DIMINEATA

Dimineata începe o zi

ca o săgeată imensă căzută din soare,

dimineata se petrece un drum

si sîntem mai apropiati

de Soarele Răsare…

 

Dimineata începe o zi

sufletul tremurat pe dată, pe dată;

privindu-ne copiii mirati

ne-am putea schimba fizionomia

de piatră…

 

Dimineata începe o zi,

o zi cu fluturi, cu atîtea regrete

este cum ar fi, cum ar fi…

o mare s-o bem, suferim tot de sete.

 

Dimineata începe o zi,

pasăre zi, zburînd peste glie

lumea aceasta ar fi, poate ar fi

lacrimă albă,

pleoapă si ochi

de vesnicie!

 

CREPUSCUL

Si, iată, nu mai e timp

deodată cu primii zori

să-ti scriu

despre starea sufletului!

 

Un vulture urias

a acoperit cu aripile

văzduhul gîndurilor!

 

Nu mai e timp, zic,

să-ti trimit, diminetile,

vesti despre soare…

 

Mi-au înflorit pleoapele

si mi-au rodit umerii

în casa cuvintului!

 

De departe-mi ridic

mîinile către cer

într-o continuă implorare…

iată, nu mai e timp

să stiu ce doare, cînd doare!

 

Peste zi

deasupra colinei

privesc înăltarea la cer

a tuturor statuilor…

 

ÎN GRĂDINA MEA

În grădina mea

e un patriarh bătrîn

cu barba învinsă de flori

si mijlocul încins în grîu.

 

Mintea lui

zboară prin duzi

si colturile podului.

 

El, omul singuratec,

se tulbură-n ierburi

Si se luminează-n stafii…

 

Casa nu mai este

e un loc alb de unde

pădurea a pornit

în căutarea muntilor.

 

Degeaba întrebati de cuibul păsărilor

omul tuturor ciudăteniilor

umblă pe uliti cu ochi de cucută

si brate de busuioc.

 

În grădina mea

nimeni nu poate rosti un cuvînt.