POEZIE SÂRBĂ – Slavomir GVOZDENOVICI

Născut în 1953 la Belobreşca (judeţul Caraş-Severin). Absolvent al Facultăţii de limba şi literatura sârbă de la Universitatea din Bucureşti. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Serbia. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Srpska. Redactor-şef al revistei Književni život. A publicat circa 30 de volume de poezie în limba sârbă. I-au apărut, de asemenea, mai multe antologii lirice în limba română, precum şi traduceri ale poeziei sale în engleză, franceză, germană etc. A tradus în limba sârbă mai multe cărţi de poezie ale unor poeţi români. Premiul „Întâlnirilor internaţionale ale Scriitorilor din Balcani”, Bor, 1988; Premiul special „Branko Miljkovici”, Belgrad-Niş, 1989; Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, 1995; Marele premiu „Şuşnjar” al Uniunii Scriitorilor din Republica Srpska, 1997; Premiul special al Bisericii Ortodoxe Sârbe din Crvenka, la Festivalul poeţilor iugoslavi pentru copii, 1997; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 2000; Premiul „Arsenije Čarnojević” al Uniunii Scriitorilor din Serbia şi al Ministerului Diasporei Sârbe din Belgrad, 2004; Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 2004; Premiul „Dragiša Kašiković”, Belgrad, 2004

 

NU ACEASTA E TINEREŢEA MEA

ceea ce se prăvăleşte peste mine şi aleargă pe străzi

această apă gândul argila

nu mă recunosc în acestea toate pe mine

şi nu ştiu dacă acesta mai sunt eu

cel ascuns într-un nor

în sărut şi în vânt

nu-s de folos nici teatrul nici cinematografele

nici arenele hipodromurile stadioanele

sunt pierdut în această cursă

 

nici micile victorii nimicitoare

asupra mlaştinilor ca altădată

deschid o carte uşa vieţii

o botanică amară ierbarul

comoara mea tandră

daruri mărunte fără mesaj fără sens

pe care nu le-nţeleg nici trecătorii nici licuricii

 

spartane samaritence evreice

frumuseţi ale regilor

scrisoarea  bibliotecarului Karageorge grâul

limba care mă biciuieşte cu un râu lung

şi cu braţele acestuia

de toate se găsesc în oraşul acesta

de la cezar la general

la atâţi Neboişa Dimitri filozofi

nori şi forme luminoase

pe care a încălecat poezia mea

idioata

pocitania

care se stinge la mine-n mormânt

 

 

SOCRATE. O ELEGIE          

o văd

nici noroiul nu-i poate face nimic

străluceşte precum biblioteca din cetatea

în care gem morţi încuiate

acolo suntem toţi zugrăviţi

scoatem limba

în ceaţă facem exerciţii lirice

 

acest oţet pentru dinţii noştri

această dâră de lumină

 

cu ochii aţintiţi la Socrate

câinii ne arată de pe-acoperişuri

o iubire istorică

 

ODISEEA. FORMA COMPRIMATĂ

atunci am început să înalţ un nor

ochiul Circei enorm

din furtună

 

la acesta meditez

peste veacuri

 

O PRIVIRE SPRE  SCAUNUL VECINULUI

scaunul în care se leagănă câinele vecinului

în poala stăpânului credincios

e aidoma celui prezidenţial

în acest scaun se bea ceai şi mied

de aici e condusă lumea nepăsătoare

în acest scaun poemele se scriu singure

e mai adânc decât temeliile vieţii

din el  se transmit semne cereşti

către pisoiul viclean al vecinului

este mai  sacru decât orice lăcaş sfânt

din scaunul acesta se porneşte spre alte victorii

doar în acesta deasupra ţestei tari a vecinului

se vestesc depărtările

un urlet adânc dincolo de miezul de noapte

 

aici se pregătesc tratate despre dulceaţă şi linişte

 

doar puţin dacă l-ar mişca în umbra pumnului

sub o coroană imperială

milostiv în ciuda soţiei vecinului şi a cocoşului

ar lumina peste trei continente

ar putea începe conferinţa de pace

dar nu are snagă această fiinţă ne’nduplecată

teroristul acesta din curte

îmbătat de condimentele războiului şi moţăit

şi dacă doar o clipă

ar arunca o privire complice

de sub verandă

i-ar înflori scaunul

ar jubila lumea îmbătată de viaţă

 

ÎNCĂ TÂNĂR 

încă de tânăr apar din cărţile lui Dositei

din scrisorile către Haralampie

din manuscrisele străvezii din casă din proverbe

toată greutatea pentru mine constă-n pana rigidă

cu care fac apăsat semne pe relieful hârtiei

precum un tâmplar îngândurat cu o daltă

prin biblioteci viitoare

 

şi tot de tânăr apar din „Poveţele”

unei gândiri sănătoase

calfă nebună băsmuitor

atins adânc de un cristal

îmi introduc sângele în eseul despre apus şi lumină

în broasca Movilei Mari

aşez câte o mică fântână a cneazului

din care  la noi ajunge ecoul

 

precum în înserare urletul mării:

Împărăteaso ridică-te

 

încă tânăr

apar dintr-un secol teribil

 

PLOAIE ŞI ÎNTUNERIC

două fărâme de pe masa mea

aşteptând dimineaţa

o zi perfectă

pentru tălmăcirea istoriei

 

Prezentare şi traducere Lucian ALEXIU