Maxime N’DÉBÉKA
(Né le 10 mars 1944 à Brazzaville)
Poet, dramaturg, regizor congolez. Toate piesele lui de teatru au fost jucate, înregistrate, difuzate în Franţa. Studii tehnice în URSS. Director la Cultură şi Arte, între 1968-1972, an în care a fost condamnat la moarte pentru implicarea sa politică; fiindu-i comutată pedeapsa capitală, a fost obligat să plece pentru prima oară în exil, în Franţa, la începutul anilor ’80. Fondator al asociaţiei Afrique en Blois, Franţa, 2000. Membru al Parlamentului Scriitorilor.
Motto :
Să fim printre oamenii care au ştiut să spună „nu”. Cel mai mare personaj din istoria omenirii rămâne, fireşte, Antigona. Creon a întrebat-o:
– Cu ce drept ai venit să-ţi îngropi fraţii împotriva legii? Căci, unul a luptat pentru Cetate, iar celălalt împotriva ei, doar unul având însă dreptate.
Iar Antigona i-a răspuns:
– M-am născut pe Terra ca să împart iubire, şi nu ură.
10
Oameni din toate ţările
Albi Galbeni Negri
Africa, loc al oricărei religii
al orişicărei origini
veniţi veniţi
cu năvodul vostru ce păcat
braţele mele îmi sapă
un ochi către tunelul meu subpământean
veniţi să-l alungaţi pe cel ce mă-nghite
Tremuri dragoste dragostea Mea
ţi-e teamă de alcoolul absurdului
însăşi iubirea fără ţărm devine vis neputincios
Omul nu-i nici înflăcărare nici zbor
omul este cădere
Veniţi veniţi
cu laţul vostru pentru păsări
de păsări ţesut ce păcat
uite, descătuşez lumina
spalierul cade sub sângele meu râu
pescuiesc prundiş de ură
ce-mi curge prin blindajul cămăşii de forţă
şi invoc omul
gol şi slab tremurând
pur şi simplu om
Ah! irezistibil alcoolul absurdului
Veniţi semenii mei
nu mai mult
haideţi să ne întâlnim fraţilor
mai bine Mai bine şi
mai surd
haidem să ne găsim fra…
Frăţiile mele
11
Dragoste dragostea mea nu te mai am decât pe tine. Doar pe tine acum când mă îndoiesc de putinţa omului
de se descotorosi de murdăria lui, de răutatea lui
Mesaj unui prieten
Bun prieten Peslo
nimeni nu ne vede
uite aici cerneala tăcerii
în călimara timpului
uite colo scrisul tăcerii
pe fila spaţiului.
Un gazon verde îşi scutură pana
poartă pe cap o farfurie de asfalt verde
verdele strălucitor al vieţii.
Mort pe care moartea nu-l omoară
Mort veşnic viu.
Rândul este bătut Dragoste
Printre rânduri gravat Fraternitate
pe margine un cuvinţel Poezie
Ata ozali(1) la subsolul filei.
Bun prieten să ne grăbim
timpul îşi soarbe cerneala
zidurile înghit spaţiul
uite aici o gumă bună
uite colo un fierăstrău grosolan de metale
trebuie să ştergem mortul
ori să-i amnistiem cântul
Suntem amândoi aşa cum suntem
nedemni de poezie
carte poştală nr. 11
Fereşte-te să pleci
în vacanţă în ţara ta
în care sunt călător
pentru noi doi copilul Meu
Închisoarea din Brazzaville şi din Ouesso, 1972-1973
În româneşte de Marilena Lică-Maşala
Paris, 30 iulie 2014
Notă:
(1). Ata ozali: cunoscut şlagăr al sfârşitului decenului şase congolez şi african, deceniu sfâşiat de războaie civile, lovituri de stat, represalii şi asasinate. Pe versuri de Henri Lopès şi cântat de Franklin Boukaka, a fost (şi rămas) imnul nevoii de unitate şi fraternitate între diferitele etnii atât din Congo-Brazzaville, cât şi din Africa, în general, pentru împlinirea independeţei reale a continentului african, în contextul deplasării războiului rece din Europa către Africa, America Latină şi Asia. Garcia Lorca african, cum l-a supranumit Maxime N’Debeka, Franklin Boukaka (Boukaka – singurătate, în limba kongo) fusese deja asasinat la data la care poetul scria acest poem, în închisoarea din Brazzaville, în valul de represalii ce-a urmat tentativei de lovitură de stat a lui Ange Diawara (22 februarie 1972) împotriva preşedintelui Marien Ngouabi. Ata ozali este cunoscut cititorilor revistei Poezia, fiind publicat atât în paginile acestei reviste, cât şi în antologia De la Dunăre la Congo (2013).
Bibliografie:
Maxime N’Debeka, L’oseille. Les citrons, poeme, prefaţă de Simon N’Tary, Paris, editura Pierre Jean Oswald, colecţia „poezie/ proză africană”, 1975
Serge Eugène GHOMA-BOUBANGA
(n. în 1966, la Pointe-Noire, Congo-Brrazzaville)
Poet, publicist, jurist, sociolog, politolog, demnitar, a studiat în Brazzaville şi la Sorbona. Membru fondator al Clubului Rotary, filiala Brazzaville. Distins cu Ordinul Meritului Congolez.
Înec
Zi de zi marea
Îşi întinde neobosit mantia
Acest mormânt din care se naşte lumina
Pe care soarele o răsfiră lumii.
Străbătând acest spaţiu nou,
Luxuriant cum o stranie pădure,
Moartea hotărâtă mă cufundă în groapa
În care trupul meu despovărat se dă îngerului.
În umedul coşciug, mă răsucesc temător
Să mor aşa, ruşinat, departe de satul captiv,
În faţa oglinzii ce-mi oglindeşte vechi tumult.
Beat, mă cufund în acest vis plăsmuit
Și-n unda rece a hăului nesfârşit,
Viaţa molcomă mi se-neacă în păcat.
Presimţire
Că o nenorocire se-apropie deodat’
De văzu-mi de îndoială întunecat,
Aici, în acest ochi, el vine, îl văd
Umblând şovăitor pe valuri
Când mareea înaltă se zbate
Să-mbrăţişeze toată marea;
Piroga se pierde în ceaţa,
În pâcla vechiului port.
Rugă nouă
Pământ African drag şi mănos
Peste care cerul îşi coboară privirea
Te rog, mamă hrănitoare,
Cu temelii stătătoare,
Dă-ne nouă mereu grâne şi lapte
Pentru copiii noştri cei flămânzi de luni de zile,
Ale căror picioruşe mai sunt
Doar os şi piele.
Acest ocean de sărăcie lucie
Ce ne învăluie la ţărmul sânului tău,
Împovărat de ani-lumină de înfometare,
Seamănă cu flăcările iadului.
Pământ African drag şi rodnic,
Apă dă fecioarelor noastre cu părul pârjolit,
Precum câmpul de secetă pustiit
În care nici un bob nu-ncântă solul,
Sărăcit de prea-plinul turbării ;
Această nelegiuită turbare ce cuprins-a fraţii
Această turbare sinistră ce înjosit-a omul
În ziua în care noaptea se arătă ochilor deschişi.
Legământ de iubire
Am văzut-o mergând prin visul meu,
Legământ venit din altă lume;
La glezna stângă îşi ţinea sceptrul
Ce părea zâmbet din focul
Crescând în ochii ei
Precum furtuna ce sufla
Năpraznic, precum sfârşitul viu
Al iubirii născânde deodată,
În zori.
Și atunci am ştiut că voi iubi,
Cu-adevărat,
Viaţa.
În româneşte de Marilena LICĂ-MAŞALA
Paris, 29 iulie 2014
Omer MASSEM
(n. pe 22 octombrie 1964, la Jacob, Congo-Brazzaville)
Poet, critic literar, predă limba franceză la Facultatea de Litere şi Știinţe Umane a Universităţii „Marien Ngouabi” din Brazzaville.
Trei volume de poeme i-au fost publicate de editura „Harmattan”, Paris.
Îmbrăţişând
Îmbrăţişând
dune de patimi
la piept,
ţi-am luat,
Ah, Congo!, trupul
drept mână întinsă, dar…
o mână ce da, luând.
Voiai, oare, să-mi dai
tot ce ai,
lăsându-mă să cresc
pe trupul tău, fără a-mi cere răsplată,
anunţând doar,
cu zâmbetul tău, fermecător,
aşteptarea iubirii?
Voiai să mă iei pentru a mă hălpăi în fluviul tău, Congo, ori în oceanul de sânge şi lacrimi al istoriei noastre, cum călugăriţa?
Din ciclul „Brazza fort”
La sfârşitul morţii
La sfârşitul morţii,
cum să păzim icoana
făpturilor şi lucrurilor
ce ne-au străbătut?
În tăcutul zilei
de arătarea lor în lume,
ce lumină să le dăm
din vieţile noastre de descălecători?
Știm oare, cu-adevărat, cine sunt
făpturile şi lucrurile
care ne-au influenţat cel mai mult viaţa?
Ce să ţinem minte
în pragul uşii?
Cine să facă
al dragostei şi-al duşmăniei calcul?
Din ciclul „Souvenirs d’alliances défaites (Amintiri despre logodnele rupte)”
De trei ori
De trei ori mi-am mărturisit iubirea împărţită.
Au plănuit o lume fără lumină, o lume stinsă ca în ziua căderii. Cum să mărturisim despre un astfel de ţinut?
Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc
Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc.
Acest ţinut nerăscumpărat al morţii pe care-l dau ei fraţilor noştri, se îndepărtează de lumină cu mia de victime.
N-am avut decât dorinţe omeneşti
Am avut doar patimi omeneşti, nu cele stinse de moarte.
Oameni au ucis crezând că sunt puternici, dar crimele, n-au avut curajul să ni le dezvăluie.
Din ciclul Dialogue des fragments (Dialogul fragmentelor)
În dincolo
În dincolo, în zarea albastră din care mă vezi, lasă-mă să-ţi spun, măicuţă, că să te uit, nu pot.
Trăiesc cu icoana-ţi mută, timp lăsându-mi să rostesc singur dialogurile noastre în timpul oprit de veşnicia ta.
Din ciclul „Feuillets sauvegardés (File salvate)”
În româneşte de Marilena LICĂ-MAŞALA, Paris, mai – iulie 2014