(1607-1678)

CURCUBEUL

Vrajă plăcută ochilor, iluzie ne-ntinată,

Minune solară, pictură neaşteptată,

Triumf al aerului, arcadă de flori,

Amestec făcut din intense culori.

De ce nu eşti cerului tablou veritabil,

Iar lustru-ţi de-i fals, de ce nu-i durabil ?

Dar cine te-a făcut? Ce mînă învăţată

Te-a îmbrăcat deodată-n sclipire rafinată ?

Erai un vàpor gros, o ceaţă deplină,

Inutil pentru lume: obstacol de lumină.

Cin’ te-a făcut deodată fermecător şi rar

De-ai cîştigat iubirea cerescului far ?

El îţi admiră arcul cum cerurile-mparte

Cu jaspuri preţioase, porfire-amestecate,

Marmura-ţi aurită, perfecta ta curbură

Şi-ntreaga frumuseţe din noua ta structură.

Abia de poate-a crede c-un lucru-aşa perfect

Al razelor murinde să fie chiar efect…

Ca pentru o culoare ce-o proiectează-n vid,

El să primeasc-o sută din cristalu-ţi lichid.

Ca pentru o privire ce ţi-o aruncă-n sus,

Tu urmăreşti cu-o sută de ochi al său apus.

……………………………………………

Oare Natura însăşi în arcul de culori

Să nu fi vrut s-arate din ale sale flori ?

N-a semănat ea, oare, pe falnica-ţi arcadă

Bulbii de peruzea – buchete de paradă ?

Roza îşi pune-acolo rubinul din culoare

Iar calendula-ntoarce-a sa floare către soare,

Laleaua şi garoafa se-amestecă în nimb,

Din a lor strălucire făcînd un măreţ schimb.

Narcisa şi cu crinu-s în haină alburie,

Iar anemona-apare-n culoare sîngerie.

Nu vă-nşelaţi, voi, ochi, cînd pe pămînt vedeţi

Vreun mozaic să strîngă atîtea frumuseţi ?

Să fie chiar pavajul acelui sfînt lăcaş

Al Zilei – unde Noaptea în veci n-are sălaş ?

Pavajul ce-mpărţit e-n pătrate şi ovale,

Unde lucesc safire, rubine şi opale ?

Perla-şi arată albul, turcoaza-al său albastru,

Smaraldul al său verde, grenatul – focul sacru.