Aducînd cîntări mulţime
Şi mai bune şi mai rele,
Mă întreb cu îndoială
Cine caută la ele?

 Cată cei ce noaptea, ziua.
Îşi muncesc sărmana minte –
Plebea multe ştiutoare
Pentru pîne, pentru linte?

Sau cei ce păzesc cîntarul
A dreptăţii, dragă Doamne,
Ce la domni sărută mîna
Ş-altceva încă la doamne?

Sau acei care-şi pun osul
Carul statului de-l mişcă?
Ah, prea ştii mai dinainte
Tot ce-i doare şi ce-i pişcă.

Eu nu pot să le dau lefuri,
Nici onori, nici pensiune.
Nu-s în stare nici să judec
Merite pentru naţiune.

Toţi acei ce-n astă lume
Vor ceva… mă lese-n pace,
Eu nu voi nimic, nimica,
Decât pace, pace, pace.

Şi de-or trece pe-aste şiruri
Ochii cei cuminţi de fată
Sau a junelui privire
De visare ingrecată,

De vor trece într-o viaţă
Doruri multe-ndefinite:
Or privi sub flori albastre
Aste pagine citite

Şi dureri scânteietoare
Şi tablouri înfocate
Vor pătrunde tremurânde
Aste suflete curate.

Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi,
La voi inimi cu arěpe.
Ah! lăsaţi ca să vă ducă
Pe-altă lume-n două clipe.