Aux Saintes Maries ( 5 ) / La Sfinte Sărbători

Fata e brună şi neagră

când intră în a mării albie,

iar fusta i se umflă şi lărgeşte

precum o pânză de corabie.

Şuviţele din păru-i lung

sunt precum algele pe valuri,

O, ce n-aş da să-i mai văd ochii

cum e cărbunele aprins

dar ea privirea şi-o îndreaptă

spre alte zări, spre alte maluri.

O, ce n-ar da să-i vadă ochii

şi alţi ţigani cuprinşi de dor

ce vor privirea să-i abată

cu muzica lor înfocată

din strunele ghitarelor.

Femei cu lanţuri şi brăţări,

fete cu pântecele goale

dansează aprig pe cântări

dezlănţuite de ghitări…

Dar fata apelor încet

se-ndepărtează tot mai mult

de ţărmul cel voios şi plin de vuiet.

Iar braţele ei goale ca de humă

şi părul ei aprins şi mişcător

s-au scufundat încetişor în spumă…

Pe cât de neagră, pe-atât de blondă

a mai ţâşnit la suprafaţă Venus…

Sarah e-adusă înapoi

într-un leagăn de mare, uşor,

iar cântecele celor de pe plajă

sunt plânsete de dragoste şi dor…

Versiunea în limba română: Constanţa NIŢĂ