Archives by date

You are browsing the site archives by date.

Mihai Eminescu – Eu nu cred nici în Iehova

Eu nu cred nici în Iehova, Nici în Buddha-Sakya-Muni, Nici în viaţa, nici în moarte, Nici în stingere ca unii.   Visuri sunt şi unul şi-altul, Şi totuna mi-este mie De-oi trai în veci pe lume, De-oi muri în vecinicie.   Toate aceste taine sfinte – Pentru om frânturi de limbă – În zadar gândeşti […]

Carmelia LEONTE – Prima verba

Ionuţ Varvara Fericirea se învaţă. Este un gând provocat de lectura versurilor pe care mi le-aţi trimis. Mărturisesc că acestea mi-au inoculat mici doze de linişte şi bucurie… Este vorba, deci, de talent. Canalul pe care se va manifesta acest talent în viitor este greu de prevăzut. Sunteţi în faza de tatonări… duioase. Spun astfel […]

PARODII de Lucian Perţa

CONSTANTIN BOBOC Catedrale vegetale Au înflorit copacii cu folos şi-n Fălticeni şi e înmiresmat tot aerul,sau cum spunea odat’ poetul Ion Beldeanu, e-un aer cultural, chiar sănătos, nu se întâmplă-aşa ceva-n tot anu’, aşa că am ieşit şi eu puţin valsând cu fluturii-n natură, dar nu aşa,haotic,cu măsură, precum ai degusta un kil de vin. […]

Radu ŞERBAN -Fuji San – un cumul fără egal al esenţei spiritului japonez sau mai aproape de cer (I) (22-23 iulie 2014) 

Escaladarea cu migală a respectabilului masiv Fuji, înscris în anul 2013 în patrimoniul universal UNESCO,  se derulează ca viața însăși, o succesiune de pași, de clipe, de respirații. Pasul următor devine vital, ca și următoarea gură de aer. Cum mi s-a ivit ideea urcușului până la cea mai înaltă cotă geografică a Japoniei? La ceaiul […]

Lucian GRUIA – Interiorul liricii. Cercetare gnoseologică a poeziei române începând cu Nichita Stănescu

Simona Grazia Dima – Interiorul lucrurilor şi mai departe   Lirica poetelor aflate pe piscurile literaturii române contemporane (între care: Ana Blandiana, Constanţa Buzea, Ileana Mălăncioiu, Doina Uricariu, Angela Marinescu etc.), impresionează prin: luciditate analitică, expresivitatea imaginilor fruste, vastitatea problematică abordată. Specificul Simonei-Grazia Dima, între aceste poete, constă în apetitul metafizic transfigurat nu numai liric, […]

RAFTUL CĂRŢILOR DE POEZIE – Emanuela ILIE

Vasile Cojocaru, Cataracte ale unui fir de cuvinte sclave şi libere Editura Alfa, Iaşi, 2013 Volumul recent semnat de Vasile Cojocaru conţine un amestec năucitor de versuri turnate pe cele mai diverse teme şi tipare stilistice. De la pasteluri şi meditaţii tradiţionaliste (Metamorfoza cireşilor, Lirismul anotimpurilor, Păsările aerului, Pastelul anului, Ninsoare liniştită în ziua de […]

Livius Petru BERCEA – IDENTITĂŢILE  LIRICE  ALE  LUI  AURELIAN  SÂRBU

Un volum de poeme (Labirint, 2014) apărut recent la editura timişoreană „Waldpress” sub semnătura lui Aurelian Sârbu se constituie într-o carte de vizită de referinţă în ansamblul creaţiei lirice a poetului din Deva, nu atât sub raportul unităţii stilistice, vizibilă şi în plachetele anterioare, cât mai ales datorită structurii aparte a cărţii din perspectiva apartenenţei […]

Constantin MĂNUŢĂ – FRUMUSEŢE ŞI ARMONIE ÎN SONETELE LUI MIHAI MERTICARU

Mihai Merticaru este un nume de referinţă în peisajul literaturii actuale, cu un profil literar distinct, conform opiniilor criticilor literari, care i-au analizat opera poetică din 1992, anul debutului în volum şi până acum. Pe parcursul a două decenii i-au ieşit de sub tipar următoarele volume de versuri: Vânătoare princiară, Editura Cronica, Iaşi, 1992, Catedrală […]

Lucian DARADICI – AGONIE ŞI SACRIFICIU SAU PAGINI NEPIERDUTE DIN „EXILUL DE ACASĂ”

Psihoteca lui Eugen Evu, această inedită culegere de „aforisme şi eseuri”, publicată în acest an la Editura RAFAET, a obţinut Premiul „Victor Frunză” la Festivalul Internaţional „Titel Constantinescu”, ediţia IV-a, 2011. Lucrarea a apărut în cadrul proiectului „Scriitori râmniceni pentru literatura română”, iniţiat de Asociaţia „Renaşterea râmniceană” (preşedinte Constantin Marafet), cu sprijinul financiar al Consiliului […]

Ioan HOLBAN – Caut un motiv să nu mă sinucid

Poezia Gabrielei Chiran din Bruiajul frunzei de cireş (Editura Timpul, 2014) e departe de paradigma aşa-zisei poezii „feminine” în care nu puţini şi chiar importanţi criti­ci literari au văzut, de-a lungul timpului, un fel specific de a scrie şi, mai ales, de a simţi un raport cu realul şi cu fiinţa inte­rioară în expresia suavităţii, […]