Miercuri, 7 august 2013, a încetat din viaţă Petru Ursache, etnolog, estetician si istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania Filiala Iasi. Petru Ursache s-a născut la 15 mai 1931, în comuna Popesti, judeţul Iasi. A absolvit Liceul National Iasi în 1951, apoi Facultatea de Filologie a Universitătii „Al. I. Cuza” (1952 – 1956), fiind licentiat în limba si literatura română. În 1971 obţine titlul de doctor în Filologie. A profesat ca bibliotecar la Biblioteca judeteană „Gh. Asachi” (1956 – 1958), preparator – asistent (1958 – 1960), lector (1960 – 1977), conferentiar (1977 – 1992), profesor (1992 – 2001) la Catedra de Literatură română si la Catedra de Literatură comparată.Petru Ursache a debutat în revista „Scrisul bănătean” (1958). Dintre volumele publicate amintim :„Sezătoarea” în contextul folcloristicii (1972), Poetică folclorică (1976), Prolegomene la o estetică a folclorului (1986), Eseuri etnologice ( 1986 ), Titu Maiorescu. Esteticianul (1987), Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade ( 1993 ), Etnoestetica (1998), Mic tratat de estetică teologică (1999), Cazul Mărie. Sau despre frumos în folclor (2001), Sadovenizînd, sadovenizînd. Studiu estetic si stilistic (2005), Înamorati întru moarte. ErosPoesis la Cezar Ivănescu (2006), Antropologia, o stiintă neocolonială (2006), Etnosofia (2006 ), Camera Sambô. Introducere în opera lui Mircea Eliade, editia a doua, revăzută si dezvoltată (2008), Mic tratat de estetică teologică, editia a doua (2009), Omul din Calidor (2012), Mioriţa – dosar mitologic al unei Capodopere (2013). A publicat numeroase articole, studii si eseuri în periodicele principale din Iasi, Convorbiri Literare fiind una dintre revistele de suflet ale acestuia. Petru Urscahe s-a îngrijit de apariţia a peste douăzeci de antologii si editii critice, unele în colaborare cu Magda Ursache. Pentru activitatea sa, a fost recompensat cu Premiul Profesor Emeritus al Universitătii „Al.I. Cuza” (2001), Premiul de Excelentă al Uniunii Scriitorilor Fliala Iasi (2001, 2006), Premiul opera omnia acordat de Revista „Convorbiri literare”, Premiul opera omnia acordat de Biblioteca „Vasile Voiculescu”, Buzău, 2001. Prin dispariţia lui Petru Ursache, Uniunea Scriitorilor din România pierde un creator important, iar cultura română un specialist de marcă.