(Poezia nr. 2, vară 2014)
RADU FLORESCU
Spaţii interzise
(dimineaţă de mai)
ştii că nu ştii nimic. deci ştii ceva. vrei să te bucuri de viaţă
pentru asta trebuie să iei o probă de viaţă din
mediul nemţean. probabil din piaţă
şi dacă se poate puţin,
şi din foşnetul Caietelor de la Durău.
pentru asta trebuie să ieşi din casă.
chiar dacă spaţiul casei din care ieşi e al tău.
proprietate personală. prefă-te că nu-ţi pasă
de camerele ei. inclusiv de cea liturgică
trebuie să fii cu picioarele pe pământ. mereu.
dar să ai grijă să nu-ţi fie rău.
de pământ. la o adică.
Constantin BOBOC
POEZIE ŞI NECESITATE
M-am întrebat şi mă întreb deseori
la ce e necesară poezia?
O fi pentru suflet de leac ori
e făcută numai pentru a înnegri hârtia?
Aici la noi, la Fălticeni, este
o vorbă ,aproape butadă,
cică„dacă eşti la lume de poveste
şi umbli vorbind singur pe stradă,
înseamnă că eşti poet”.
(Astfel de consideraţii
poate face numai un parodist,un biet
fost candidat de poet, pierdut în divagaţii,
cică umoristice,satirice şi ironice)
L-am întrebat şi pe domnul Cassian
şi mi-a spus: „Măi Boboace,
poezia mie mi-e necesară de patru ori pe an
ca să scot revista asta—e timpul
să laşi şi tu acum întrebările indiscrete
şi repede-repede,până nu
trece anotimpul ,
să-mi trimiţi ,cum ştii tu,
nişte poeme despre
necesitatea verii”.
DORU MAXIMOVICI
Scara sufletului….
de când am fost contaminat
de-al poeziei microb,
mă simt ciudat,
de parcă urc cu-n hârzob
la cer,
sau urc pe-o scară
de lemn şi de fier
tot acolo—e clară
ideea
că poezia te-nalţă,nu te coboară—
acesta e drumul meu,
poezia mi-e stăpână,
o să creez —
vai,iubita mea, strânge-mă de mână,
îmi pare că visez!
ADRIAN BĂNESCU
COROANĂ DE SONETE
Visul
Sonetul I
Sclav pururi nopţii împletind sonete,
Implementate trainic în real,
Nu ştiu când voi ajunge şi la mal,
Scindat între-mpliniri şi-ntre regrete.
mi-a spus şi mama:lasă ,măi băiete,
in pace poezia,că pe val,
n-ajungi acum doar călărind un cal,
chiar de-i spui Pegas ,ca la biciclete
dar eu coroană de sonete vreau
să fac şi-apoi în cap s-o pun
iubitei mele,sau măcar s-o dau
la publicat, ca pe un lucru bun,
revistei „Poezia”—cică au
nevoie de sonet ca de tutun!
LUCREŢIA ANDRONIC
DIMINEAŢA ŞI EU
Dimineţile la Botoşani,
Mai ales în ultimii ani
Şi mai ales în aprilie au
Ceva dintr-un vis al meu în care urcau
Pe o rază de soare oameni la cer….
Pare-un coşmar,eu nici nu vă cer
Să-l credeţi,de altfel s-a spus,pare-mi-se,
Că e Botoşaniul târgul meu de vise
Şi –i adevăr,orişicum îl apuc,
Pe calea misterelor nu vă mai duc.
Deschide-oi mai largă uşa dintre cuvinte
Şi-o să vă spun altceva de ţinut minte.
Păcatele omeneşti sunt cauza visului
Şi singur remediu e canonul scrisului.
De aceea,eu în fiecare dimineaţă
Îmi străbat grădina mergând spre piaţă,
Pentru tot şi pentru toate cele necesare,
Inclusiv ziare şi reviste literare,
Ş-apoi n-am mai mari bucurii
Decât să scriu între două veşnicii
Despre-ntâlnirile din infinit
Ale celor preocupaţi de scris şi citit.
Şi pregătesc pentru vară an de an
Materiale pentru domnul Cassian!