Deocamdată, ne aflăm sub zodia neprielnică a epigonismului clasicist. Ca student la Litere, sunt sigură că veți depăși cu succes această etapă de început. Este saltul de expresie de la cultura clasică la cea modernă. Se face pe cont propriu… Există și ”chei”, repere, sfaturi, dar țin tot de un alt tip de gîndire, care se cere format. Nu mai avem un limbaj denotativ, precis, ci unul conotativ, care angajează intuiția, experiența personală, mai ales culturală, imaginația, evitînd capcana metaforelor facile. În rest e simplu.

„Calc cu piciorul timpului oprit,/ Pe oase ce strigă visarea nebună…/ Mergând pe bezna cuvântului prigonit/ Vorbele se topeau în manta groasă de humă.// Visele se încolăceau în clipe negre de dor/ Şi-o bubă albă pe suflet parcă a crescut,/ Căci speranţa moartă-n cenuşa din cuptor/ Anunţă venirea lină a noului-nceput.// Mă pierd în uitare şi-n pietre de scrum,/ În haine de ceaţă şi ochi de mister,/ Şi mă întreb ce început mai începe acum,/ Pe ecoul de taină ce se înalţă la cer?// Poate că visul cel ruginit a înflorit în noapte,/ Sub aureola blândă a îngerului ascuns…/ Găseşte-mă început în turma albă de şoapte/ Să mă redau iarăşi haosului de nepătruns!”.

Alexandra Andreea BĂDESCU

Alexandra ne oferă o adevărată pilulă de înțelepciune, ceea ce e minunat. Dacă dialogul ei sapiențial, încărcat de experiență spirituală, ar fi dovedit și ceva cunoștințe de gramatică și ortografie, am fi fost pe deplin impresionați. Cum nu e cazul, păstrăm o rezervă.

„– Iubirea vine mână în mână cu fericirea şi adevărul. Când aflii (sic!) adevărul trebuie să îl primeşti cu sufletul deschis. Noi, ca oameni, niciodată nu vom putea ştii (sic!) întregul adevăr. Trăind în acest corp, închizându-ne sufletul şi nelăsând ca ceea ce el emană să iasă la iveală, mereu vom fii (sic!) în cuşti .

– Vrei să spui că este rău să fim oameni?

– Nu. Am vrut să spun că dacă noi nu preţuim ceea ce ne-a fost dat, niciodată nu vom fii (sic!) fericiţi. Iar pe lângă acest lucru, privind întregul adevăr, doar Dumnezeu Tatăl îl ştie. ”

Alexandru-Valentin PETREA

Versuri de o naivitate cuceritoare ne trimite Alexandru-Valentin. Formula nu-i de lepădat. Sunt cazuri celebre ale unor scriitori care au mimat naivitatea, obținînd efecte stilistice de mare efect. Să privești lumea cu ochi de copil și să jonglezi cu marile adevăruri ale umanității nu-i la îndemîna oricui. Însă atunci cînd ești captivul acestei perspective se schimbă situația. Deși, dacă mă gîndesc bine, să descoperi mereu ceva nou este condiția fericirii, nu-i așa?

„Îmi vorbeşte Viaţa:/ «Uită tot trecutul, alungă-ţi viitorul!/ Nu mai gândi! Nu mai visa!/ Ştii foarte bine că sunt trecătoare,/ Că nu vreau să-ţi iroseşti timpul…/ Înfruptă-te din fiecare părticică din esenţa mea –/ Nu mai sta deoparte!/ Vreau să-ţi invadez toată fiinţa –/ Vino mai aproape!»/ Vrea şi Moartea să-mi spună ceva:/ «În orice clipă te pot sugruma, te pot răpi…/ Sunt mereu aproape de tine –/ E bine să ştii!/ Nu te crede tu invincibil în faţa mea –/ Absorb permanent tinereţea;/ Viaţa înseamnă tot moarte…/ Trimite-ţi fericirea cât mai departe!»/ Să le spun şi eu câte ceva:/ «Universul v-a condamnat să fiţi/ Adevăruri relative…/ Să băgaţi spaima în muritori,/ Să chinuiţi conştiinţele,/ Să primiţi şi să alungaţi speranţele…/ De ce vă tot certaţi?/ Sunteţi doar două Adevăruri paralele!”.

Ioan VASIU

Un domn bibliotecar născut în 1949 ne trimite versuri de o nesfîrșită delicatețe, amintind de pictogramele orientale, care înmagazinează în puține silabe un număr infinit de semnificații. Într-adevăr, bolnav de poezie, domnul Ioan Vasiu nu are nevoie de sfaturi și evaluări. Dimpotrivă, suntem siguri că versurile dumnealui au ajuns la Poșta redacţiei din greșeală. Dar ce greșeală frumoasă !

„Stau/pe mormanul meu/ de vise/ fericit/ ca un rege/ pe tronul lui/ comod…// mi-e atât de frig/ grijulie/ noaptea mă acoperă/ cu zăpadă…// în butoaiele/ toamnei/ mustul învaţă/ să vorbească…// de teamă/ toate versurile mele/ sunt albe/ ca florile unui crin…// am surprins/ noaptea şi dimineaţa/ făcând respiraţie/ gură la gură…// de nu mi-ar fi dată/ soarta corăbiilor/ mi-aş naufragia/ toate gândurile…// dacă ai ştii (sic !)/ că-ţi sunt fântână/ m-ai sorbi/ dintr-o singură/ înghiţitură…// emoţionantă/ toamna mi-a lăsat/ pe fereastră/ cartea ei/ de vizită/ o frunză îngălbenită/ de castan…// curios/ copilul priveşte/ prin gaura cheii/ cum marea/ îmbrăţişează ţărmul… (Bolnav de poezie).