Dintre cele mai discrete sonete tatuate cu dermatograful pe sînii domnişoarei Sapho

(101)

Mai bine cumpărăm la kilogram

O rămăşiţă de castel în Spanii!

Spălăm spumos blazonul cu şampanii,

De să-ameţească-urmaşii lui Adam,

Cînd urcă-aventuros din Carul Mic

Către mistere-n Carul foarte Mare,

Apoi de jos în sus, de la picioare,

Spre sînii-n vîrf cu cepi de arpagic.

La poarta nupţială va dormi

De-onoare cavalerul Don Quijote,

Maestru-n mori de vînt şi anecdote

Cu mirii după chef a doua zi…

Iar dacă nu, isterici şi-mpreună

Vom devora cu poftă-altă căpşună.

(102)

N-ai s-o găseşti picior peste picior,

Ci-ntîi ridică stîngul, fără teamă,

Şi dreptul mai apoi, ca-ntr-o reclamă

De statuari ciorapi, şi sfidători.

Cu asemeni marş drăcos de-aerian

Pe drept cuvînt mă calcă în picioare,

Iar fusta e-aruncată într-o stare

De s-o boceşti de milă şapte ani.

Mai bine-aş tot lega-o fedeleş,

Cu limbi de crin, dar cît e de fierbinte,

Zurlie,-anapoda şi fără minte,

Îmi va distruge patul, fără greş…

Ce-i de făcut şi cum să mă încred

Într-o aducătoare de prăpăd…

(103)

Precum Homer ne cîntă-n epopeea

„Războiul crinilor cu libidoul”,

Iubitei mele-i desenez furoul

Cu sacre peisaje din ludeea.

Mai are-un trup legitim ca păcatul,

Cu-o inimă în formă de căpşună,

Şi-un dormitor febril, unde-i căşună

Să scîrţîie a vechi tangouri patul.

Formează-o parfumată adunare

De cuie foarte-nfipte în perete

Colecţia-i de-amurguri şi portrete

Cu-amanţi culeşi din flori anterioare,

Precum ne păcăleşte-n Odiseea

Un alt poet, ori tocmai de aceea…

(104)

Jos, într-un tîrg de lene, dobrogean,

Cu felinaru-n creştet, idiot,

Luna-ntărîtă, goală sub capot,

Butoaiele cu apă la burlan…

O fată pritoceşte prăjituri

Şi praf de nuci în sucul purulent

Îmbălsămează cerul spre-Orient,

Cerul bazarului de vechituri…

Prin umbra moartă-a florilor de spin,

Parfum răzbate, fum de cafenea,

De năduşesc în ofuri de manea

Dugheni cu limba dulce sub smochini…

Jeleşte evadat în pijama

Nebunul tîrgului: „Oooof, viaţa mea!…”