(Născut la 21 iunie 1988, la Buzău)

Simetrie

Timpul lasă urme

în cele două medii paralele –

văzute-n oglindă

ca într-o redare picture in picture.

 

Antiteza se confundă

cu destinaţiile deja-vu-ului –

se nasc roiuri între medii

într-o simetrie diformă.

 

Lacătul stă încifrat

ca un algoritm imaterial

indescifrabil în concretul materiei.

 

Visele sunt stări suprapuse de transă

ce se unesc laolaltă

într-un ciclu etern, în continuarea altora –

singura punte palpabilă cu traiectul uman.                                                                                    

 

 

În suspensie

Afară e o linişte prelungă,

o suspensie a materiei,

ca  un scenariu de Kusturica.

 

Ploile au dispărut,

iar din pământ

cresc picăturile ca păpădia.

 

Într-o formă translucidă

soarele se-adună

din formele opace,

ori din geneza conului de umbră.

 

Într-o stare de veghe iraţională,

privim ploaia cum se rupe de tulpină

şi pluteşte să-i aflăm semnificaţia.

 

În starea de veghe

nu găsim graniţa între vis şi realitate –

metafora e acel moment de triumf din timpul transei

pe care îl atingem apoi în material.

 

Căutăm semnificaţia picăturilor de ploaie

ca privirea dintr-o oglindă

în care lumea e în reverse.

 

Nu mi-am câştigat dreptul la visare

Hegemonia greierilor

bate la uşă

palida lună se-adapă morbid

din sudoare

 

 

fondul de visare

stă să-l descopăr sub pernă

ca un drept de deţinere

Prepay

 

dreptul la visare

l-am pierdut în nopţile târzii

ca lacrima sleită-n clepsidră

în calea timpului

 

am călcat

visarea în picioare

într-o copilărie proscrisă

la marginea oraşului –

la şotron

 

Din centrul lumii

Atunci când alerg, ritmul paşilor e o developare continuă

care nu pune stop, alergarea e ceva mult mai complex,

porneşte pe toate axele, ca un sentiment de cădere,

atunci când îţi vin în minte lucrurile pe care nu le-ai făcut

şi trebuie să le faci.

 

Aleea are înfiripată, viziunea primilor paşi, atunci când soarele

răsărea în toate formele şi îmi cădea la picioare ca un joc de cuvinte,

aici am plantat, în zilele de vară, un ciot uitat din axa lumii –

l-am udat cu însufleţire şi cu veşnicia satului.

 

Am încrustat în fibra lui

ţesuturile sufletului de copil,

privirea bunicului şi înţelepciunea –

în fiecare an crestez tulpina

şi beau cu aceeaşi ardoare

viziunea lumii prin suflet de copil.