Mia Lecomte s-a născut în 1966 şi trăieşte la Roma. Poetă, autoare de literatură pentru copii şi dramaturg. Printre publicaţiile sale recente se numără volumele de poezie „Autobiografie non vissute” (Manni Editore, 2004) şi „Terra di risulta” (La Vita Felice, 2009). Poemele traduse mai jos fac parte din volumul „Intanto il tempo” (La Vita felice, 2012). A mai publicat cărţile pentru copii „Come un pesce nel diluvio” (Sinnos, 2008) şi „L’Altracittà (Sinnos, 2010). Este membru onorific al Asociaţiei franceze „Confluences poetiques” iar poeziile ei au fost publicate în reviste din Franţa şi Italia. Traducător din franceză, desfăşoară o intensă activitate critică şi editorială în domeniul literaturii comparate. Este redactor al revistei semestriale de poezie comparată „Semicerchio” şi colaborator al ediţiei italiene „Le Monde Diplomatique”.
În vizită
lui Roger, cuibărit acolo
Adunat în forma ta de tăcere întunecată
desenezi o urmă acră şi osoasă între iarbă şi
pavaj imprimi dezamăgire pentru scutul de
carton mereu dezarmat împotriva ardorii tale
gîfîi încet în timp ce pisica se afişează pe scări
îţi uzi barba într-un suspin şi îti dai seama că lîngă
tine planete întîlnesc cuvinte şi un ţînţar
pasionat de destine exsanguinate
dacă moţăi vocile nu-ţi spun mare lucru
nu au multe sunete pe care le cunoşti se
fac minime şi modeste între pleoape
întrevezi ceea ce poate sluji corpul sau un gol
distanţă sau apropiere pentru orice vîrstă de dragoste
pentru fiecare vocaţie la singurătate
adulmeci că grădina este învecinată între
şură şi ceea ce rămîne încă din vară
eşti pe loc fericit dacă te trezeşti şi te agiţi şi pe urmă
eşti din nou cu limba toată afară
îţi arunci capul mare pe cealaltă parte în timp ce
lîngă tine se termină cu regret se lasă
două scaune în faţa ta puţin îndepărtate
o lume bună de stins într-un colţ
şi ţînţarul fragil pe buza paharului
Scufiţa Roşie
O familie adevărată se reuneşte în gura cea mai mare
între urechi
sub ochi şi nas
după dinţi
nu e făcută decît din puţini supravieţuitori
din bunica şi din mine
aceste puţine răni paltonul de scos la lumină
animalul printre plante şi bereta smulsă
bunico spune-mi am intrat
în adîncul somnului
patului tău
al ideii unei voci
bunico ajutor
a fost de-ajuns un coş cu lucruri pierdute
bătrîneţea care aştepta deoparte
o familie adevărată se regăseşte în gura cea mai deschisă
tu mă poţi crede era totul foarte mare
poţi să coşi paltonul meu cel nou
suntem singure
Cenuşăreasa
Am încercat din nou dar de data asta ţineam pantofii
pînă la capăt pe amîndoi
vîrfuri şi tocuri să cadenţeze trecerea
trasînd cu durere o încălţăminte zburătoare
cenuşa aceea veche a mea în formele care trebuie
puţini paşi de la trăsură la castel
în sens invers
pantofii mei ca măicuţe albe
în asceză pentru un dumnezeu blazonat
pe tocuri amîndouă
aspirînd cele dintîi la lumină
apoi s-a întîmplat
din nou
întîi unul şi apoi celălalt
dar de data asta am fost mai atentă
i-am aruncat într-adevăr departe
ca să ajungă amîndoi
am auzit piatra piaţa castelul
de la tălpile picioarelor eliberînd noaptea
fără petreceri nici prinţi
numai noaptea
făcută sînge abilă să curgă
goală la picioare
Prezentare şi versiunea română: Eliza Macadan