Ode ( 5 ) / Odă

Îmi croncăne în faţă-un corb,

Mi-ntunecă privirile o umbră.

Perechi de nevăstuici şi vulpi,

Pe unde calc, pe dinainte-mi umblă.

Picioarele-i slăbesc calului meu,

Văd cum se prăbuşeşte un lacheu.

Aud trosnind un tunet cu răsunet

Un spirit îmi apare fără foşnet.

Aud Luntraşul Caron cum mă cheamă

Şi văd al Terrei centru, fără teamă.

Acest pârâu se-ntoarce la izvor,

Un animal se urcă-ntr-un pridvor

Iar sângele se scurge de pe stâncă.

Un şarpe se-mpreună cu-o ursoaică.

În turnul vechi, pe-acoperiş,

Un şarpe rupe-un vultur, pe furiş,

În timp ce-n gheaţă arde focul…

Iar Soarele s-a înnegrit cu totul…

Văd Luna ce stă să cadă-n vecini,

Copacul şi-a ieşit din rădăcini…

Versiunea în limba română: Constanţa NIŢĂ