World Haiku Anthology, nr 11, din 2015, editată de Ban’ya Natsuishi, Publisher: Sichigatsudo, Tokyo, Japonia, 280 p.

Ca în fiecare an de ceva vreme încoace, a apărut recent antologia World Haiku Association. Cartea cuprinde 532 de poeme haiku, semnate de 204 de poeţi, din 44 de ţări, între care şi România (Magdalena Dale, Ecaterina Neagoe, Valentin Nicoliţov şi subsemnatul). În afară de poemele autorilor amintiţi – cea mai consistentă secţiune a cărţii, sunt şi antologate şi texte de critică, eseuri (Hanoi and World Haiku, de Ban’ya Natsuishi, Haiuku by Japanese Woman, de Sayumi Kamakura, Monoku: Its History and Practice, de Jim Kacian), conference reports, o rubrică cu poeme semnate de copii, World Haiga Gallery ş.a.

O lectură interesantă pentru autorii de gen sau iubitorii liricii nipone, a istoriei şi prezentului acesteia, aşa cum este văzută de autorii care fac parte din WHA.

Încheiem semnalarea noastră cu câteva poeme antologate: „Lasă porumbiţa să zboare acum/ Dincolo de piscurile urii/ Fie ca iubirea să prospere” – Denja Abdullahi, Nigeria; „nori cirrus – / ignorând semnele/ urmăresc un fluture” – Asni Amin, Singapore; „singurătate/ sunetele ierbii albastre/ unduindu-se” – Burenbileg Batsuuri, Mongolia; „Puţin înainte de zori/ plouă/ pipăi căutând pătura” – Cao Ngoc Thong, Vietnam.

 

*

Aura Văceanu, Anotimpuri, haibun-uri, prefaţă: Anastasia Dumitru, Editura VIF, Constanţa, 2015, 72 p.

Am mai scris în rubrica noastră şi despre ce înseamnă un haibun (şi autoarea are un text, în acest sens, la sfârşitul acestei selecţii), cum se scrie, care sunt „cerinţele” mai vechi şi trendurile actuale, dar şi despre creaţiile şi activitatea Laurei Văceanu. Ne rezumăm să amintim doar că este unul dintre promotorii şi susţinătorii asidui ai implementării studiului liricii nipone, cu precădere haiku, în şcoală, la noi. În acest sens a publicat o serie de texte în România şi peste hotare, şi lucrează acum la elaborarea unei cărţi tip manual.

În acest volum, scrie autoarea, „unele texte reflectă amintiri, trăiri emoţii” inspirate de momente importante din viaţa sa, parte petrecute cu mama, o prietenă din copilărie, altele de diverse locuri ori de lumea satului (Bucu, satul copilăriei) ş.a.

Încheiem cu un fragment dintr-un haibun (textele sunt grupate sezonal) intitulat Poroambele: „În septembrie, lipovencele dispăreau pe nesimţite, părăsindu-şi căsuţa lor de lut de pe malul Siutghiolului.  Se întorceau primăvara, din Delta Dunării, de la Chilia Veche unde-şi aveau familiile. În locul grădinii de zarzavat, în care lucrau fetele toată vara, rămâneau resturi veştede de tomate, de ardei sau de vinete. Printre ele răsăreau tufe de poroambe cu spini mari şi fructe negre, dulci-acrişoare, acoperite cu-un strat alb ca pudra”. Şi, în final, poemul din acest text: „bucuria spinilor –/ fără teamă de şerpi/ spre boabele negre”.

 

*

Chemarea cocorilor, cuvânt înainte, postfaţă: Corneliu Traian Atanasiu, Editura PIM, Iaşi, 2014, 256 p.

Semnalăm al şaptea „volum colectiv” (nu antologie, precizează de la început Corneliu Traian Atanasiu, în ideea că aici nu a fost vorba despre „o selecţie a unei persoane avizate, deci un standard de calitate al poemelor”), cu textele din anul şapte de concurs al „grupului Romanian Haiku”.

În afară de poemele propriu-zise, în carte sunt şi date despre concurs, trimiterea poemelor, cum se face votarea de către toţi cei care participă, apoi recomandări/ „indicaţii” pentru scrierea haiku, în viziunea lui C.T. Atanasiu ş.a. Textele sunt grupate în două secţiuni: „Partea I – poemele premiate la etapele 105-156”, „Partea a II-a – pagini ale membrilor Romanian Haiku”.

Cu câteva mici corecţii, între care aceea că haiku nu este „cel mai scurt poem din lume”, cum se re-afirmă (într-un text nesemnat, intitulat „Câteva cuvinte despre haiku”, de la finalul volumului) spusele lui Florin Vasiliu (fapt pe care l-am arătat deja cu exemple în diverse cărţi/ articole ş.a.), faptul că s-a ajuns la un al şaptelea volum relevă continuitatea acestei iniţiative de remarcat, care reuneşte de ani de zile creatori care apreciază lirica de sorginte niponă, între care şi nume care s-au făcut deja cunoscute în domeniu. Aşteptăm viitoarele volume.

 

*

Takayuki Nanto, Neculai Amălinei, Kanji în 60 de texte, Editura Business Print, Iaşi, 2005, 220 p.

Apărută ca „o continuare a cursurilor practice Limba japoneză. Simplu şi eficient şi Konichi wa. Curs practic de limba japoneză”, care au apărut la editurile ieşene Polirom şi A 92 (cunoscând mai multe ediţii), scriu cei doi autori, cartea ar sta la baza lexicografiei japoneze în România. La ora respectivă, noutăţile pe care le propunea cartea (apărută cu sprijinul financiar al Japan Foundation, Urawa, Japonia) ţineau de limba japoneză vorbită şi studiul caracterelor chinezeşti folosite în grafia niponă. Lucrările la care se face referire frecvent legat de kanji sunt The Kodansha Kanji Learner’s Dictionary, a lui Jack Halpern, şi CJKV Information Pricessing, de Ken Lunde.

Lucrarea este structurată astfel: Partea I. Sistemul de scriere în limba japoneză (având în vedere silabarele kana şi hiragana, metodele de transliteraţie din limba japoneză, reguli generale de citire, apoi kanji – istoric, mod de citire, structura caracterelor chinezeşti, standardizarea acestora şi metoda SKIP pentru indexarea lor – atunci prima dată prezentată la noi, spun autorii), iar partea a doua o constituie o serie de texte de limba japoneză, în care sunt explicate 240 de kanji. În partea a treia a cărţii sunt ilustrate mai multe caractere kanji, autorii pornind de la ideea de a ajuta pe cel interesat să se apropie şi de dimensiunile estetică/ plastică a ideogramelor.

Ulterior, N. Amălinei, cu care am colaborat la diverse proiecte (unele legate de poeţi clasici/ moderni japonezi), în timp, a publicat, în calitate de autor sau co-autor (parte împreună cu specialişti japonezi în domeniu), şi alte lucrări legate de Japonia/ limba japoneză, cea mai mare parte semnalate aici sau/ şi în revistele „Convorbiri literare” sau Kadō.

Este, aşadar, o carte între altele ale unor nume consacrate din România cu contribuţii în domeniu, pe care vom încerca în continuare să le semnalăm cititorilor noştri, poate fi de ajutor celor interesaţi să înţeleagă mai bine ce înseamnă limba japoneză, care a dat lumii mari autori, între care, dat fiind specificul rubricii noastre, şi maeştrii ai genurilor haiku, tanka ş.a.

 

REVISTE

*

„Haiku”, revistă de interferenţe culturale româno-japoneze, editată sub egida Societăţii Române de Haiku, anul 25, nr. 53/ 2015, primăvară – vară.

Revista „Haiku” a ajuns, iată, la 25 de ani de la prima apariţie, fiind, spun în editorial membrii redacţiei, din punct de vedere cronologic, „una dintre primele publicaţii de acest profil din Europa”. Reamintim, „actul de naştere” este data la 24 ianuarie 1990 (un an înaintea înfiinţării SHR), iar primul număr, apărut în luna martie a aceluiaşi an, a avut un tiraj de 12000 de exemplare.

În editorialul amintit este notată, la ceas aniversar, activitatea revistei, sub egida SRH. Sînt amintiţi oamenii care au pus umărul, autori de referinţă care au fost publicaţi aici, concursurile, diverse alte iniţiative, manifestări ş.a.

După editorial, este semnalată, sub semnătura lui Valentin Nicoliţov, antologia World Haiku Association, 2015. Apoi este o secţiune cuprinzătoare cu poeme haiku selectate dintre cele publicate în 25 de ani în revistă, semnate de un număr semnificativ de autori. Apoi cititorii pot lectura un haibun semnat de Constantin Stroe, prezentarea de către Magdalena Dale a antologiei americane de haiku pe 2014, Take-out Window, câteva poeme din antologie în versiunea română a Teodorei Moţet, un grupaj cu poeme tanka semnate de autori membri SRH, prezentarea cărţii Luminiţei Suse, Ginko by falls (Magdalena Dale), un grupaj de poeme într-un vers ale poeţilor membri SRH, prezentarea antologiei francofone de haiku Chemin croisés, sub direcţia Danielei Duteil, în care este un poem al Virginiei Popescu (Virginia Popescu şi V. Nicoliţov), o selecţie de poeme, „traduceri francofone”, semnalarea cărţii Au bord de nulle part, de Danièle Duteuil (V. Nicoliţov şi Veronique Dutreix), un haibun de Letiţia Iubu. Sunt, spre final, semnalate premiile internaţionale ale autorilor români/ membri SRH din anul 2014 – Luminiţa Suse (Under the Basho), Ecaterina Neagoe (Festivalul de haiku Vanne, Franţa). Apoi este prezentată cartea Dianei Descôteaux, Haiti pour toujours (V. Nicoliţov). Finalul este cu rezultatele concursului revistei Haiku pe 2015, semnalări de reviste, anunţuri, cărţi primite la redacţie.

Aşadar, un sumar bogat (în română, engleză şi franceză), de interes pentru creatorii de gen, şi în acest număr al revistei „Haiku”, căreia îi urăm şi noi cât mai multe apariţii revistei.

 

*

„Ginyu”, nr 65, 25.01.2015

Un nou număr ale revistei WHA (condusă de Ban’ya Natsuishi), redactor şef Syumi Kamakura, care apare în Japonia, are, şi acum, un sumar variat. Putem citi de la rapoarte de activitate/ dări de seamă despre întâlniri ale World Haiku Association (ex: The First Vietnam-Japan Roundtable, de Ban’ya Natsuishi) la eseuri pe diverse teme (Haiku by Japanese Women, de Sayumi Kamakura, The New Poetic of Haiku, de Ban’ya Natsuishi, texte de Maki Ōsato, Ayuhito Osashi), poeme de Ban’ya Natsuishi, Sayumi Kamakura Toni Piccini – Italia, Mordechai Geldman – Israel, Tateo Fukutomi, Shin’ichi Suzuki, Toshio Kimura, Kika Hotta ş.a.

Câteva poeme din revistă: mai întâi două doamne japoneze: Kasen (sec XVIII, Japonia) – „Sunetul mării – / răceala adâncului incomprehensibil”; Den Surejo (sec XVII, Japonia) – „Dimineaţă înzăpezită –/ urme de sandale de lemn/ două şiruri, din nou două”; apoi un poet contemporan: Mordechai Geldman, Israel – „În grădina întunecată/ nimeni nu a venit şi nu va veni/ dar nu sunt singur”.

 

ALTE CĂRŢI ALE AUTORILOR DE HAIKU

 

*

Alexandra Flora Munteanu, Povestea cărţilor, Editura VIF, Constanţa, 2015, 72 p.

De ceva vreme Alexandra Flora Munteanu a început să publice, în volum, în afara cărţilor proprii, fie ele creaţii originale (haiku etc.) sau traduceri, şi cărţi în care adună alte secvenţe ale activităţii sale – recenzii de carte, interviuri, cuvinte de început sau note de lectură pe marginea ale unor volume ş.a. Aşa este şi cu această „poveste a cărţilor”, în care sunt reunite un interviu cu Olga Duţu, „portretul literar” al Floarei Cărbune, în viziunea autoarei, texte introductive/ postfeţe sau opinii despre cărţi ale lui Traian Brătianu, Vasilica Mitrea, Olga Duţu, Alexandru Birou, Aurel Lăzăroiu, Al. Bălan ş.a. Sau legate de o antologie alcătuită de Iulius Preduşel, Poezia românească şi primul război mondial, ori note despre o călătorie în Anatolia a subsemnatului, împreună cu Guner Akmolla.

Un gest pe care Alexandra Flora Munteanu îl face pentru alţi autori, dăruind din timpul ei pentru a semnala scrierile acestora, şi pentru cititorii care, poate, nu au ajuns în posesia acestor cărţi.

 

*

Eugenia Ene, Mici descoperiri, mari taine, prefaţă; Laura Văceanu, Editura Babel, Bacău, 2014, 190 p.

Dintru început autoarea mărturiseşte că s-a apucat să-şi aştearnă în scris, cu „bucuria de a împărtăşi din experienţele şi observaţiile” sale „legate de dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni”, dar şi de cum a înţeles diverse momente din viaţa sa la îndemnul părintelui Cleopa.

Sunt evenimente narate nu în „haină” literară, nici personajele nu au aceste trăsături, ci sunt pur şi simplu clipe de viaţă şi întâlniri cu oamenii aşa cum sunt ei, şi cum i-a văzut autoarea acestor rânduri. Calitatea încercărilor din acest volum este tocmai sinceritatea, iar faptul că sunt redate nu după o „schemă”, un plan anume (deşi autoarea relevă şi calităţi în acest sens, deşi mai are paşi de făcut), ci aşa cum şi le aminteşte Eugenia Ene, întăreşte această impresie.

Deşi nu este întru totul un „jurnal”, poate că putem porni la lectura acestei cărţi că avem în faţă o carte de acest tip, oarecum. O carte în care autoarea „se povesteşte” pe sine, vorbeşte despre cei dragi, despre oamenii pe care i-a întâlnit, cu care a împărtăşit clipe de viaţă mai lungi sau mai scurte. De remarcat şi felul în care ajunge la îmbinarea religiei/ gândurilor despre religie/ credinţă (fundamentate, din ce se observă, pe o lectură cuprinzătoare a textelor de resort) cu cele despre viaţă pur şi simplu.

Încheiem cu explicaţia autoarei legată de alegerea titlului: „pentru că toată viaţa mea am avut parte de mici descoperiri, din marile taine, mai mult sau mai puţin înţelese de mine, dar care mi-au redat bucuria, sănătatea, puterea şi curajul de a înfrunta necazurile, de a trăi frumos, fără teamă, ceea ce este mai mult decât minunat”.

 

*

Coca Elena Gheorghiu, Mersul melcului, Editura VIF, Constanţa, 2011, 70 p.

Semnalăm acest text/ microroman (o încercare uneori în haină de pseudo-fabulă în haine tragi-comice, alteori în haina cenuşie a cotidianului atins rău de tot de criză), semnat de Coca Elena Gheorghiu. Personajul central este Ionuţ Trache, care, poate pentru că în locul lui fusese dorită o fetiţă… e de fapt, până la urmă, Ionela Trache, care trăieşte în România de azi cu bune, dar mai ales mai puţin bune şi greu de înţeles. Încheiem cu fraza cu care încheie autoarea acest volum: „Viaţa ca un mers de melc se pare că nu-i aşa de rea. Dacă ai resurse lupţi…”.

 

*

Ion Untaru, păsările argintii, poezii, 2012, 220 p., Ne-am întâlnit pe internet, roman, ediţia a II-a, 2013, 164 p., Locuiesc într-o lacrimă suspendată, poezii, ediţia a II-a, 2011, 276 p., Condorul, poezii, ediţia a II-a, 2013, 304 p., toate la Casa de Editură „Amurg sentimental”, Bucureşti

Un alt autor amintit de mai multe ori în rubrica aceasta este Ion Untaru. De data aceasta oferă cititorilor mai multe volume parte reeditări. Le menţionăm, aşadar, pe toate, dar ne vom opri la singurul care nu este reeditare, păsările argintii.

Este un nou volum de poeme, uneori în nuanţe satirice, alteori mai vesele (apelând şi la echivoc/ jocuri de cuvinte, sau chiar la paradoxul care aduce aminte de zen), alteori mai triste, cea mai mare parte cu rimă sau, dacă nu, în care caută muzicalitatea interioară. Sunt şi motive religioase, şi consonanţe/ cuvinte folosite în aşa fel încât aduc aminte de cealaltă arie de desfăşurare a lui Ion Untaru, anume a liricii nipone (cocor, ciclul anotimpurilor ş.a.), dar şi altele care duc, fie şi în parte, cu gândul la temeiurile epigramei, deşi sunt grupate în poeme din mai multe strofe („Dar când fusese promovat/ Într-un post mai acătării/ Tot pe el l-a dat uitării/ Şeful acesta… Om ciudat”).

Încheiem cu un fragment din poemul „veşnic cineva ne minte”: „peste câteva secunde/ trecem iar din marţi în luni/ ca-ntr-o casă de nebuni/ cu toate camerele rotunde”.