Să trăiești Poezia la Iași (Poezia în Capitala Poeziei)

Iași – un oraș fenomenal, luminos și paradoxal. Când spui poezie la Iași el te ascultă cu întreaga-i ființă, cu toate frunzele teilor de pe Copou, dar mai ales cu aceea a teiului sfânt. Teiul pe care l-am văzut și anul acesta la fel de tânăr, același pe care l-am văzut cu mai multe zeci de ani în urmă. Nu se întâmplă niciun miracol cu el. Teiul lui Eminescu trăiește pentru că se hrănește cu poezie. Pentru că  în jurul lui sunt mereu poeți. Un tei străbătând milenii… Și cum să nu traversezi milenii scăldat în poezie?

Când teiul se va prăbuși, va muri poezia la Iași? Cum să cadă un copac ce are rădăcinile în pământ și-n poezie? Ș-apoi cine stie dacă nu cumva, de atâta vreme, rădăcinile teiului sfânt nu sunt dincolo ramuri cu frunze tăcute și verzi care ascultă poezia de dincolo?

P.S.: Mulţumesc organizatorilor Festivalului Internaţional de Poezie de la Iași, Cassian-Maria Spiridon și Adi Cristi care mi-au oferit privilegiul de a participa la această manifestare excepţională.

BIOGRAFIE SELECTIVĂ

s-a spus despre mine că sunt specialist în copilărie că ştiu

pe dinafară cursurile de disperare ale bunicilor mei

şi la nevoie pot face rost de păsări pe cer

că la marginea memoriei deţin grădini suspendate

unde cultiv primăveri nelumite că seva-mi urmează copacii

cu braţele pline de flori pe drum spre biserici

şi clopote aruncă-n ferestre cu nuci de lumină

că nu mai rămân în praful speranţei la capătul

parcului când luna trage raze şi adună îndrăgostiţii

în podul casei cu cărţi despre originea nopţii

lângă viespi locuind ilegal pe sub corni

la Vima Mare pe pământurile colectivizete de iarbă

că încă din viaţa şi din camera alăturată

mă mai aude mama trântind poarta spre visul

în care voia să rămână

a fost odată

n-ar fi fost să se spună