(1880-1918)

 TRISTEŢEA UNEI STELE

(vol. Calligrammes, 1918)

O splendidă Minervă din cap mi se năştea

Pe cînd o stea de sînge mă-ncorona pe veci

Pe jos stătea raţiunea iar cerul chiar pe fruntea

Zeiţei ce din capu-i scotea săbii din teci.

De-aceea dintre rele n-ar fi chiar cea mai vie

Acea rană mortală ce-n cap mi s-a ivit

Cînd răul cel secret ce-adapă-a mea folie

E mult mai grav ca unul ce s-ar fi tăinuit.

Şi port mereu cu mine acest torid alean

Cum luciolei corpul îi este luminat

Sau cum palpită Franţa în suflet de oştean

Sau cum în crin se-adună polenul parfumat.

Versiunea în limba română : Constanţa NIŢĂ