Foto A BaciuNăscută la 14 martie 1970, în Brăila, Angela Baciu este poetă, publicistă,promotor cultural, jurnalist; debutul său literar a avut loc în anul 1987 în Revista “Amfiteatru” din București, iar cel editorial la Editura “Porto Franco” din Galați în 1994.

În prezent, este membru în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iasi (din 2002), conduce Reprezentanta USR Galati – Tecuci (31 octombrie 2013), membru in Asociația Scriitorilor de Limba Română din Quebec; fondatorul Cenaclului “Ion Chiric”.

In anul 2011 a fost desemnata de Revista AVANTAJE “FEMEIA ANULUI” pentru implicare sociala si culturala.

Are o intensă activitate în mass media culturală romanească, fiind redactor colaborator la diverse reviste, ziare scrise si on line: Hyperion, Porto Franco, Revista Dunărea de Jos, Convorbiri Literare, Poezia, Luceafarul, s.a. și colaborator al Centrului Cultural “Dunarea de Jos” Galati, Revista “Agero” (Germania), Revista “Nou Horizont” (Spania), ARP Intermundus Media,  121.ro, feminis.ro, meddiadict.ro, “Artmediacultura.ro” , cat și la posturile de radio și TV din Galați – realizatorul emisiunii culturale “Dialogurile poetei Angela Baciu”.

Este poeta, publicista, manager proiecte culturale si educationale, realizatoare de emisiuni culturale, consilier cultural, autoare a 14 carti de poezie, publicistica si literatura pentru copii, membru in Uniunea Scriitorilor din Romania, detinatoare a peste 25 de premii nationale si internationale pentru publicistica si eseu, organizatoare a proiectului international Worldwide Poetry Readings.

Este initiatoare si fondatoare a numeroase proiecte culturale pentru copii si tineret, desfasurate in orasul Galati. Iubitorii de cultura pot veni periodic sa asiste gratuit la spectacole de teatru, lansari de carte, concerte de muzica clasica si poezie, toate organizate din proprie initiativa.

Galatenii sunt deja familiarizati cu Atelierele de lectura si creativitate ale poetei, Festivalul GalART pentru tineri, Povestitorii de pe Strada DomneascaSerile de Poezie de pe Strada Balcescu, Poezie La Fani, Poetele orasului Galati,  Joia de Poveste, Scriitori galateni/sarbatoritii lunii, s.a.

De-a lungul timpului, s-a implicat in actiuni caritabile destinate strangerii de fonduri pentru diverse persoane fizice cu nevoi speciale si asociatii. La inceput a ales aceasta cale cumva din propria ei experienta, pentru ca a invatat ce sunt boala, durerea si suferinta, ingrijindu-si ani de zile sotul bolnav de scleroza multipla. Aceasta tragedie personala a adus-o mai aproape de oameni si de problemele lor, pentru a se transforma mai apoi intr-o misiune de suflet, aceea de a cauta sponsori si voluntari care sa ajute persoanele cu grave probleme de sanatate.De aceea, se implica in organizarea de campanii umanitare, vizitand adaposturi pentru batrani si oferindu-le alimente, donatii si spectacole.

Lunar, organizeaza colecte de carte, jucarii , haine si calculatoare pentru copiii si tinerii cu dizabilitati, cat si pentru batrani.

In 2011, s-a implicat in organizarea unor spectacole caritabile pentru strangere de fonduri in doua cazuri grave: doua eleve, una avand nevoie de un transplant de inima, iar cealalta de o proteza bionica. Periodic, organizeaza intalniri cu copii cu dizabilitati, stand de vorba cu ei, citindu-le, incurajandu-i.

De altfel, cea mai mare parte a proiectelor culturale pe care le deruleaza are scop caritabil, reusind sa mobilizeze artisti din toate zonele, pentru a oferi din timpul si bunavointa lor. Tot in scopul strangerilor de fonduri, organizeaza targuri vintage&handmade si ateliere lucrative cu copiii, in urma carora se strang bani cu care ei isi cumpara medicamente si rechizite.

De profesie jurist si PR, cu diverse specializări și cursuri în comunicare, planificare și relații publice, de-a lungul timpului, Angela Baciu a îmbinat cariera de jurist și PR, cu activitatea literară, unele dintre cele mai însemnate realizări fiind organizarea unor proiecte culturale anuale: festivaluri de poezie, lansări de carte, cenacluri, antologii; realizarea unor emisiuni radio TV; participarea în Turneul « PROMOVAREA LITERATURII ROMÂNE ÎN SPAȚIUL EUROPEAN » în Ungaria, Slovacia, Cehia; un număr impresionant de cărți publicate, interviuri, premii și diplome de excelență primite.

Studii

  • UNIVERSITATEA « DANUBIUS », Galați, Specializare : FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ EUROPEANĂ, învățământ postuniversitar, cursuri de MASTER ÎN DREPT EUROPEAN
  • UNIVERSITATEA « DANUBIUS », Galați, Specializarea : FACULTATEADE ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII
  • UNIVERSITATEA « DIMITRIE CANTEMIR », București, Specializare : FACULTATEADE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE, LICENȚIAT în Științe Juridice
  • 2013 – 2009 = Consilier cultural /PR Casa de Cultura a Sindicatelor, Galati
  • 2013 –           = Conduce Reprezentanta USR Galati – Tecuci
  • 2013 – 2010 = Organizator Proiect International Worldwide Poetry Readings. (Galati)
  • 2012 – 2009 = Realizator emisiunea “Dialogurile poetei Angela Baciu”, Tv Express, Galati
  • 2011 – 2008 = Redactor colaborator: Nou Horizont, Valencia – Spania
  • 2011 – 2011 = Colaborator: Reteaua literara,Feminis.ro,121.ro,Meddiadict.ro,Femeia stie,Agentia de carte.ro,s.a.
  • 2010 – 1994 = Redactor colaborator Revista « Porto Franco », Galati
  • 2011 – 2004 = Redactor colaborator Revista “Dunărea de Jos” și Centrul Cultural « Dunărea de Jos », Galați
  • 2011 – 2007 = Colaborator Revista « Agero » Germania
  • 2010 – 2009 = Colaborator “Romanian Vip”, Dallas
  • 2009 – 2008 = Colaborator “Sfera online”
  • 2009 – 2007 = Colaborator A.R.P.-Intermundus Media
  • 2005 – 2004 = Redactor colaborator la ziarul « Punctul pe i », Galați
  • 1999 – 1998 = Director Artistic Trustul de Presă Prima Pagină S.A. și ziarul « Opinia », Galați
  • 1998 – 1997 = Redactor colaborator revista « Antares », Galați
  • 2010 – 1987 = publică în diferite reviste literare românești: Convorbiri literare, Poezia, Poesis, Luceafarul romanesc, Oglinda literara, s.a.

Activitate literară

 

 

Debut literar:

Revista “Amfiteatru” Bucuresti, 1988 – descoperita de criticul literar Radu G. Teposu

Debut editorial:

Editura « PORTO FRANCO », Galați, 1994

Cărți publicate:

  • « FRAGMENTE DINTR-O CAVATINĂ », versuri, Ed.Porto Franco, Galați, 1994, (prez.Ion CHIRIC).
  • « CE DEPARTE E IUBIREA ACEEA », versuri, Ed.Porto Franco, Galați, 1995
  • « MACI ÎN NOIEMBRIE », versuri, Ed.Dacia, Cluj-Napoca,1997
  • « SENTIMENTE CAPTIVE », versuri,Ed.Porto Franco,Galați,1997
  • « MĂRTURII LA SFÂRȘIT DE VEAC », publicistică ,vol.I, Ed.Arionda,Galați,2000
  • « TREI ZILE DIN ACEL SEPTEMBRIE », versuri, Ed.Limes,Cluj-Napoca,2003 (postfața de Laurențiu ULICI)
  • « DRAGOSTEA CA O MÂNGÂIERE DE FIARĂ », placheta versuri, Ed.Sinteze, Galați,2003 (prez.de Ion ROTARU și Constantin TRANDAFIR).
  • « TINEREȚE CU O SINGURĂ IEȘIRE », versuri,Ed.Dacia, Cluj-Napoca,2004, Colecția « Poeții Galațiului », trad.engleză-franceză
  • « 35 », placheta versuri, Tipografia « Don Star », Galați, 2005
  • “FRAȚI ȚĂRCAȚI”, poezii și carte de colorat pentru copii, Ed.Pax Aura Mundi”, Galati, 2006
  • « DE MÂINE PÂNĂ MAI IERI, ALALTĂIERI »versuri, Ed.Limes, Cluj-Napoca, 2007 (prez.Mircea PETEAN).
  • “MARTURII DINTRE MILENII”, Ed.Limes, Cluj Napoca, 2007
  • “POEZII/VERSEK”,versuri,editie bilingva Ed.Limes/AB-ART, 2009
  • “MARTURII DINTRE MILENII”, publicistica, Ed.Limes, 2012

 

Cărți colective și antologii:

  • – « DEPARTE / APROAPE » de Mircea ZACIU, Ed.Didactică și Pedagogică, București, 1998
  • – « OM FĂRĂ TIMP / ION CHIRIC », Ed.Eminescu, București,2000
  • – « BANCA DE METAFORE » de Victor STEROM, Ed.Sinteze Literare, Ploiești, 2002
  • – « PREZENȚE BRĂILENE ÎN SPIRITUALITATEA ROMÂNEASCĂ » de Toader BUCULEI, Dicționar Enciclopedic, Ed.Ex libris, 2004
  • – « STREIFLICHT », Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik, ins Deutsche übertragen von Christian W. Schenk, Dionysos Verlag, Kastellaun, 1994, ISBN 3-9803871-1-9
  • – « DIN VADURILE CHIRALINEI », antologie de literatură contemporană brăileana, Ed.Ex libris, 2005
  • – « OPT ÎNCERCĂRI DE A TE NAȘTE SINGUR » cu C.D., versuri, trad.engleză-franceză, Ed.Centrului Cultural « Dunărea de Jos », Galați, 2005
  • – « MOZAIC SPIRITUAL » de Ion BARSAN, Ed.Grai și suflet – Cultura Națională, 2006
  • – « DICȚIONARUL BIOGRAFIC AL LITERATURII ROMÂNE » DBLR de Aurel SASU, Ed.Paralela 45, 2006
  • – « ALMANAHUL DUNĂREA DE JOS » vol.colectiv, Ed. Centrului Cultural « Dunărea de Jos », Galați, 2007
  • – « O ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ORIGINI PÂNĂ ÎN PREZENT » de Ion ROTARU, 2007
  • – Antologiile în limbile maghiară și slovacă și cehă:
  • – « KORTARS ROMAN KOLTOK , », Ed.Ab-Art,2007, Ungaria, Slovacia
  • – « ANTOLOGIA SUCASNEJ RUMUNSKEJ LYRIKY », Ed.Ab-Art,2007, Ungaria, Slovacia
  • – « INTERVIURI » – Mircea ZACIU (ediție îngrijită de Gratian Cormos), Ed.Limes, Cluj Napoca, 2007
  • – « INTERVIURI » Contantin CIOPRAGA (ediție îngrijită de I.Rad și Raluca Deac), Ed. Limes, Cluj Napoca, 2007
  • – « TAHLE CTVRT JE NASE – SOUCANI RUMUNSTI BASNICI », Ed.Ab-Art, Praha/Bratislava, 2008
  • – « ANTOLOGIE DE POEZIE – OGLINDA LITERARĂ , 2000-2007 »,Ed.Domino, 2008
  • – « CEZAR IVĂNESCU – în amintirile contemporanilor » – o Antologie de Daniel CORBU, Ed. Princeps, Iași, 2008
  • – « IADUL ETIC, IADUL ESTETIC » de Adrian ALUIGHEORGHE, Ed.Timpul, 2008
  • – « O ANTOLOGIE A LITERATURII GĂLĂȚENE CONTEMPORANE – POEZIE »,Ed.Centrului Cultural « Dunărea de Jos », Galați, 2009.
  • – “SURAD, DECI EXIST…” de Vasile ANDRU, ed.Accent Print, 2009
  • – “SZABADULAS A GETTOBOL” de Balazs F.ATTILA, 2009
  • – “ANTOLOGIA SCRIITORILOR DE LIMBA ROMANA DIN QUEBEC”, ed.ASLRQ, Quebec, Canada, 2009

 

Activitatea publicistica:

A realizat de a lungul timpului numeroase interviuri inedite cu mari personalitati: Laurentiu ULICI, Radu G.TEPOSU, Eugen SIMION, Mircea SANTIMBREANU, Mircea ZACIU, Ion ROTARU, Cornel REGMAN, Mircea Horia SIMIONESCU, Teodor VARGOLICI, Ion ZAMFIRESCU, Radu CARNECI, George ASTALOS, Ana BLANDIANA, Nicolae BREBAN, Barbu CIOCULESCU, Constantin CIOPRAGA, Dan Alexandru CONDEESCU, Mihail DIACONESCU, Alexandru GEORGE, andru_Husar”>Alexandru Husar, Emil IORDACHE, Cezar IVANESCU, Gabriel LIICEANU, Dumitru MATALA, Emil MANU, Dan MANUCA, Ion MILOS, Nina CASSIAN, Fanus NEAGU, Marius TUPAN, Lucian VASILIU, Gellu DORIAN, George VULTURESCU, Horia ZILIERU, Mircea CARTARESCU, Nora IUGA, Gabriel LIICEANU, Leo BUTNARU, Constantin ABALUTA si multi altii.

Proiecte culturale:

  • “Atelierele de creatie ale poetei Angela Baciu” – (2000 – 2013)
  • “Serile Poezie…la Fani” (2013)
  • “Serile de Poezie de pe Strada Balcescu”,(2010 – 2011)
  • “Joia de Poveste” (2010 – 2013)
  • “Poetele orasului Galati”, (2008 – 2013)
  • “Ziua cartii pentru copii”, (2008)
  • “Povestitorii de pe Strada Domneasca”,(2008 – 2012)
  • “Seara fanilor Paulo Coelho”,(2010)
  • “Confluenta Artelor.ro”,(2009 – 2011)
  • “GalART pentru tineri”,(2008 – 2012)
  • “Expozitia fotografica Don Caesar-in memoriam Cezar Ivanescu”,(2010)
  • “Maratonul poetic cu Mircea Petean si Attila F.Balazs”,(2009)
  • “Cenaclul din Ateneu – Ion Chiric” la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati – fondator cenaclu(2010 – 2013)
  • “Expozitia fotografica Marturii de ieri si de azi”- scriitori romani(2010)
  • “Targuri si expozitii de vintage si handmade”, s.a.(2009 – 2013)
  • colecte de carte si jucarii/evenimente caritabile pentru copii si batrani

 

Premii și distincții:

  • – Premiul I Festivalul Național de Poezie « Baladele Dunării », Ed.XI, Galați,1989
  • – Premiul ziarului « Scânteia Tineretului » Festivalul Național de Poezie « Baladele Dunării », Ed.XI, Galați, 1989
  • – Premiul pentru Debut vol. « FRAGMENTE DINTR-O CAVATINĂ » Festivalul Național de Poezie de la Sighetu Marmatiei și Serile de Poezie « Nichita STĂNESCU », 1994
  • – Premiul Special Festivalul Național de Poezie « Lucian Blaga », Sebeș, Alba-Iulia, 1995
  • – Premiul ziarului « Gazeta de Transilvania » Festivalul Național de Poezie « Lucian Blaga », Sebeș, Alba-Iulia, 1995
  • -Premiul ziarului « Crai Nou » Concursul Național de Poezie « Nicolae Labiș », Ed.XXVIII, Suceava, 1996
  • – Diploma de Onoare pentru Publicistică, Sinteze literare Ploiești și Uniunea Scriitorilor din România, 1997
  • – Premiul pentru poezie vol.”TREI ZILE DIN ACEL SEPTEMBRIE” Festivalul Național de Poezie “GRIGORE HAGIU”, Galați, 2003
  • – Diploma de Onoare pentru « Promovarea imaginii revistei Porto Franco în țara și străinătate », Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național, Galați, 2003
  • – Premiul UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, filiala Bacău, pentru « Cea mai bună carte de poezie a anului 2003 », Festivalul « Avangarda XXII » vol. « TREI ZILE DIN ACEL SEPTEMBRIE », Bacău, 2004
  • – Premiul pentru poezie vol. « TREI ZILE DIN ACEL SEPTEMBRIE » Festivalul Național de Poezie de la Sighetu Marmatiei și Serile de Poezie, 2004
  • – Premiul I Concursul Național de Poezie « Ion Minulescu », ed.XV « Zilele Poeziei în Olt », mai 2006
  • – Premiul III vol. « TINEREȚE CU O SINGURĂ IEȘIRE » Festivalul Concurs Național de Poezie « George Coșbuc » Bistrița Năsăud, sept.2006
  • – Premiul « Constant Tonegaru » (și placheta) pentru poezie, Revista Porto Franco, Societatea Scriitorilor « C.Negri » și Biblioteca « V.A.Urechea » – 130 ani de la nașterea Hortensiei Papadat-Bengescu, Galați, 2006
  • – Diplomă de excelență pentru publicistică, Consiliul Județului Galați, Centrul Cultural și Revista “Dunărea de Jos”, Galați, ian.2007
  • – Premiul « HYPERION – 2008 » pentru cartea de interviuri « Mărturii dintre milenii » la cea de-a VIII-a ediție a Recitalurilor Revistei « Hyperion-Caiete botoșănene », Porni Luceafărul…, iunie 2008
  • – Diplomă « 75 de ani de la nașterea poetului Grigore Hagiu », Târgu Bujor/Galați, Festivalul Național de Poezie « Grigore Hagiu », 26.sept.2008
  • – Diplomă – Colegiul Național « M.Kogălniceanu » – 130 de la întemeierea școlii – pentru promovarea culturii (poeziei) în rândul tinerilor, Galați.
  • – Diplomă de Excelență – « Zilele Bibliotecii V.A.Urechia » în cadrul manifestării « Poetele orașului Galați », 2008, Galați.
  • – Personalitatea culturală a anului 2008 – Ziarul “REALITATEA”,2009
  • – PREMIUL UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA – filiala IAȘI, pentru Eseu și Publicistică vol. »Mărturii dintre milenii”, Iași, dec. 2008
  • – Personalitatea culturala a anului 2008 – Ziarul “REALITATEA”-2009
  • – Diploma de Excelenta “Festivalul poetilor din Balcani” Braila, sept.2009
  • – Premiul Special Revista Hyperion” pentru teatru- Concurs Național de Creație a Piesei de Teatru într-un Act “Mihail Sorbul”,Botoșani,2010
  • – Premiu si Trofeu de onoare oferit de Revista “Nou Horizont” Spania pentru intreaga activitate si parteneriat cultural,martie 2011
  • – Premiul de Onoare – „For complete works” in cadrul festivalului “NAJI NAAMAN” Liban, 2011
  • Femeia Anului – pentru implicare sociala si culturala – Titlu oferit de Revista “Avantaje” in anul 2012

Poezia sa a fost tradusă în limbile: franceză, engleză, maghiară, slovacă, cehă,spaniola,s.a.