Sus lîngă cer

Sus pe Muntele Semenic

Cerul e coala de hîrtie

Pe care se scrie

Poemul lui Dumnezeu.

 

Sus pe Caraiman

Mă plimb pe lîngă mănăstire

Cu inima deschisă

Înspre poezia de pe cer.

 

Sus pe dealul Cacovei

Trec printre pruni

Cu sufletul prins

De pasărea care mă strigă

La nunta basmului cu legenda.

 

Toamna

Mă ridic  din  toamnă

Înspre fereastra

Prin care intră dimineaţa

Să mă aşeze în cuvînt.

 

Muza mea e frunza

Uscată din parc

Jumătate de lună,

Mereu plină

Uimită de jocul

Ramului

În bătaia ceasului

 

Peste  toamnă

Hărăzit e codrul

Jurămîntului poposit

La izvorul său

 

Toamna 2

Toamna e vinul

Care se scurge

Din ochii lui Dumnezeu

Peste paradisul

În care copacul

Ajunge pînă în visul

Copilului părăsit

Pe puntea dintre cuvinte

 

Muzică de toamnă

Peste poet cerul

Aşterne muzica

Adăpostită

În metafora de toamnă

 

Frumuseţea toamnei

Frunza nucului

Îmi îmbracă poemul

În melancolia toamnei.

Norii de ploaie

Trec peste codrul

Binecuvîntat de Iisus

Şi roadele coapte

Hrănesc imaginaţia poetului

Adormit sub tei.

 

Eşti muzica vieţii mele

Eşti iubirea vieţii mele

Desprinsă din  toamnă

Odată cu nostalgia

Ce şopteşte teiului

Că ploaia cade

Din  lacrima lui Dumnezeu.

 

Eşti muzica vieţii mele

Deschisă peste ecoul

Versului ce bate

La poarta lui  Iisus

Cînd lumina îmi aduce

Din sufletul tău

Poemul cald ca o pîine.