Daniel ONACA – Gunnar Ekelöf sau poezia ca destin şi mântuire

Gunnar Ekelöf este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi suedezi ai veacului trecut. Multe din versurile sale au intrat în vorbirea curentă, dobândind caracter de proverbe populare. Însingurat şi rebel, a fost şi este îndrăgit atât de adulţi cât şi de adolescenţi, de cititori cu gusturi conservatoare şi de recenzenţi intertextualişti care ştiu a preţui poezia modernă. A fost numit primul poet suprarealist din spaţiul suedez, a practicat poezia concretă şi post-modernistă cu mult înainte ca aceşti termeni să fi fost puşi în circulaţie. A fost atras de mistică în aceeaşi măsură în care a preferat să ia distanţă faţă de instituţiile sociale. Când vizionar, când burlesc; când sondând cu fervoare temeiurile existenţei, când lăsându-se atras de farmecul jocului gratuit ori de tentaţia blasfemiei… acest proteism al stilurilor este una din mărcile definitorii ale creaţiei sale poetice.

 

Autorul s-a născut la 15 Septembrie, 1907, în Stockholm. A crescut în familia unui bancher înstărit. Tatăl a făcut avere şi a parvenit social prin efort propriu. Pe linie maternă, aparţinea unei familii aristocratice a cărei vechime număra mai multe generaţii. Bunăstarea materială, însă, nu a fost dublată şi de un confort sufletesc. Lipsită de afecţiunea, atât de necesară creşterii unui copil, mama viitorului poet a preferat să-l ştie la distanţă de ea, plasându-l pe la diferite internate. Dezinteresul ei nu putea să nu lase urme în creaţia de mai târziu a celui care a transpus în versuri, mitologizând uneori, mediul propriei copilării şi condiţionările sale biografice. În poemul Non serviam, de pildă, abordează moştenirea sa evreiască. În En Mölna-elegi (O elegie Mölna) se raportează la rudele sale stinse din viaţă. Într-o poezie inclusă în viitoarea culegere,  Diwan över Fursten av Emgión (Diwan cu principele Emgionului), va scrie:

 

Mitt hjärta är ett utsvultet barn       Inima mea este un prunc înfometat

mellan mina revben                          între coastele mele

ett barn i en bur, sannerligen          un prunc în colivie, cu adevărat

man räcker mig ett stycke bröd      mi se întinde un codru de pâine

mellan stängerna                                               printre gratii.

Jag har inte hållit fram min hand    Eu n-am ţinut mâna întinsă

Jag har inte tagit emot något            Eu n-am primit nimic

av kärlek                                              din dragoste

Jag äter min hunger efter dig           Înfulec foamea de tine

Jag mättar min hunger med hunger               Îmi stâmpăr foamea cu foame

Är så din mening                                               Aşa e vrerea ta

skall så bli min Föresats.                 aşa şi Datul meu va fi.*

Chiar şi fără a cădea în exagerările interpretărilor psihanaliste, se poate uşor descifra, aici,  amprenta frustrării fiului, generată de indiferenţa maternă. Deocamdată însă, anii de studiu l-au purtat pe tânărul Ekelöf mai întâi la Londra apoi la Paris, unde, în anii ’20, a venit în contact cu  lirica lui Rimbaud, cu suprarealiştii şi cu universul spiritual al lui Ibn al Arabi – toţi aceştia constituind surse de sugestii încă necunoscute mediilor literare suedeze din acea vreme.

 

Moartea tatălui – survenită la o dată când Gunnar avea doar opt ani –, urmată de falimentul firmei Kreuger, a pus capăt existenţei privilegiate de care se beneficiase până atunci. Resursele economice ale familiei s-au spulberat ca printr-o pasă magică. Restul vieţii şi-l va petrece în sărăcie. O astfel de lovitură a sorţii, în loc să-l arunce pe tânărul poet în plasa disperării, l-au făcut să perceapă precaritatea noii sale condiţii sociale ca pe o poartă deschisă spre cunoaştere şi înţelepciune. Întorsătura destinului nu l-a doborât pe exploratorul iscoditor, aflat în permanentă căutare a sensului vieţii şi a unui model existenţial ce se raporta la literatură în modul cel mai serios.

 

Există în creaţia lui Ekelöf o evidentă orientare spre mistica pre-creştină, de sorginte orientală. Sugestiile şi formulările ţinând de sfera unor teme precum singurătatea, credinţa, îndoiala, aspiraţia sau căutarea abundă. Iată, de exemplu, câteva rânduri dintr-un poem scris în anul 1932:

 

Vad finns emedan det fattas oss? / Oändligheten. / Vad är oändligheten

Ett ord för något som förutsättes existera emedan det fattas oss

Vad är alltså oändligheten / Allt efter önskan.

 

Ce este şi totuşi nouă ne lipseşte? / Nemărginirea. / Ce e nemărginirea

O vorbă pentru ceva ce se prezumă că ar fi şi totuşi ne lipseşte

Ce este deci nemărginirea / Tot ce ţi-ai dori.

 

Poemul, inclus în volumul Sent på jorden (Târziu pe Pământ), reprezintă o ruptură cu convenţiile poetice ale timpului său, atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi forma. Cu atât mai mare a fost surpriza furnizată de următoarele volume de versuri. În noile poeme, tânărul rebel se îndepărtează de Rimbaud şi de modernism pentru a-l elogia pe William Blake şi pentru a se  apropia de stilul poeziei romantice, în care (des)cântă natura înconjurătoare. Sunt culegeri –Dedicaţie, Doliul şi steaua şi Cumpără cântecul orbului – care reprezintă nivelul cel mai scăzut al creaţiei sale.

Cartea care vădeşte adevărata anvergură a capacităţilor lirice ale poetului Gunnar Ekelöf va fi cea intitulată Färjesång (Cântarea feribotului). Apărută în plină conflagraţie mondială, mai exact, în 1941, placheta cuprinde poeme scrise într-o manieră formală mult mai strictă, debordând de paradoxuri ce pun la grea încercare chiar şi pe cititorul avizat. Sursele de inspiraţie sunt deopotrivă Lao Tze şi Lucreţiu, materialismul lor filosofic devenind o constantă a scrierilor sale ulterioare. Poemul ”En värld är varje människa” (O lume-i fiecare om) ilustrează foarte bine acest stil:

 

En värld är varje människa, befolkad                              Fiecare om este o lume, populată

av blinda varelser i dunkelt uppror                  de fiinţe oarbe în revoltă obscură

mot jaget konungen som härskar över dem.   contra regelui eu care le stăpâneşte.

I varje själ är tusen själar fångna,                     Fiecare suflet ţintuieşte mii de

suflete,

i varje värld är tusen världar dolda                în fiecare lume mii de lumi se-ascund

och dessa blinda, dessa undre världar             şi aceste oarbe, aceste lumi

subpământene

är verkliga och levande, fast ofullgångna,        sunt vii şi aievea, deşi neîmplinite,

så sant som jag är verklig. Och vi konungar     adevărat vă spun. Iar noi suzerani

och furstar av de tusen möjliga inom oss     domnind peste miile de virtuali din noi

är själva undersåtar, fångna själva                     suntem noi înşine supuşi, captivi

i någon större varelse, vars jag och väsen     într-o fiinţă mai mare, a cărei eu şi fire

vi lika litet fattar som vår överman      o ştim cum o ştie mai-marele nostru pe cea

sin överman. Av deras död och kärlek             a  mai-marelui său. Din moartea şi iubirea lor

har våra egna känslor fått en färgton.                   sentimentele noastre îşi trag nuanţa.

 

Som när en väldig ångare passerar              Este ca şi cum o navă imensă ar trece

långt ute, under horisonten, där den ligger    departe, la linia orizontului, acolo

unde pluteşte

så aftonblank. – Och vi vet inte om den            atât de vag. – Și nu ştim nimic

despre ea

förrän en svallvåg når till oss på stranden,      decât abia când un val ajunge la noi

pe ţărm,

först en, så ännu en och många flera               întâi unul, apoi încă unul şi multe altele

som slår och brusar till dess allt har blivit       lovind şi mugind până când totul

redevine

som förut. – Allt är ändå annorlunda.                     ca înainte. – Deşi totul e altfel acum.

 

Så grips vi skuggor av en sällsam oro                      Aşa ne prind umbrele rare-i nelinişti

när något säger oss att folk har färdats,    când cineva ne spune că unii au plecat,

att några av de möjliga befriats.               că unii dintre virtuali sunt liberi.

 

Homer, Horaţiu şi Biblia vor constitui şi ele referinţe permanente, chiar dacă, faţă de creştinism, ca instituţie, Ekelöf manifestă o constantă atitudine critică.

În 1952, i se atribuie prestigiosul premiu „Fröding” iar şase ani mai târziu ia în primire fotoliul cu numărul 18 al Academiei Suedeze. O face cu sentimente amestecate, întrucât convingerea sa este că scriitorul nu trebuie să aparţină vreunei instituţii. Dimpotrivă, el trebuie să se situeze, în permanenţă, în afară, să fie un outsider, o fiinţă asocială şi neînregimentată. Astfel îşi exprimă el poziţia în poemul Non serviam:

 

Jag är inte hemma i detta land/ men detta land beter sig som hemma i mig!

Eu nu sunt acasă în ţara asta / dar ţara asta se poartă în mine ca la ea acasă!

 

Căutător neobosit al sensului şi al originilor, Ekelöf a întreprins numeroase călătorii în Orient. Ultima sa carte, trilogia Diwanului (1965), a fost concepută în urma unei „iluminări”, trăite în incinta unei capele din Istambul. Vechiul Bizanţ serveşte ca fundal istoric. Pentru a putea accede la miezul tainei încifrate, autorul, asemenea marilor mistici, face risipă de imagini:

 

Frågar du mig var jag finns / så bor jag här bakom bergen

Det är långt men jag är nära/ Jag bor i en annan värld/ men du bor ju i samma

 

De mă întrebi unde mă aflu / trăiesc aici chiar peste munţi

E departe dar sunt aproape / Locuiesc în altă lume / dar şi tu locuieşti tot acolo

 

Amestecul de umor şi gravitate, ce răzbate din versuri, precum cele de mai sus, derivă din perspectiva specifică în care Ekelöf  se raportează la existenţă şi la lumea din jurul său. (Nu aduce acest mod de percepere a lumii cu felul sorescian de a o privi?)

 

În primul volum al sus-numitei trilogii, cel intitulat Diwan över Fursten av Emgión (Diwan cu principele Emgionului), poetul suedez stabileşte o intimă relaţie între experienţa sa existenţială şi modalitatea transpunerii ei în versuri. În Vägvisare till underjorden (Călăuza lumii subpământene), cea de-a treia parte a trilogiei, plachetă apărută în 1967, atitudinea sa filosofică, marcat materialistă, este adâncită în imagini ce pun în evidenţă rolul hazardului în facerea lumii:

 

De fallande atomernas nåd när de förenas    Îndurarea atomilor căzând ce se

unesc

och bildar något nytt, nyskapat                      şi nasc ceva nou, nou-creat

utan att någon gud har sitt finger med i spelet.           fără ca vreun zeu să-şi

bage nasul.

 

După cum se vede, poetul refuză nota eroică pentru a privilegia tonul lejer. Urmarea este că din versuri de degajă o anumită senzaţie de improvizaţie, în ciuda construcţiei lor, extrem de elaborate. Acest stil, aparent ezitant, le conferă un indeniabil caracter de autenticitate.

 

Alcoolismul a întunecat ultimii ani de existenţă ai lui Gunnar Ekelöf. Băutura i-a distrus sănătatea şi i-a scurtat viaţa. A murit în anul 1968. În urma sa a lăsat peste 20 de volume la care, postum, li s-au mai adăugat câteva. În afară de versuri, autorul a mai scris recenzii, cronici literare şi artistice şi a realizat numeroase traduceri. În ciuda marii varietăţi de teme şi stiluri practicate de poet, în pofida poziţiilor contradictorii, adoptate faţă de sine însuşi şi faţă de lumea în care a trăit, trebuie subliniată omogenitatea operei sale. Unitate de care Ekelöf a fost deplin conştient atunci când scria: „În şirul anilor am abordat mereu aceeaşi temă.” Poate că, în fond, toţi marii creatori fac acelaşi lucru, scriu cu toţii, mereu, una şi aceeaşi carte. Adevăr exprimat deja atât de des încât aproape că a devenit o banalitate.

 

* Traducerea poemelor îmi aparţine – D.O.