SILABE ASCUNSE

Să stai sprijinită pe-o umbră,

Pe ploaia aceea, spunându-ţi mereu
Ce clipe şi gesturi, silabe ascunse,
Prin lenta lumină răzbate „un eu”.
Şi-acela confuz, ca un val scos din cărţi,
Ca şoapta topită din clarul confuz,
Păzind alt portal, alţi ochi, de ascuns,
Mereu, mohorâtă grabă, mereu…

CÂND ZIUA SE-AŞEAZĂ-N CUVINTE 

Numai când ziua se-aşează-n cuvinte
Şi simţi că le bei constrângerea
Şi faci divagaţii lângă fiinţa străină
Ce stă şi nu se mai recunoaşte pe sine,
Stă confortabil lângă umbra ta
Şi simte cum cad peste linişte stropi,
Ai vrea să-ţi mai vezi umbra,
S-o dezveţi de răgazul acela din ea,
Când palmele luminii te mai ating încet
Şi orice aşteptare se spulberă-n dezvăţ.
Ai fi vrut ca adevărul să nu se mai rostogolească,
Să lunece lin pe alt chip, pe alţi ochi,
Mai real decât zidul acesta de gânduri
Când rămâi acolo în propriu tău corp…!

ALBUL PRIVIRII

Lumina cade la fel pe urma paşilor mei,
Timpul se rupe, se destramă ca un capăt de aţă,
Ca după-amiaza aceasta de vară
Când în odaie nu se mai aude nicio respiraţie
Şi realitatea îmi atinge braţul,
Se deschide încet şi urcă până la degetele de la mâna stângă,
Încremenind apoi pe tot corpul,
Se-ntoarce. Urcă. Apoi coboară. Se cerne încet.
E privirea mamei, apoasă. O linişte tot mai scundă..
O linişte lipită de pieptul meu.
Atât de simplă, ca mersul agăţat de albul privirii…

O LINIE SCURTĂ. ARCUITĂ

Înţelesul acestei dimineţi
E scrisul pe artera
Care porneşte liniştit spre tâmple.
E un scris mat. Se-nvârte pe discul stângaci al inimii.
O linie scurtă. Arcuită. Un plural miniatural.
Ca praful carbonizat dintr-un roman poliţist.
Nu vrei să dai la o parte pagina subţire a inimii?
Acolo. Acolo e o tapiţerie dintr-o flacără compactă.
E un disc rotund. Încetinit. Cu buzele strânse,
Ca spaimele din copilărie.

UN ROŞU VENEŢIAN

Ridicând ochii, vezi cum moartea, de-un roşu veneţian
Se destramă în palmele tale,
Pe liniile acele mototolite din dorinţi,
Când te-nconjură lumina şi ceaţa,
Ficţiunea din braţele lor,

Îmbătrânind pe detalii,
Pe faţa jocului, pe ocolul gândului,
Pe pleoapele ce tresar muritoare…