dai,
Dar te aştept la steaua mea, nemernic
Să mă împroşti cu şoaptele din mai.