În numărul din primăvara lui 2011, în colaborare cu George Petrone şi Mihai Batog-Bujeniţă, publicam o microantologie de epigramă şi poezie ironică/ umoristică. În acest număr avem o micro-antologie, alcătuită împreună cu Mihai Batog-Bujeniţă şi colaboratorii săi, a doua, realizată împreună cu Dan Norea, cu membrii Clubului Umoriştilor Constănţeni urmând să o publicăm în numărul din primăvara lui 2015.

PARTEA I – IAŞI

                               

Val ANDREESCU

FABULA PENELOR

 

Odată, târziu sau devreme,

Discutau două… pene!:

Pana de gâscă… toantă,

 

Zise unei pene de… hârleţ

Harnic, dar… nătăfleţ:

– Sunt pana cea mai… importantă!

Tu? Roabă! Sub opincă-ori… cizmă;

Nobleţe eu am şi carismă!

Pentru că… toate

Vechi ale lumii tratate

De pace, dreptate

Sau nu, libertate,

Coduri de legi, edicte,

Letopiseţe, pline de fapte,

 

Finalul marilor conflicte,

Literatură, ştiinţă, idei,

Au fost… în fine,

Semnate de mine,

Prin… reprezentanţi valoroşi,

Străbunici, mătuşi şi moşi!

 

Ascultând a hârleţului pană,

Care muncise o sută de ani,

Cu trei generaţii de ţărani,

Ca o simplă… şicană,

Întrebă insolent:

– Dar… în prezent,

După amarul acesta de ani,

Dă cineva pe tine… doi bani?

Morala:

Când nu eşti bun la nimic,

Nu pretinde cinste şi-onoare,

Fiindc-ai avut  un… stră… străbunic,

Om de mare valoare!

 

CÂINELE ŞI LUPUL

– fabulă –

 

Câinele, tip studios,

Spuse unui lup flămând:

– Am citit, mai de curând,

Că ne leag-acelaşi… os,

 

Că avem acelaşi sânge

Şi îmi semeni întru-totul!

(Minus stilul, colţii, botul!)

Suntem fraţi, hai nu mai plânge!

 

Că stăpânu-i om de bine,

Te primeşte să munceşti,

Să-l păzeşti, la fel ca mine,

Dar să nu îl furi! Primeşti?

 

După ce l-au angajat,

Lupul, cu năravul lui,

S-a pus iarăşi pe furat:

Oi, berbeci şi miei tehui

 

Dar, stăpânul neştiind

Care-i hoţul ce-a furat,

I-a bătut, nervos fiind

Şi-apoi… i-a concediat!

 

MORALA:

Sunt mulţi oameni ce-şi ajută

Fraţii lor, răi şi avari,

Cu un milion, c-o sută

Şi-au apoi… necazuri mari!

 

LAUDĂ ŞEFULUI

Şefu-i darnic precum pomul,

Foarte bun la sufleţel

Şi ce mult iubeşte omul…

Omul care este-n el!

 

TOTUŞI

Prea frumoasa secretară

Nu e MIG sau rândunică,

Navă nu-i interstelară,

Totuşi, zboară… când nu pică!

 

O SOŢIE CONCILIANTĂ

Ia aminte şi-ai să-nveţi,

Dacă vrei un bun cămin:

Nu te-ntreb de ce te-mbeţi,

Nu mă-ntrebi de unde vin!

 

CĂLĂUL CU PROZODIA

Epigrama, poezia,

Mor sub pană de nerod,

Iar deştepţii au alt mod:

Le ucid cu prozodia.

 

APRECIERE

E sublimă, radicală,

Teoria feministă!

Căci femeia ideală,

Dacă este… nu există!

 

Mihai BATOG-BUJENIŢĂ

 

SONETUL URAGANULUI

 

Sunt un titan cu trup de vânt şi apă

Puterea mea-i cât zeci de mii de bombe

Eu fac prăpăd cu ale mele trombe

Şi-un înveliş de nori port ca pe-o capă

 

Poveşti de groază torc la guri de sobe

Către infern sunt o deschisă trapă

Omor săraci, dar şi pe cei ce-ndoapă

Iar tunet am cât miliard de tobe

 

Pe unde trec rămân numai ruine

Sărmanii n-au nici lemn de-nmormântare

Iar mai presus de rău şi chiar de bine

 

Este divina mea determinare…

Dar, sincer, eu vă spun că decât mine,

Guvernul României e mai tare!

SONETUL VISCOLULUI

 

În geamuri bat cu degete din neaua

Cu care-acopăr spaţii necuprinse,

Iară pe culmile ce par ne’nvinse

Troiene-aşez precum drumeţul şaua.

 

Pe buză vă îngheaţă zeflemeaua

Când alarmate ştiri, anunţă prinse:

Tractoare, pluguri sau maşini deprinse

Cu lupte doar prin fulgi ca floriceaua.

 

Nu-s case-n care focul să trosnească

Pe priciuri reci zac babe degerate

Trăgând de-o ţuică să se încălzească

 

Şi-n crâşme stau ţărani cu chip de iască

Ce-aşteaptă-n lungi tăceri înfiorate

Să vin-armata să-i deszăpezească!

 

SONETUL VÂNTULUI

 

Speranţe-adie-n vânt de primăvară

Că s-or ivi, timid, iar ghioceii,

Că-n piaţă se vor ieftini şi mieii,

Iar ciorile-au plecat în altă ţară.

 

Vedea-vom vaci bălţate cu viţeii

Ieşiţi din grajduri pe tăpşan, afară,

Să pască iarbă crudă, vag amară,

 

Şi veseli să îşi sune clopoţeii…

Femei visând o dulce-abandonare,

Ce numai din priviri pot să te tune

Şi de infarct rapid provocatoare…

 

Dar cred că voi vedea şi lăcrămioare

Diseară când iubitei îi voi spune

Ce tare-mi bate vântu-n buzunare!

 

***

AUTOSTRADA SIBIU-NĂDLAC

Pus fiind pe măsurat

Mi-am spus că sunt într-o dungă

Când uimit am constatat

Că-i mai lată decât lungă!

 

EXPLOATĂRI PRIN FRACTURARE

La exploatări cu fracturare

Deşi o facem noi pe calmii

Am constatat cu-nfrigurare

C-au fracturat întâi jandarmii!

 

REPROŞ NEJUSTIFICAT

Că de nimic nu sunt în stare

Iubito, e o nedreptate,

Căci sunt mereu, tu nu vezi oare,

În stare de ebrietate!

 

DE CRIZĂ

Nu mai risipiţi paraua

Şi, mai mult decât atât,

Hai, să strângem toţi cureaua!

Şi am strâns-o. Mulţi de gât.

 

 

 

Gheorghe BĂLĂCEANU

 

Păstorel către urmaşi

 

În templul epigramei oficiind în frac,

Sânt şi picaţi din lună, sau poate din copac,

Ce-n patru versuri ciunte, ce-s chiar de panaramă,

Se-nfoaie că-s la modă făcând şi epigramă!

 

Dar cum şi-n poezie şi-n orice fel de artă,

Pe locul cel din frunte e totdeauna ceartă,

În orice timp istoric, se-ntâmplă cam la fel

Când unul e mai mare şi altu-i mititel.

 

De-şi spune fiecare „cinstit” părerea lui,

Că nu e Icsulescu, dar nici Cutare nu-i,

Niciunul nu-ndrăzneşte să spună c-ar fi el,

Şi scapă preamărindu-l cu drag pe Păstorel,

 

Le-ar spune cred, maestrul, scârbit de-aşa favoare:

De orbi sunteţi la cei ce acum chiar au valoare,

Degeaba mi-o daţi mie, căci eu am fost, nu sunt

Şi nu-mi mai foloseşte aicea în mormânt!

 

 

Livada cu piersică

(după „Cămara de fructe” de Ion Pillat)

Privesc sfios spre locul umbrit de altădată,

Cu pofta dogorindă a fructului oprit,

Simţind cum creşte-n mine dorinţa şi smerit,

Să gust din nou plăcerea cândva demult uitată.

 

Şi iute amintirea mă prinde ca un fum,

Iar gândul se-ntrupează, mă arde ca pe ruguri,

Spre piersica din umbră, mustind cu iz de struguri,

Mă-ntind şi-n nări inundă miasme de parfum.

 

Dar tremurând ca hoţul cu mâna pe comoară,

Ridic încet privirea şi-mi vine să mă-nchin:

În ochii verzi ai zânei – smaragde şi rubin –

Mă simt pierdut şi gânduri sub soarele de vară,

 

Se-nvârt fantasmagoric în capul meu, hai-hui:

De-s treaz ori ies din cramă, visând la iarbă verde…

Las mâna-n jos să cadă şi totu-n jur se pierde…

Cum n-am „bastonul magic”, îmi pun doar pofta-n cui.

 

* * *

UMOR ÎN CĂSNICIE

Luând de soţ un tip cu mult umor −

De zeci de ani maestru-n ale glumii −

Au haz mereu mai toate-n viaţa lor…

Şi dragoste când fac, e râsul lumii!

 

UN SCRIITOR CARE PROMITE

Bazându-se pe fapte – evident –

Şi nu pe vorbe spuse la-ntâmplare,

Au spus şi critici duri că-i un talent…

La folosirea limbii din dotare.

 

MUNCĂ FĂRĂ PLATĂ

Atâţia ani din viaţă şi-a pierdut,

Încât de-ar fi să-i răsplătească treaba,

Pământu-ntreg i-ar fi dator vândut…

De când îi face umbră pe degeaba!

 

PĂSTOREL CĂTRE PLAGIATORI

Fiindcă văd că mă iubiţi nespus

Şi-n epigramă eu vi-s idealul,

Prevăd că sigur veţi ajunge sus…

Când reuşiţi să-mi plagiaţi finalul!

Eugen DEUTSCH

 

S-O PORŢI ÎN ZBOR…

 

S-o porţi în zbor încălecaţi pe-o pană,

Ce-mpodobeşte-un  Pegas iluzoriu,

Râvnind mereu a deveni notoriu

Mai mult decât vestita-i amazoană.

 

Pornind pe un traseu aleatoriu,

Punctat de câte-o tainică şicană,

Veţi reuşi, cu fata ta morgană,

S-atingeţi mult visatul purgatoriu…

 

Acolo, amintindu-ţi şi de Dante,

Petrarca, şi-alte suflete celebre,

Vizând semeţ succese galopante

 

De-ai scăpăra de-un miez de stea chibritul

Poţi încerca s-alungi mai vechi tenebre

Sculptând din miez de noapte răsăritul.

 

 

DE VINĂ-I COMEDIA…

(terţine)

 

Râvnesc mereu DIVINA POEZIE

Dar nu-s copilul răsfăţat de muze

Şi verva mea se-adună-n COMEDIE…

Ce scriu deci aş dori doar să amuze:

’Mi-mpodobesc cu fantezie stanţa

Ca nimeni să nu poată să m-acuze…

Dar, vai!, citesc: Lasciate-ogni speranza,

Qui non si puo entrare col umore!…

Spre PARADIS e –nţepenită clanţa!

Iar visul meu, ce-i tipărit pe-un nor e

Rostogolit rapid spre PURGATORIU,

Unde-l găsesc cioplind chiar pe Tagore.

Deci înţeleg că am ajuns notoriu

Şi, mulţumit c-am ocolit INFERNUL,

Mă lepăd, brav, de turnul de ivoriu …

Dar tot mă plâng căci mă cam doare sternul!

 

 

DIAVOLUL (Definiţie avocăţească!)

 

Invenţie miraculoasă

Ce-oferă-o scuză valoroasă,

Căci pentru orişice păcat

Poţi spune: «El e vinovat!»

 

DEMIURGUL

În universul plin de… goluri

E-un personaj niţel fanatic

Ce lumii oferindu-i roluri

Se simte autor dramatic.

 

ECRANUL

Sticla care prinde viaţă,

Când te pune faţă-n faţă

Cu întregul univers

De… ai renunţat la mers!

 

PĂMÂNTUL

Sfera cea extravagantă,

Cu poeţi ce-şi cântă dorul,

Ce-apăru când creatorul

A dorit să fac-o poantă.

 

VINUL

Duh de vie

În butoaie

C-o tărie

Ce te moaie!

 

 

 

Mihai HAIVAS

 

SONETUL UNUI ELEV SLAB LA MATEMATICĂ

 

Cât te-am urât ştiinţă siderală

Încorsetată-n cifre şi formule,

Când te-nghiţeam în clasice pilule

La orele anemice de şcoală.

 

Având doar rezultate-aproape nule

Şi ferm convins că nu-i nici o scofală

Să-nveţi până-ai să dai în bâlbâială,

Am proferat înjurături şi hule.

 

Şi renunţând la studii avansate

Mă lupt din greu cu traiul, dând din coate,

Dar azi mă simt în fine răzbunat

 

Şi-ţi râd în nas, ştiinţă de faianţă

Căci tabla înmulţirii am uitat …

Trăiască-n veci sublima ignoranţă!

 

SONETUL UNUI PROFESOR OPTIMIST

(Parodie după Sonetul din zări de Alexandru Macedonski)

 

Eu vin dintr-un domeniu şi din ştiinţa-n care

Elevul slab de înger ori ăla ce-i bocciu,

Sunt palide prezenţe în clase, ca-n sicriu

Şi Iad le este viaţa de-i scoţi la ascultare.

 

Spre tablă e târârea ca lege de mişcare,

Fiind progenitura cu creierul pustiu,

Din tot ce-a fost predare, nimic ei nu mai ştiu,

Decât a scrie jalbe la profi sau directoare.

 

Lupta-voi împotriva acestei plăgi şcolare

Şi-a urii pentru carte sau lipsei de rigoare,

Chiar dacă negre chinuri în noapte mă zdrobesc

 

Şi-s fără de speranţă, eu totuşi am credinţă

Că va striga elevul, c-un dram de conştiinţă:

E proba grea de MATE la BAC … dar o iubesc!

 

* * *

DEZAMĂGIREA  EMIGRANTULUI  ROMÂN

De dor de ţară, mult prea  însetat,

El vine-acasă cu un  gând curat,

Dar pleacă trist şi-n stare-aşa confuză,

C-o nouă revenire şi-o refuză.

 

HAZ DE NECAZ

Când sărăcia mai persistă

Şi rişti s-ajungi puţin diliu,

Constaţi că viaţa este tristă,

În schimb salariul e hazliu!

 

SFAT UNUI CONFRATE UMORIST

Eu spun pe înţelesul tuturor,

Sperând că va pricepe fiecare:

Chiar dacă ai umor la purtător

Tu nu-ţi lua umorul la purtare!

 

GINERE GRIJULIU CU SOCRII

Ginere, aşa mai rar,

Căci de când s-a însurat,

E cu socrul, ziua-n bar

Iar cu soacra … noaptea-n pat.

 

 

 

VASILE  LARCO

 

PRECIPITARE

 

O fată-a  cunoscut, din întâmplare,

Pe-un tip înalt, frumos şi cu mustaţă,

Legându-se cu dumnealui pe viaţă,

Căci  i-a plăcut de-a sa înfăţişare.

 

Ea n-a solicitat nici o povaţă,

Era o grabă înzecit de mare,

Fiindcă el dorea să se însoare

Când a văzut că viaţa nu-l răsfaţă.

 

A fost o nuntă ca-n poveşti, se spune,

Cu invitaţi, de nu-ncăpeau la masă,

Şi se-ntreceau în daruri barosanii.

 

Alesul, când văzu aşa minune,

Râdea pe sub mustaţa lui stufoasă,

Iar în final a şi fugit cu banii.

 

 

SONET  DE  TOAMNĂ

 

Sunt amintire zilele de vară

Şi nopţile cu stele, minunate,

Când fetele se mai lăsau curtate

De tinerii cu plete şi chitară.

 

E toamnă, rândunelele-s plecate,

Se-adună rodul câmpului la ţară,

Cuminţi, copiii stau o bătrâioară,

Privind prin geam la carele-ncărcate.

 

Părinţii lor, cu dor din depărtare,

Vorbesc cu ei în fiecare seară

Prin internet, chiar şi se văd, se pare.

 

Apoi, preocuparea lor majoră

Li-e banul, însă iarna când coboară

Le mai trimite-un frate sau o soră.

 

 

***

„COLAC  PESTE  PUPĂZĂ”

Se vede-un fapt ce nu-i pe plac,

Dar s-a extins ca un flagel:

Cât e românul de sărac,

Mai dă şi lenea peste el!

 

SOLUŢIE  ŞI  PROFIT

Abil e-oportunistul care

Găseşte, uneori, pe-alese,

Chiar şi-n portiţa de scăpare

O cheie-a marilor succese!

 

ACCEPT

Atât mai spun şi-apoi conclud,

Căci eu, urcând pe-a vieţii treaptă,

Prefer un adevăr mai crud,

Decât minciuna bine coaptă!

 

NEDREPTATE

S-ar întrerupe şi ecoul

De-ar observa aceste fapte:

Că vaca trage-n jug cu boul,

Iar seara numai ea dă lapte.

 

 

Nicolae STANCU

 

NOSTALGIE CONJUGALĂ

 

De o viaţă împreună,

Cum stăteau întinşi în pat,

Şi priveau pe geam la lună,

Soaţa dulce-a exclamat:

 

– Îţi aduci bărbate-aminte:

Fost-am pentru tine-o zână,

Iar tu, tandru şi cuminte

Mă luai sfios de mână

 

Şi prin parc o zi întreagă,

Sau când noaptea se îngână,

Ne plimbam?!… El, fără vlagă,

O luă uimit de mână.

 

Ea priveşte-nfiorată

Luna plină de mister

Şi-l întreabă înc-odată:

– Este mult, cumva de-ţi cer

 

Să mă mai săruţi ca-n seara

Când, desigur, mă doreai

Şi trezeam în tine fiara

Ce cu greu o stăpâneai?

 

El se-ntoarse-ncet spre soaţă,

Sărutând-o blând pe frunte

În comunicare-i gheaţă

Nu găseşte nici o punte.

 

Însă ea îşi vrea alesul,

Arde toată de dorinţă;

Să-i trezească interesul

Se alintă,-şi dă silinţă:

 

– Dragul meu, ştii noaptea-n care

Mă muşcai de coapse, sâni?

– Treci femeie la culcare,

Că suntem demult bătrâni!

 

Se sculă nervos, în rate,

Înjurând-o de toţi sfinţii.

– Und’te duci acum bărbate?

– Pân’la baie să-mi iau…dinţii!

 

 

CUM AJUNGI EPIGRAMIST…

Am pus sculele în pod

Gata! Basta cu femei

Cânt la fluier un prohod

Şi-am să beau doar ceai de tei

Şi pornirilor viclene,

De a prine-n plasă tot,

Le înec acum în lene,

Şi-n borcanul de compot

 

Nici iubirii dimineaţa

Când ne-mpreunam năuci,

Nu-i mai gust acum dulceaţa,

Dacă-i alta-n loc de nuci

 

Mi-am pierdut şi libidoul,

Nici măcar nu mă furnică,

Stă ascuns acum eroul,

După ditamai burtică

 

Şi-s complet  inexpresiv

De mă prinde-o blondă-n braţe

Fluierul admirativ,

E doar ce mai scap din maţe

 

Şi mă-ntreb ce viaţă-i asta

Cu atât de multe drame?

De mă lasă şi nevasta,

Mă m-apuc de epigrame.

 

MOŞTENIRE

Câte-o vilă fiecare

Fraţii au primit plocon

Eu, ca frate cel mai mare

M-am ales cu Parkinson.

 

GALINACEE

Remarcat de o blondină,

În rochiţa scurtă cloş,

Pielea-mi este de găină

Iar mândria… de cocoş!

 

CĂSĂTORII NEPOTRIVITE

Are-aproape „catafalcul”

Dar nevastă, o copilă,

Îşi făcuse el un calcul…

Mai avea vreo cinci la bilă.

 

STARE DE FAPT ÎN ROMANIA

E umila mea părere:

Când corupţia-i extinsă,

Unii au în mâini putere,

Alţii stau cu mâna-ntinsă.

Georgeta-Paula DIMITRIU

 

UN TÂNĂR ÎN CĂUTAREA PROFESIUNII

 

Eu încă din pruncie ştiu:

Un prieten dacă se lovea,

Plângeam cu el alăturea…

Deci medic n-aş putea sa fiu.

 

Nici avocat parcă n-aş vrea,

Că sunt peltic. Fiind saşiu,

Nici fotograf! Şi-i prea târziu

Să-nvăţ vioara, chiar de-aş vrea.

 

Nici bucătar… mila-i de vină:

Nu pot tăia nici o găină.

Nici poliţist, că mor de frică.

 

Eu nu pot să aleg şi basta.

De-aceea spun: la o adică,

Mă ţine mai curând nevasta!

 

* * *

PREŢUIRE

Familia mi-a declarat

Că preţuiesc cât o avere…

Un salvamar când m-a salvat,

Fu răsplătit doar cu o bere.

 

UN PACIENT MI-A SPUS CA ZÂMBETUL MEU VINDECĂ

Bătrânii se apropie de sfinţi…

Cu zâmbet obosit de vârst-a treia,

Din care-a dispărut complet femeia,

Desigur ca te vindec… de dorinţi!

 

SCRISOAREA TINEREI CĂSĂTORITE

Deşi eu fac toata treaba,

Rufele le spăl la râu,

Coc şi pâinea, tot degeaba…

El vrea numai poale-n brâu!

 

PE STRADA MEA

Asfaltul ieri l-au terminat

Şi chiar spuneau că-i o splendoare…

Dar azi sparg tot, c-ar fi păcat,

Să uite de canalizare.