POEZIE TURCĂ CONTEMPORANĂ – Mehmet KURTOĞLU

S-a născut în anul 1969 la Urfa. A absolvit Secţia de Construcţii şi Creaţie (Arhitectură) a Şcolii Superioare din cadrul Universităţii Harran şi Ştiinţele Sociale. A ocupat funcţii diverse, în administraţie, având diverse  responsabilităţi. Cu începere din anul 2008 este director  de editură în cadrul Direcţiei Generale a Fundaţiilor. Împreună cu un grup de colaboratori a editat următoarele reviste: Helezon (două numere) Yaz-gî (10 numere) şi Seyir Kültür ve Sanat Dergisi (Revista Artelor, 13 numere). Operele sale, poeziile, au fost tipărite în revistele: Yedi Iklim, Bir Nokta, Kültür, Islami Edebiyat, Su han, Mürekkep, Ardıç, Türkü, Imaret, TYB  Akademi, Şehir ve Medeniyet. În revista Milli Gazete/ Gazeta Naţională, el conduce rubrica Opinia Săptămânală şi publică scrieri cu caracter literar. A participat la Festivalul Internaţional de Poezie de Limbă Turcă din Crimeea.

Este întemeietorul filialei Şanlîurfa, din cadrul Uniunii Scriitorilor din Turcia, fiind de trei ori ales preşedinte al acesteia între anii 2000-2008. Conduce în prezent Uniunea Scriitorilor din Anatolia, ILESAM, Uniunea Ziariştilor GAP, şi, în calitate de membru al Uniunii Scriitorilor din Turcia, poetul este în prezent preşedinte al filialei UST din Ankara.

Străzile unui oraş bătrân

I.

Ca un trandafir prea târziu observat

Am zâmbit obosit

Sub privirea ta inima mi-a sângerat!

Ani întregi eu calea ţi-am păzit

O viaţă de căutare ţi-am  dăruit

Pe străzile bătrânului oraş iubit

Inima mea pierdută s-a rătăcit 

 

De deochi te feresc ochii

Atârnaţi la poarta sufletului

Pe coloane şerpuind în motive

Sufletul ţi l-am îmbrăţişat cu suflet

Fără să aflu vreo deosebire!

 

Eu te-am iubit

În cetatea monstruoasă a oraşului şerpuit

Şerpii vindecare  nu mi-au oferit

În mine monştrii mereu s-au războit

Pe străzile bătrânului oraş iubit  

Inima mea pierdută s-a rătăcit


II

Te plimbi nu pe străzile oraşului

În mine te zbaţi zdrobind artera trupului

Urci şi cobori fără de oprire

Scările din trupu-mi, trepte  legate

Ştii că nu pietre zdrobeşti

Ci inima mea o jertfeşti?

 

Ţie ţi-am înălţat în mine catedrala

Sub pietrele temeliei zac femeile

Cheia doar  tu o aveai menţinându-te spectru!

Şi toate celelalte  cinstindu-te  luminau în centru

 

Iubita care a întârziat, hei, iubita,

Pe străzile unui oraş antic mi-ai răpit inima

Flacără mi-ai fost: arzîndu-mă!!

Apă mi-ai fost: spălându-mă!

Mi-ai fost pământ: prin tine oraşe am iubit

Şi vânt mi-ai fost: m-ai rostogolit!

Pe străzile bătrânului oraş iubit

Inima mea pierdută s-a rătăcit

 

III.

Ha, bine era de nu mă năşteam devreme

Bine era de nu-mi furai a inimii cutremure

De nu mă părăseai în singurătate

Într-o imensă pustietate!

 

Hei, frumoasa cu chip de trandafir

Pe străzile antice îmi vii  acum un fir

Spinii de m-ar fi înţepat, era poate mai bine

Frumoasa celor patruzeci de ani ea  vine

Din firul dăruit ţie de mine…

Pe străzile bătrânului oraş iubit

Inima mea pierdută s-a rătăcit

Oraşul Urfa, 2008

 

O fotografie întoarsă

I

Iubirea e o stare trecătoare

Deochi devine mâine a ei privire

Inima mi-o azvârle la picioarele tale

 

Pe străzile înguste ale anticului oraş

Imaginea ta cu mine o plimbam ades

De-mi  voi urla simţirea, vei auzi cumva?

Îndepărtata mea iubire, pierdută undeva!

 

Umbra să nu ţi-o pierd mă face jar şi scrum

De unde-i vine dreptul  să-nchidă al vieţii mele drum

Mă cutremur, rănile mă dor

Adun în pieptul meu parfumul tristeţilor

Fum înalţ pentru al morţii zbor

 

Ascunsă-n amintire  zace iubirea tuturor…

 

II

Iubito, eu sunt o enigmă

Prin ochii tăi strecoară-mă

Ca un  bagaj necunoscut mă cercetează

Umileşte-mă, de vrei, cu tine umple-mă

Existenţei sau inexistenţei, redă-mă!

 

Fii tu Măslinul, eu Mesia

Sărută-mă ca Iuda, dăruieşte-mi moartea!

Întinde-mă cu mîini crucificate !

Păcatele toate să mi le pui în spate

În inocenţa ta, părăseşte-mă

De nu ai milă

Ca Avram în focul gheenei arde-mă!!

 

Fii tabloul, eu, pensula

Eu Leonardo, tu Mona Lisa

O viaţă  dac-aş picta frumuseţea ta

Mereu al frumuseţii rob de m-aş afla

De-aş fi Meginun şi tu Leyla[1]

Drum de ar deschide câmpia

În două inima de mi s-ar frânge

Rostindu-ţi numele buzele de mi s-ar stinge

De ai motiva tu sinuciderea mea

În numele tău ar fi atuncea moartea!

 

Să fiu eu Leonardo, tu, Mona Lisa

Tabloul îţi va asuma speranţa

Ascunde un surâs întors în sine

Frumuseţi eterne în cântec şi iubire….

2008, Urfa

Recomandare

 

Eu sunt sclavul hârtiei  rupte şi aruncate-n vânt

Eu sunt pribeagul oriental şi domn în occident

Eu, din pământul crăpat de la Harran[2], sunt o bucată aridă

 

Eu, un vârf închis al munţilor Tektek[3] sunt încă.

Eu sunt câmpia Nebunilor de Iubire, sunt Ferhad[4]

Eu, Privighetoare le devin în anotimpul de Rubin

Eu, cu suferinţa lui Eyub, sunt unul care pietrele le taie

 

Eu sunt nebunul de prietenie, precum Avraam era

Eu sunt toiagul dus de Moise, sunt răsuflarea lui Isus

Eu sunt invenţia din urmă a celor ce gândesc prea sus.

 

 

Aşteptându-l pe Godot

 

Mi s-a tăiat biletul pe Godot aşteptând

Între fugă şi salvare sufletu-mi închizând

Speranţa de onoare în sfintele oraşe

Mama e în ruga femeilor prea sfinte…

 

Pot liniştea s-aducă femei înaintate

Eu sunt mielul alintat al mamei

Nu accept capricii de  fete, nici femei

Fruct antic de oraşe mă vor putea-nţelege

M-am plictisit pe Godot să-l mai aştept aice…

Nici Becket nu este obosit ca mine

În odaia hotelului scriind o poezie…

 

Nu are viaţa sens, zadarnic încercăm

Prăpastiei din vise noi zboruri adăstăm

Ne bucurăm de viaţă până ne-ajunge moartea

Un copil se naşte; plânge… ne-aduce fericirea

Moare un om; râde… ne întristăm atuncea

Plânsul – râsul – moartea ne înconjoară viaţa

Becket ne aminteşte pe Godot să-l aşteptăm!

 

Femei în deznădejde nu-şi mai zdrobiră  pieptul

În hainele lor strimte nu se mai zbate  sânul

Suferinţa nu arde, nu smulge părul, nu se simte

Bărbaţii nu-şi smulg părul, nu stau în silnicie

În timp ce se aşteaptă morţii de la morgă

Nu se intonează nici cântece nici  rugă

E liniştea-aşteptării

Se-nchide uşa  în faţa eternităţii…

 

Băncile de spermă au devenit bogate

Omul este ieftin, omul e din complexe

Timpul se ascunde la umbra unui pom

Cuvântul aparţine profetului cel unic

Mă plictiseşte starea aceasta de aşteptare

Mă enervează drumul naştere şi moarte…

2007, Ankara

 

Versiunea în limba română: Güner Akmolla. Prezentare şi note: Marius Chelaru

[1] Cuplu dintr-o faimoasă legendă despre dragoste a Orientului; poveste asupra căreia s-au aplecat mari scriitori ai acestei părţi a lumii.

[2] Harran (grafiat şi Charan/ Charran ş.a.) – menţionat în Biblie (întîi în Geneza), şi care se acceptă a fi pe locurile unde a fost un oraş antic, Hurrian (în asiriană Harran). Azi, acolo se află satul şi districtul Harran (numit oficial Altınbaşak), la cca. 45 km de oraşul care dă numele capitalei provinciei Şanliurfa, din Turcia, nu departe de graniţa cu Siria. Şanliurfa (Urfa) este pe locurile unde a fost antica Edessa.

[3] Munţii Tektek (în turcă Tektek Dağlari sau Tektek Dagh) sunt la est de Şanliurfa. Aici sunt, între altele, câteva situri arheologice străvechi.

[4] Una dintre variantele faimoasei poveşti de dragoste cunoscută cu numele „Khosrow şi Shirin/ Chosroes and Shirin” ş.a., scrisă de Nizami Ganjavi (1141-1209). Specialiştii spun că izvoarele acestei poveşti de iubire se regăsesc în Şah-name, a lui Firdoussi, şi în alte poveşti persane populare. Variante ale poveştii sunt cunoscute cu numele de Farhad/ Ferhad şi Şirin; Şirin şi Ferhad.