Poet şi eseist spaniol, născut în anul 1965, la Orihuela, cunoscut şi ca editor al revistelor de cultură Empireuma şi La Lucerna. A publicat mai multe volume de versuri:  Solumbre (1993), Alimentando lluvias (1997), Frondas (1999), pentru acesta din urmă fiindu-i decernat premiul „Nicolas del Hierro”. Alte distincţii culturale primite: Premiul de Poezie „Ciudad de Orihuela” (1987), Premiul Naţional de Poezie „Montesinos 2000” (1996). Creaţiile sale au fost, de asemenea, incluse în diferite antologii poetice apărute în ultimii ani în Spania.

 

Nedumeriri şi certitudini

 

         Desişuri

Surghiunitul se cufundă în sexul pădurii. Dincolo, pe coline, grânele. Iar aici –  ameţeli de natură beată.

 

Rătăcitorul înaintează printr-un labirint de copaci şi ferigi, drum de miez de zi sau de miez de noapte, nu mai contează. Se teme şi doreşte atât poienile, cât şi desişul. Bea din licorile vegetale şi se abandonează visului boabelor de rouă. Zorii sunt în toate părţile, însă întunericul domină.

 

În îmbrăţişarea părintească a sevelor, rătăcitorul se trudeşte inutil să cuprindă în braţe hotarele unei crisalide imposibil de potrivit. În humusul subţire continuă să trăiască o realitate neelucidată.

 

         Apariţie

În rănile distrugerii te întâlneşti cu neaşteptata flacără violacee a unor fire de anghinare în floare. Deşi nu-i nici o consolare pentru nimeni să păşească pe un drum de scrum, totuşi exuberanta putere a unei înfloriri imposibile face suportabilă calea cea întunecată.

 

Un foc rapid înlocuieşte negurile pieirii.

 

Întărit de bunătatea inflorescenţelor opulente, îţi semnezi adeziunea la izvoare şi renegi cu hotărâre arşiţa.

 

Cine n-ar vrea să trudească în prelungirea răşinilor şi să pună stavilă neastâmpărului culesului?

 

         Fluturele morţii (Acherantia atropos)

Îşi întrerupse letargia şi se întoarse iar lacomă, pe când totul era în destrămare. Se tot rotea în zbor, cu mişcări bete, în cormanele şi miriştile din apropierea oraşului. Nectarul florilor reziduale e hrana lui.

 

De unde vine creatura aceasta?

Îşi strigă tare bucuria şi teama scurtului său răsărit de la lăsarea serii. Sărbătoreşte ceva îngrozitor.

 

Ce aventură nemaipomenită e dorinţa lui de a trăi printre dărâmături şi resturi…

Întrupează însăşi contradicţia universului.

 

         Estramoniul

Înfloreşte pe timp de secetă. Nu vă lăsaţi înşelaţi de mătăsurile albe ale florilor lui  negre: sunt rădăcinile fragilităţii. A venit clipa să vânturăm cenuşa.

 

Păstraţi-o în locuri însorite, însă nu-i uitaţi strălucirea întunecată.

 

         Apă arzătoare

Din tot lemnul fierbinte al zilei mai rămâne doar jarul acesta ce se încredinţează albiei râului. Apele sunt pârjolite de nămolul roşu al orizontului, rădăcini pe care focul le cufundă în iazuri.

 

Dorinţa arzătoare după forme e a razei: proprietăţile sale de investigaţie permit descoperirea, neobişnuită în trecerea ei rapidă. Îndoiala distruge aparenţa senină şi reconstruieşte o altă vârstă.

 

Amestecul apei cu flăcările e o lungă deşteptare a prelungirii frunzişurilor unei alte lumini. În fructele putrede va triumfa ce s-a semănat în noile orizonturi.

 

Ah, o sărbătoare de vibraţii şi explozii în frontonul furişat al fosforescenţelor: unde şi consecinţe inevitabile ale stingerii.

 

Acesta e focul după ce arde, culege-l cu plenitudinea unei priviri încă neobişnuită cu minunile. Pentru a putea numi încoronarea doliului trebuie să-ţi cufunzi privirea în ceea ce a fost.

 

Aceasta e substanţa pe care o sorb ochii mei.

 

 

Note

Desişuri

Acest text s-a născut de pe urma unei călătorii pe care am făcut-o prin zona Languedoc-Rosellon din Franţa în luna martie a anului 2000. Pădurea, după specialiştii în simboluri, reprezintă principiul feminin şi se află sub stăpânirea lunii. În adâncurile ei se dezvoltă lumea vegetală necultivată. Pădurea era, în vechime, locul predilect al surghiuniţilor şi neînţeleşilor, al celor curajoşi care îndrăzneau să se aventureze în adâncurile sale necunoscute: „să intrăm mai adânc în desişuri”, ne invită chiar şi un poet atât de spiritual şi neconvenţional cum e San Juan de la Cruz. Azi au mai rămas foarte puţine păduri şi, în consecinţă, găseşti pretutindeni oameni gata să se supună la orice sau conformişti, ori chiar mai rău, falşii neconvenţionali, arivişti ai inadaptării.

 

Fluturele morţii şi Estramoniul

Fluturele morţii (Acherantia atropos), numit şi „cap de mort”, e cel mai mare dintre fluturi. Destul de răspândit, deşi nu în număr foarte mare, îl recunoşti, mai ales, după desenul ciudat pe care-l poartă pe spate şi care e foarte asemănător cu un craniu uman. Doarme ziua şi-şi începe activitatea la căderea serii. Se hrăneşte cu nectar. Omizile lui trăiesc în plante din familia solanaceelor, majoritatea otrăvitoare. Într-una din plimbările mele nocturne am prins un astfel de fluture şi l-am privit foarte atent, mai bine de un sfert de oră: eram surprins de curiosul desen de pe spatele lui. Dar ceea ce m-a fascinat cu adevărat cel mai mult a fost zgomotul asemănător unui strigăt, ceva între bucurie şi tristeţe, pe care insecta îl face când suflă aerul prin trompă. Această creatură enigmatică apare şi într-o povestire de E.A. Poe, iar A. Strindberg îi dedică un capitol, al şaselea, din Infernul său.

Estramoniul este o plantă ce atinge dimensiunile unui arbust, în general otrăvitor, e cunoscut şi sub numele de smochinul nebun sau smochinul infernului. Creşte în întreaga Spanie. Frunzele îi sunt zimţate şi are flori albe, mari şi frumoase. Se dezvoltă în locuri necultivate, pe terenuri nisipoase, în zone aride. Frunzele îi sunt amare şi răspândesc un miros greu ce atrage insectele, între acestea mai ales fluturele cap de mort. Alături de mandragoră, măselariţă şi beladonă, reprezintă grupul de plante cele mai utilizate de vrăjitoarele Evului Mediu. Paracelsus chiar menţionează estramoniul în Tratatul de botanică ocultă. După ce am scris ambele poeme, am citit – o coincidenţă curioasă – că persoana intoxicată cu estramoniu îşi închipuie că se va transforma… tocmai în fluture de noapte!…

 

         Prezentare şi traduceri de Rodica GRIGORE