Dionisie Duma (nascut pe 8.sept.1940, la Tecuci), poet. Studiile elementare şi liceale (D.A. Sturdza) le face la Tecuci. În 1968 absolvă Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi . Funcţionează ca profesor în învăţământul preuniversitar la şcolile: Nărteşti, nr. 9 şi Grupul Şcolar Industrial Tecuci. Debutează ca poet în revista “Iaşul literar” în 1960. Volume de poezii publicate: “Ardere” (1975), “Catedrala de cuvinte” (1991), “Extemporal la inima” (1999), “Oceanul de stres” (ed. bilingvă-limba română-limba engleză), 2002, “Al patrulea păcat” (2003), “Aceste zile” (ed. bilingvă-limba română-limba engleză), 2005. A mai publicat volumul “Scrisori” (corespondenţă cu Tatiana Stănescu, mama poetului Nichita Stănescu) şi “Nichita Stănescu – O pată de sânge care vorbeşte” (antologie alcatuită de Dionisie Duma, ediţie bilingvă-limba română-limba engleză), 2005. Dionisie Ghe. Duma este membru al Societăţii Culturale “Junimea 1990” Iaşi , al Societăţii Scriitorilor “C. Negri”, al Uniunii Scriitorilor din România. Colaborează la cele mai importante reviste literare din ţară (“Convorbiri literare”, “Luceafarul”, “Cronica”, “Dacia literară”, “Ateneu” etc.), şi din străinătate “Lumina lină” (SUA). Figurează în “Dicţionarul biografic al literaturii române” de Aurel Sasu. Despre creaţia lui Dionisie Gheorghe Duma au scris: acad. Iorgu Iordan, acad. Zoe Dumitrescu – Buşulenga, acad. C. Ciopraga, Laurenţiu Ulici, D. Dimitriu, Constantin Trandafir, Th. Codreanu, T. Opriş, S. Bogdănescu, I. Hurjui, Th. Damian, H. Zilieru, A.G.Secară etc.
În 1999 revista “Examene” i-a acordat Premiul special pentru întreaga activitate lirică. Festivalul Internaţional de Poezie şi revista “Antares” din Galaţi i-a acordat Premiul I pentru volumul “Aceste zile”, iar Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, revista “Lumina Lina”/Gracious Light şi Societatea Literară “Mihai Eminescu” din New York i-au acordat “Diploma de excelenţă” în 2005, în semn de preţuire şi admiraţie pentru prestigioasa activitate desfăşurată în slujba întaririi coeziunii spiritual-culturale româno-americane.