CONSTANTIN BOBOC

Catedrale vegetale

Au înflorit copacii cu folos

şi-n Fălticeni şi e înmiresmat

tot aerul,sau cum spunea odat’

poetul Ion Beldeanu,

e-un aer cultural, chiar sănătos,

nu se întâmplă-aşa ceva-n tot anu’,

aşa că am ieşit şi eu puţin

valsând cu fluturii-n natură,

dar nu aşa,haotic,cu măsură,

precum ai degusta un kil de vin.

Chiar mă inspiră…nu vinul,natura…

Cât de frumoasă e şi de virgină…

Adică nu,că e de peturi plină,

unii,se vedeau întrecut măsura…

Dar gata,stau pe-o cioată şi voi scrie

ceva de primăvară să-i trimit

domnului Cassian de-alcătuit

revista Poezia…Ce-o să fie!

 

 

BOGDAN ULMU

Relaţii anormale cu personaje din piese

Azi, Cetăţeanul turmentat

Nu sunt bătrân,deşi,se pare,

regizorii,la orişice montare

a piesei mă îmbătrânesc.

Doar cu dom’ Ulmu reuşesc

să-mi intru-n rol şi eu,normal,

nu ca un ins de carnaval,

ci om serios,alegător,

cu maniere,din bobor,

şi sigur,cu puţin noroc,

ştiţi… cu scrisoarea… dar deloc

canalie sau ipocrit.

– Ei,dom’ Ulmu-a reuşit

să mă aducă la lumină…

Vreau să-I închin o tescovină

sau săcărică,ce o vrea,

– Dom’ Ulmu,ţine-o tot aşa!

 

 

NICOLAE SÂRBU

SCRUMUL CUVÂNTULUI SCRIE

 

De câteva zile am presimţirea rea,

mă rog,presentimentul,

că de toată opera mea se va alege scrumul

precum s-a ales,cam aşa,

şi de oraşul cu poeţi

de când toată industria

a devenit cai verzi pe pereţi.

Faptul acest ce coşmar pare-a fi

îmi produce-un şantier în creier

şi-mi vine să dau cu pumnul în “I”

în inşii care, crezându-ma fraier

că mi-am pus în aripi aurul cenuşiu,

mi-au retezat aripile.

De atunci mie, când scriu,

îmi sângerează mereu rănile.

M-am săturat de angoase,în fine,

încerc să privesc totul cu detaşare:

n-o să mai am operă,cu atât mai bine,

azi doar un om fără operă ajunge mare!

 

 

MARIN IFRIM

Din „Casa cuvintelor”

Ca să spui adevărul

 

Nici prin gând să nu-ţi treacă iubite cititor

să crezi tot ce vezi şi se spune la televizor.

Dacă priveşti spre oraşul cu-n million de ferestre, un pic,

dincolo de perdeluţe nu vei vedea nimic.

La televizor şi-n presa scrisă se relatează

doar suprafaţa lucrurilor—asta  contează.

Nici prin gând să nu-ţi treacă să crezi

că e adevărat tot ce auzi şi vezi.

În varianta –n care eşti o glorie locală,de exemplu,

un cetăţean de-onoare,atunci mai poţi coborâ în templu

şi eşti lăsat să-nveţi alfabetul de tranziţie

care te va ridica pe o şi mai înaltă poziţie.

Teoretic,este acelaşi alfabet al limbii române,

practic, literele se scriu şi se citesc altfel,mai repede şi-ţi rămîne

timp mult mai mult pentru scris adevăratele poeme.

Acestea sunt avantajele.Ei,îl înveţi?Nu te teme!

 

 

SIMION BOGDĂNESCU

Aiurea

Nu-nţeleg nici azi cum s-a-ntâmplat

să stau atâţia ani ca profesor

în Odorheiu Secuiesc cu onor

predând limba română ne-ncetat,

când elegii fără de timp mă tot

chemau acas’ pe plaiul vasluian.

Poate că trebuia să dau un ban

şi eu,de detaşare,azi socot.

Obscure vremuri,astăzi nu-mi mai pasă

de mii de nopţi pierdute-atunci, aiurea,

acuma în Bârlad îmi cresc pădurea

de-nvăţăcei şi ştiu că sunt acasă!

 

 

SIMONA GRAZIA DIMA

INVOCAŢIE

Hai, vino odată,

tu muză a mea oscilantă,

nu mai aştepta ca altădată

să te curtez cum pe o fată

o curtează

un cavaler etrusc.

La modă acum, şi asta contează,

e ca totul să se facă brusc.

Problemele nu se mai rezolvă azi

printr-o ecuaţie liniştită,

ar fi pericolul să cazi

de pe scara lui Iacob

în a bunăstării ispită,

să-ţi vină pofta să-ţi mobilezi

casa ca pe un muzeu

şi tot viitorul să ţi-l proiectezi

în funcţie de praful aşternut

peste mobilă.

Ţii minte când ne-am cunoscut,

prin ’ 78, eram o copilă,

te rugam, că-ţi plăcea să fii rugată,

dar între timp m-am maturizat,

aşa că acum, hai odată,

până nu de tot m-am enervat!

 

 

GEORGE  POPA

Cartea

 

Am scris şi cu poeme carte

Nu din ambiţie deşartă,

Ci doar din dor de-a face artă

Când alte doruri sunt deşarte.

 

Laudă formei versu-mi poartă

Şi-o duce prin poem departe

Şi orişice probleme-mparte

Celor favorizaţi de soartă,

 

Adică celor care pot

‘Nălţarea să-nţeleagă, iată,

Mai sus de sine şi socot

 

Că versul este-o aventură

Sublimă,fără de măsură,

Şi niciodată încheiată!