Agrippa D’ AUBIGNÉ (1552–1630)

La Fin du Monde ( 3 ) / Sfârşitul Lumii

… Iată cum moare cerul în chinul şi tortura

Ce-i sângerează ochii şi-i înnegreşte gura.

Iată cum geme cerul când nervii-i se retrag

Şi când plămânii aer fără oprire trag.

În negru se îmbracă aurul razelor

Când Ochiul lumii-şi pierde lumina ochilor.

Când sufletul atâtor flori moare în caliciu,

Când nu mai este viaţă după al său principiu.

Şi-aşa cum corpul nostru trântit e la pământ

Când cea mai mică rană din suflet l-a rănit,

Tot astfel lumea se cufundă, moare

La cea mai mică rană de pe Soare.

Şi Luna-şi pierde clarul din faţa-i argintată

Şi-nvârte sus, pe ceruri, o faţă-nsângerată.

Şi stelele se sting : ai sorţilor profeţi

Vor suferi şi ele eclipsele pe veci.

De frică piere totul : în aer fuge focul,

Iar aerul în apă, apa-n pământ, căci totul –

Tot ce-i frumos îşi pierde încet a sa culoare…

Livide feţe sumbre-n a cerului paloare

Se-aseamănă cu focuri slăbite ce se sting

Când stau pe la cuptoare cei amorţiţi de frig…

 

Versiunea în limba română: Constanţa NIŢĂ