FAŢA TĂCUTĂ A LUCRURILOR

Câte înţelesuri pot avea mâinile…

Desigur maimuţa a fost o farsă

Ca potopul lui Noe, de altfel

Tu…

Cu tine e altceva

Eşti gata să crezi

În cuvintele mele

Dar tu te temi de obiecte

De   gesturi de umbre

Ai vrea să fim două stânci

Cu rădăcinile în cer

Navigând fără catarge prin timp

O, nu te apropia

Când ţi-arăt palmele:

Ţin în ele inima unui cal

Nechezătoare

Bolnavă de ne-mpliniri…

Dă-mi mâna acum

Vom căuta o stradă pustie

Cu apartamente abandonate –

Vreau să te-nvăţ

Să priveşti cu alţi ochi

Faţa tăcută a lucrurilor!

 

NOI NE-AM ARĂTAT TIMPULUI DINŢII ALBI

De-a valma veneau

Pietre şi flori

Şi cântece

Din viori sparte

Desfăcând scoicile

Asudând frunzele

Pasărea ţipa

Din ea, cu pene

Şi cuiburi

Miros de lanuri arse

La un pas de pârg

Culoarea istovită

De culoare

Apoi mâna

Mâna grea

Mare ciolănoasă

Înghesuind soarele

În propriul său apus

Grăbind, grăbind trecerea

Trecerea literei în cuvânt

Trecerea frunzei în piatră

Din rotund înspre sine

Cu sălbăticie şi splendoare

O, vino şi spune după mine

Eu sunt eu

Aşa, strigă

Strigă!

Eu sunt eu!

Să picurăm doi stropi de sânge sărat

Peste trecerea lină, silenţioasă

Furişată hoţeşte prin noi

 

MARINĂ

… era buchetul de corali

Ţipa de singurătate pe plajă

Printre ruinele de meduze

Urmele paşilor tăi

Era să fie luate

De valuri în larg,

La apus vor fi depuse pe soare

Formele gleznei

Sau ecoul surâsului tău –

O clipă – apoi totul va exploda în albatroşi

Reveniţi ca o amintire

De dragoste tăinuită…

 

PASĂREA-FLUTURE

Aş vrea săpun câte un nume

Umerilor tăi

Mai precisă le dau o identitate

Pentru  a putea  înţelege profund

Sensul păsării-fluture

Sensul colinelor pustii

Fixate pe cer în patru fântâni-fluture

Cu puţin efort se poate împinge

Mai la dreapta

Reprezentarea apusului de azi

Se poate amâna gestul

Cu zborul privighetorii

Am nevoie de o anume stare

Pentru a putea înţelege

Pentru a te privi pe-ndelete în suflet.

 

* * *

Ca o cetate de purpură

Iubirea mea

Unde lebede argintii

Poposesc

Ca într-un anotimp

N-am încetat să te-aştept

Şi nu e târziu

Să-ţi aud paşii

Trecând râul pe pietre

Cu păsările amiezii

Pe umeri

Spărgând cu un simplu gest

Deşertul de tăcere

Ce-mi  înglodase fiinţa

În tainică aşteptare

 

VISUL CU PLOAIA

Şi iar îmi tulbură somnul

Visul cu ploaia

Într-o emigrare secretă

Păsări cu nume necunoscute

Se îndreaptă spre nord

Ochiul mi se deschide singur

Inundându-mă de corăbii

Şi plec furat din mine

Plutind deasupra catargelor

În aşteptarea ploii