LUI SADOVEANU 

Cu paşii maiestuoşi şi lini ca vîntul

şi-acum te auzim printre copaci,

căci ai iubit pădurea şi pămîntul

şi apelor le-ai fost stăpîn şi vraci

Şi-acum te mai abaţi tip-til prin Deltă

sau prin coliba de la Bradul Strîmb,

chiar de-ai lăsat şi undiţa, şi puşca

şi locurile toate în arendă

şi ai pornit să cucereşti alt timp…

Poate vei zăbovi mai mult odată

să ne vorbeşti de Christ şi Deceneu

Îi aşteptăm în peşteri şi pe stradă,

şopteşte-le că traiul e tot greu

În noi trecutul e mereu prezent –

sărmanii în curînd vor vrea judeţe

Ei nu mai cred în nici un dizident,

căci adevărul are multe feţe…

Pe Ştefan dacă ai putea să-l iei

din jilţul lui de domn peste Moldova

Coboare-se cu duh înalt de zei,

căci ne-a uitat şi Dumnezeu – Iehova

Ca un Ceahlău întunecat de noapte

tu ai apus de cîteva decenii,

dar soarele renaşte înmiit

sclipindu-şi razele prin pîcla vremii

Da, toate se repetă şi tu ştii

păstorii cum îşi fac dreptate singuri

Neam de păstori sîntem din tată-n fii

şi ne rugăm cu toţii la utrenii

să se coboare Duhul Sfînt în noi

şi răii plece singuri în bejenii

Abia atunci avea-vom noi răgaz

să te-auzim păşind înalt şi sfînt

pe-aleea care curge printre brazi

Noi nu-i uităm pe cei ce-au plîns durerea:

din sînu′-ntunecatului trecut

te naştem veşnic, te păstrăm în azi.