Ömer ERDEM

şacalul

 

în dimineaţa asta mi-e poftă de piersici păroase

de piersici păroase şi cărnoase

ştiu să salut în japoneză

japonezii se apleacă şi salută

în timp ce laptele se prelinge din gură

mirosul îmi deschide pofta

în salonul cu mic dejun internaţional

în mijlocul feliilor de mango şi al ananaşilor veşteji

al defileului multicolor de fructe

ştiu că lumina care străpunge ochiul brânzeturilor

îmi va strepezi dinţii la fel ca puful piersicilor

ceaiurile care îţi dezmeticesc dinţii încă de la prima înghiţitură

şi-au luat locurile de onoare şi aici

cum se saluta în japoneză

în timp ce serenada se pierde în somptuozitatea spaniolă

cumva se va prăbuşi cerul acesta obosit de metal

în acoperişul greu al tulunilor

şi-al muşchilor orientului mijlociu

sau tatăl meu cu ochi triunghiulari şi ageri

care arată poruncitor cu degetul

se va potrivi cât de curând mai mult pe rangul de mare şacal

 

şi femeilor astea li s-a albit părul de atâta curiozitate

femeile care în faţa bucătarilor şefi pantomimi

sunt un ou fiert două minute

cea cu părul cârlionţat

era foarte bună la matematică în liceu

la facultate a ales melancolia relaţiilor internaţionale

la saloanele de fitness grăbită

în trafic cu buzele roşii

călătorii neantului good morning

soarele vă va prăji şi vouă ceafa azi

aerul condiţionat din autoturisme vă va veni şi vouă de hac

numerele ambasadelor înregistrate în telefoanele mobile

vor fi uitate o dată cu primul necaz

dar eu şacalul

şacalul în stil italian

voi fi aici mâine dimineaţă şi în fiecare dimineaţă

lustruindu-mi pantofii

în toate saloanele internaţionale în care se serveşte micul dejun

şi în timp ce îmi voi sorbi cafeaua

le voi face poftă femeilor moi ca puful de piersică

în faţa mea un oraş somptuos

animalul acela bătrân de piatră şi care parcă nu a murit

îşi linge învârtindu-se în zgomot şi bătăi de claxoane

părţile care îi plac

din blana de un gri întunecat

animalul bătrân de piatră şi care nu a murit

proprietarul clădirilor ale căror etaje superioare au fost salvate

ale scărilor de incendiu

şi al caselor de schimb valutar

îşi imortalizează urechile şi nările

animalul acesta de piatră care nu vede şi nu aude

care nu osteneşte în a pune piatră peste piatră

ale cărui gene te înspăimântă asemenea genelor de vrăjitoare

care continuă să rămână în picioare turnându-i pe oameni unii altora

nelăsând măcar unul din doi oameni liber

cu cât îmbătrâneşte celulele-şi reînnoieşte

iar fetele îşi atârnă de gât simbolurile sale spunând că le poartă noroc

 

să nu cumva ca cineva să îmi spună că trăim!

când o lege fruntaşă a statului

caută în dinţii şarlatanilor lumina lunii

iar în pântecele iepuroaicelor onoarea

un predicator de seamă îşi ridică vorbele în slăvi

iar apoi îi este teamă de ele

cântecele ciobanilor tunisieni

şi-au înmuiat în dimineaţa aceasta pâinea în lapte

iar tigri de mare ucraineni au rămas la egalitate

pentru că nu se vor sătura niciodată în jocul de-a pofta de mâncare

 

da să nu cumva ca cineva să îmi spună că trăim

când vorbele mai rigide decât sâmburii de caise

se plimbă în coşurile cu flori

când frunţile au rămas fără profeţi

părul fără vlagă

dragostea o compoziţie încurcată

paranoicul mut ce poartă cochilia statului

nu a rămas în babel

şi nici în munţii persani şi nici în bizanţ

în fiecare zi câştigă sânge

 

în fiecare zi în golul ceresc

în fiecare zi în straturile pământeşti

 

în timp ce muşc din această piersică

mă topesc după oameni

după felul în care se ridică în fiecare dimineaţă din paturile lor

după căutarea lor a ideii de nemurire

cheia sol pe care o duc în nas

le trezeşte în artă dragostea faţă de mine

care trăiesc cu urechile

de câte ori reuşesc să prind un om

îi mănânc mai întâi organele interne

apoi îl ţin aşa câteva zile

pentru a prinde gust şi a se înspuma în cerul gurii mele

apoi ei vin şi vorbesc la o anume distanţă de mine

şi noi şi noi ar trebui să profităm de acest învăţat

să golim astfel nu doar stomacurile stăpânilor noştri ci şi ale tuturor sclavilor

ale tâmplarilor şi ale alămarilor

ale arhiereilor şi ale celor care ascut suliţele

ale tuturor ale tuturor

şi să sfidăm astfel moartea…

să sfidăm moartea…

doar v-am spus mă topesc după oameni…

 

eu am golit stomacuri ei şi-au umflat burţile

eu am spus marmură ei au amestecat cimentul

eu m-am dus în deşert ei şi-au construit oraşe

eu am numit urechea fiind muzica ei au ales puterea

eu am păstrat coada ei şi-au lăsat sprâncenele să crească

doar v-am spus mă topesc după oameni

după cum dorm visând la aluniţa neagră de pe nasul meu

după cum îşi vând arme mulţumindu-şi reciproc

după cum îşi umplu căzile cu apă iar apoi le golesc

după cum se privesc în oglinzile lifturilor

după cum atunci când se sperie se prefac că nu s-au speriat

după cum în nepoliteţea lor ascunsă pretind că sunt nişte gentelmeni

doar v-am spus mă topesc după ei

 

aroma aceasta de cafea magia aceasta neagră

îmi va lua până şi minţile

în timp ce eu voi deghiza statuia mea în leu

ei vor pune în frunte un şacal spunând că este nemuritor

doar v-am spus mă topesc după oameni

în timp ce ei vor pocni pe stradă asemenea unui discurs de joc

soarele le va lua şi ultimul gram de minte

când la convocările de top ale băncilor emiratelor arabe

este încă aşa şi aşa

copiii care sunt distruşi pe acest glob pământesc sunt atât de mici

încât atunci când mor se pot ascunde chiar şi în frigider

 

şi totuşi vino să vedem, castelele reşedinţe de vară

ceea ce dictatorii destituiţi au cerut arhitecţilor ghiauri să clădească

marmelade impunătoare

care se întind de la colţul păsărilor până la luminile de marmură

oglinzile le sunt limpezi ca apa

paturile numai puf

vino să vizităm castelele reşedinţe de vară

sub ciocnirile mobilelor de sufragerie ce răsună şi peste un secol…

castelele reşedinţe de vară cărora dictatorii noi le-au deschis uşile publicului

fotografii cu tancuri pe blănurile de lei

ale dinţilor de faţadă

ale lenjeriilor intime

ale pumnalelor fără mânere ce sălăşluiesc în recipiente de oţet

toate frumuseţile vândute bilet cu bilet

în semn de lovitură de bici pentru creier şi tihnă zilei de azi

reprezintă cadoul dictatorilor noi poporului

ştiţi că v-am pomenit de tata

în caz de nu ar fi fost în vacanţă

v-aş fi pomenit un pic şi de verii mei

 

mă-ntrebaţi ce îmi place cel mai mult cu o piersică

atunci când vine timpul de a părăsi un hotel

atunci când mă privesc pentru ultima dată în urmele de pe oglindă

în timp ce împachetez hainele murdare

şi îmi fac în minte calcule

bat de două ori în uşa peretelui

întrebându-mă dacă vreun secret de-al meu a rămas în perete

şi mă asigur de tot

ies pe balcon şi fac o ultimă fotografie

îmi fac nod la cravată în timp ce îmi analizez dinţii

ascult liniştea odăii

şi mă întind în pat exact 39 de secunde

spunându-mi de unul singur

nimeni nu este nemuritor în ciclul acesta de lut

nimeni nu este peste picioarele mele de lung

dar şi guvernarea piticilor este foarte amuzantă

în ultimul moment de golire a unei camere de hotel

mă dezbrac pe rând de mine

chiar dacă sunt grăbit nu pot să spun că mi se potriveşte

pentru ca teama de a pleca să nu mă cuprindă

şacal spun cu un alfabet mistic şacal

fiecare şacal îşi creşte fiul în orice perioadă

femeile tale care se întorc de la vânătoare

te vor hrăni din nou cu piept de căprioară

vei ascunde dinţii cămilelor

şi legându-ţi la brâu cozile leilor

noaptea vei începe o tiradă în faţa tribului tău…

că tot veni vorba de trib

noi zburăm asemenea vulturilor gheară la gheară

şi ne lovim unii de alţii gheară la gheară

nimănui nu-i va rămâne nici un dumicat din mâncarea noastră

noi suntem o familie mare pe globul pământesc

noi suntem o familie mare pe globul pământesc

 

Din volumul Varul,  ed. a II-a, Editura Everest; İstanbul 2011

 

Versiunea în limba română: Acmambet Sunia Iliaz