PARODII de Lucian Perţa

Radu CANGE

 

N-aș renunţa

Să apelez la alta mi-a propus,

La una blondă sau la una brună,

E supărată că din ce mi-a spus

Mă rog, dictat, n-am publicat o lună.

 

Eu sufletul în palma ei mi-am pus

Și uneori și în genunchi am stat,

Când mi-a cerut, și apă i-am adus

Și peste-orice orgolii mi-am călcat.

 

Și n-am făcut de-atunci vreun compromis

Cu editorii, chiar de-n pom eram,

Rădeau ca din infern dușmani și-n vis

De mine, dar litanii eu scriam.

 

Că nu renunţ la muza poeziei,

Nici nevoit să o prezint soţiei!

 

 

Dan MINOIU

 

…De Trebuinţă

M-am săturat de-atât anonimat,

Am tot ieșit din el, dar capăt n-are,

Mi-ar fi de trebuinţ-am constatat,

Un editor de anvergură mare

 

Și niște critici binevoitori,

Sau indulgenţi, alăturea să-mi fie,

S-ademenească niște cititori,

Să le explice că scriu poezie.

 

De trebuinţă multe mi-ar mai fi:

O muză, niște pixuri și hârtie,

Dar nicidecum acum nu mi-aș dori

Ca cineva să-mi fac-o parodie!

 

 

Ion MARIA

 

semn

și eu îmi pierdeam vremea câteodată

prin biblioteci

îi facem curte unui boboc de fată

tânără bibliotecară și deci

stăteam acolo până ieșea din program

dincolo de zidul bibliotecii era

o cofetărie unde mergem împreună

și o întrebam

ce vrea

și ea zicea o savarină

de-aici

și apoi mă lua de mână

și mă întreba ghici

ce vreau să facem la noapte

ca fericiţi împreună să fim

și eu îi răspundeam în șoapte

să scriem și să citim!

 

tuturor adevăraţilor poeţi le este dat

să fie neînţeleși

s-a mai spus

așa și ea m-a lăsat imediat

nedumerit în poziţia lotus

și a plecat plângând

când vei reveni am întrebat-o stingher

când vei vedea pe cer

a zis ea balene zburând

 

 

Valeriu Marius Ciungan

 

PENTRU POEZIE

Când duhul poeziei m-a pălit

eram la Bancă la un interviu,

era spre toamnă, ceaţă, în sfârșit,

ţin minte că eram în pardesiu.

Mi-am înmuiat imediat peniţa în cerneală,

am pus afișul cu pauză de masă

și, urmărind ceasul de perete cu sfială,

am început să scriu versuri despre ce m-apasă

la serviciu, în familie , despre cei

doi studenţi ai mei, despre ce voi cumpăra sau vinde

și, pe măsură ce scriam, ehehei,

simţeam cum inspiraţia ca o lumină mă cuprinde.

O și vedeam înaltă, zveltă, cum vine

și mă întreabă ceva fără sens…

În momentul acela am știut că pot și ucide

pentru ea (pentru făptura ei) pot altul să fiu

și m-a cuprins o căldură atât de intensă,

c-am început să mă dezbrac de pardesiu!
 

Marius CHELARU

 

Sat părăsit

la descălecatul prezentului copacii

noștri de la sat au încălecat pe-o șa de oţel

și au plecat peste nouă mări

și peste nouă ţări săracii

împreună cu oamenii cu căţel cu purcel

fugind din ţara unde nu înflorește spiritul limbii

 

era aceasta o altfel de sinucidere

dar tot sinucidere a satului

și asta fiindcă

de prea multă-ncredere că-n el s-a născut veșnicia

a uitat că la o adică

și el este un chiriaș al timpului ce nu și-a plătit chiria

 

printre casele părăsite acum

furișându-se numai ochi și urechi

își mai fac noaptea drum

doar culegătorii de fier vechi

 

 

Daniel CORBU

 

PĂZITORUL DE CAPRE

Încă de la început,

din școala primară de la Neamţ-Vânători,

am simţit și apoi am știut

că o să mă plimb deseori

prin flăcările poeziei, departe,

– cum mi-a zis și bătrâna învăţătoare :

Daniele, Daniele, pune mâna pe carte

și nu-ţi lua nasul la purtare,

ca să nu ajungi doar

un om suspendat în ignoranţă,

cel mult păzitor de capre.

Nu vezi tu că lumea se schimbă la faţă

și până și păstorii au nevoie de clasele primare?!

Un păzitor de capre, atunci,

era un om sărman în toate,

nedemn de alte munci,

și flenduros și rupt în coate.

Astăzi, în schimb, de sărăcie,

aici la noi foarte mulţi prunci

visează că odată și odată o să fie

păzitori de capre, undeva prin Grecia,

pe insula Patmos, sau cine știe

pe unde, alergând după capre străine, până și duminica,

duminici fără sfârșit fiind mereu.

De-atunci, cum vă spuneam, mi-am pus în gând

să scriu o carte a urmelor de capră,

necesară înţelegerii postmodernismului în toate,

și-mi fac din asta o misiune sacră –

ce, numai grecii au sacralitate?!

 

 

Gellu DORIAN

 

OAMENI BUNI,

Dragi români, ce e cu mutra asta

de înmormântare, ce aveţi

de parcă v-ar fi fugit nevasta,

sau mâncaţi numai muraţi castraveţi?

Alo, alo, vorbesc cu vorbe românești,

nu vă prefaceţi

că nu auziţi,

nu mă faceţi

să vă recit poeme golănești,

că o să mă pomeniţi!

 

Să nu-mi spuneţi că nu sunteţi fericiţi,

nu se poate, nu accept

așa ceva, trebuie să-mi dovediţi

asta, nu mă puteţi nicicum trage-n piept

cum că n-aveţi iubire și că în absenţa iubirii

totul e fără noimă

și fără formă.

 

Acum suntem la ceasul mărturisirii,

singuri în faţa lui Dumnezeu,

trebuie să recunoașteţi că sunteţi

foarte fericiţi, mai mereu,

și că în curând o să puteţi

atinge până și liniștea neliniștii sufletului,

liniște înscrisă odată cu grâul

și alte seminţe în cartea tăcută

a pământului.

Aveţi astăzi de toate,

aveţi democraţia mult visată

și libertatea, oameni buni, libertate

să faceţi orice, să spuneţi orice, să cumpăraţi orice

desigur, nu toate deodată,

mai ales la cumpărături, deoarece

mai sunt oameni falsificaţi

care pun în circulaţie bani falși

și s-ar putea să fiţi înșelaţi,

dar o sa fie nu peste multă vreme și ăștia prinși.

 

Așa că acum, știţi că nu-mi plac prelegerile,

vă îndemn din nou să nu fiţi triști –

hai, capul sus, că vin alegerile!