Iubirea goală puşcă

Peste  o pleoapă

mi-am surprins iubirea

în braţele anilor de tinereţe

şi-am înţeles preţul nopţilor nedormite

cum  recuzita sprîncenelor

mi-a mutat psalmii în dormitor

şi s-au echilibrat

exerciţiile de acrobat pe retină

cu reuşita respiraţiei

aproape de cealaltă pleoapă

mai era foarte puţin

şi s-ar fi  aşezat goală puşcă

pe scaunul meu din tîmplă

dacă nu s-ar fi inventat

amorurile desuete.

Despre îngeri

Îngerul nu avea nevoie

decît de un pahar

din apa cristalină

în care i se oglindeau aripile

altfel ar fi putut să cuprindă

toate verbele în palme

şi să nu spună nimic

iar oamenii s-ar fi întrebat

de ce nu mai pot

să viseze.

Himere

Din prima tresărire a unor vise

peste orice se naşte din himere

n-ai voie să treci prin tăceri

lustruite bine de virtuţi gîndite

nu mai rămîne

decît imaginea multiplicată

a fluturilor deveniţi omizi.

Gestul

Un gest în plus e mai bun decît

egalitatea temporară dintre gînduri

fără să fiu ironică

simt că lor are cine le împrumuta o mască

dacă aleg ca punct de reper sufletul

cu o eroare de pînă la o amintire

gesturile vor îmbrăţişa

subtilităţile  de gînd.

Ipostaze

Nu e decît teama de întunericul

în care mă îmbrac de una singură

mă prefac luînd micul dejun în pantofi de damă

şi jucîndu-mă cu demonii visului regăsit

amestec atît de multe măşti încît

la sfîrşit de citit în ochi

nu se mai ştie

cine pe cine ascunde

după cititul  în palmă

nu sînt decît

ipostaze de iubit în oglindă.

Lecţia

Poţi să-ţi pui ochelari de cal

şi să-ţi dai ochii peste cap

cu voie  sau fără voie

sarea din suflet se va vărsa

cînd hibernezi

să baţi   lîngă uşă

un cui să-ţi atîrne mirarea

lîngă propria întrebare

despre iluzii şi umbre.

Dor de tine

În oricare cuvînt se ascunde

un pitic căruia

i se face brusc  foame

 şi muşcă din tine cîte un gînd rătăcit

acolo să sapi o groapă de vis

cînd  vei ajunge acasă

îl vei putea îmbrăţişa

 să  ţi se facă brusc

dor de tine.

Despre cer

Cerul şi-a deschis o fereastră

prin ea se vede

cum soarele strînge de beregată norii

şi între două răsărituri

aşează un scaun

cocoţat pe o amintire.

Toamna

Obrajii caselor se şterg de lacrimi

cu mîinile pe ziduri

printre degete la ferestre

plouă cu melancolii

o bătrînă toamnă

abia îşi leagă şireturile

şi ţine de mînă copacii

să nu le scape vreo frunză

în marele ochi citadin

şi să orbească poeţii.