Drum în baladă

Pe-un drum culcat cu jumătatea parte

În piatra ce veni din munţi departe

Întors de-aş fi ca străin al meu

De mi-ar ieşi în cale Dumnezeu

Necugetatu-mi şi eretic gînd

L-ar recunoaşte-aşa tăcut trecînd?

Să-l însoţesc o vreme, ori m-aş duce

Spre Într-Acolo, singur la răscruce

Ori l-aş opri, din nou, să-i fiu eu cruce?

Dar spre păduri care s-au smuls în sus

Spre unde şi străbunii mei s-au dus

Străina-i şi bătrînă Învierea…

Pe drumul ce-şi înghite sieşi urma

S-au prăpădit păstorii ca şi turma

Într-o baladă mult mai dinainte

De cît aceste gînduri şi cuvinte…

 

 

Vietăţile

Orfanele făpturi vin de departe

Ferite, prin neştirea lor de moarte,

De taina ce de oameni le desparte.

Deneatinsul tulbure-n fiinţă

Le ocroti, străine de conştiinţă,

De-un paradis, religie ori ştiinţă…

Doar sufletul, cel răvăşit de milă,

Ni-i răsucit, sorginte şi prăsilă,

Spre starea lor nătîngă şi umilă.

Iar în privirea unora din ele

Inteligenţa-i licărul din stele

Strafulgerînd, cuţit printre zăbrele…

Şi din adînc ne năboieşte plînsul

De vitregie, -nvingător-învinsul

– Un animal stelar, Denecurpinsul.

Căci mute fiind, ca necuvîntătoare,

Privind îşi amintesc răspunsul care

Ni-l interzice Moartea Viitoare…

 

Sălbăticirea

S-a pervertit cuvîntul, tristă soartă!

Cel ce îl scrise, mai prejos de Arta,

E răstignit pe legea lui, deşartă.

 

Icoana cărţii-i goală.

A plecat din ea însufleţirea, zeul beat

De întuneric nemanifestat…

 

Transferul celui căzător din stele

Prin liber-cugetările-i rebele

Fiind doar libertate cu zăbrele

 

Eboşele se-ntorc şi se răzbună

Pe falşii demiurgi. Îşi pun cunună

Drept artefact, coroana lor, nebună

 

Pe bieţii înrobindu-i doar Delirul…

Căci, decăzut din sacru, trandafirul

Se resălbăticeşte, -şi pierde mirul.

 

Esenţa piere-n vînt, ca o fantasmă,

O duce noaptea, tulbure mireasmă, –

Să ardă-n van, pentru Satan aghiasmă…

Clepsidra răsucită

Vedere spre lumina avem doar jumătate:

Pecetluiţi ni-s ochii, atîta doar în stare

Cît să suporte zarea de dincolo de zare –

 

Clepsidră răsucită pentru Eternitate

 

Joc

Ah, dinspre ecoul de clopote sacre

Ninge şi-n vis înfloresc neuronii!

Delir al păunilor, voi, şapte chacre –

Rouă-n desculţe begonii…

Melos, din inimă –asprită de-arsură

Fost-ai cîndva muşcătură…

Azi doar sărutul, gură pe gură, –

Prin adjectiv simulacre…

 

Troiţă (Cerul de cuvinte)

Acestei întocmite rău zidiri

Îi eşti, vrînd ori nevrînd, o cărămidă

În veacul năboit de neiubiri

Şi răzleţit de spini şi pălămidă

 

Refugiul ni-i în cerul din cuvinte!

Semantic arde-n Cugete nucleul

Ce-acest Nesaţiu de-a respinge Rîul

Cu sufletele noastre, scuturi sfinte

 

Popoarele ce-n iarna lor se sting

Nu uite, din destinul lor nătîng,

Zadarnic se mai cîntă, îl mai plîng

Memoria, prin ţinerea de minte,

Nadir şi zare-a, celor ce înving.

 

Căci carnea uita, dar păstrează, cartea

Al Primăverii drum, ce-l tace Moartea.

 

De Anul Nou

Vezi? Viscolită neaua stinge Anul

Şi iar se-n toarce, Alien, Aleanul,

Răsad străvechi, un rudiment al stării

Ce va veni din noaptea Învierii.

O reaprind; mireasma ei mi-alintă

Din ramură de brad răşina sfîntă

O reaprind; mireasma ei mi-alintă

Şi suferinţa firii şi Aleanul…

Vezi, viscolitul cuget stinge Anul

Dar leac de taină mă binecuvîntă…