Am fost impresionată de complexitatea organizării festivalului, de faptul că atît de mulţi poeţi au avut posibilitatea să se exprime. Îndeosebi mi-a plăcut festivitatea de închidere, înălţimea profesională a invitaţilor, frumuseţea și poezia repertoriului, precum și festivitatea de premiere. Îmi doresc și vreau ca acest Festival să continue, să aducă Iașului coroana poeziei pe care o merită.
Între câmpie şi şapte coline
Arşiţa
văzduhul cu Fata Morgana
făgăduinţa magiei
le-am luat din câmpie
Cele şapte coline
mi-au făgăduit în schimb
flamura albă a mănăstirilor,
costişele, verdele cuib al vâlcelelor
Aici, în văzduh, pe coroane
pe fiecare frunză
ceva tainic se naşte
şi buciumând
se adună în omphalosul Cetăţii
unde teiul trăieşte
bandaje de fier
îi ţin laolaltă trunchiul, ramurile,
scorbura…o uriaşă
în golul ei întunecos, ghemuite
stau veacuri
Îngenunchez
și de pe tălpi
mi se desprinde pământul câmpiei
Stai lângă mine, poezie!
Curăţă-mă
de trosnetul cuvintelor lumii
Îmbracă-mă
în cămaşa de licurici şi învaţă-mă
să umblu desculţă
Îmbracă-mă
în cămaşa de vânt
să ascult neliniştea şi frunza
„ce bate când vântul nu bate”
Îmbracă-mă
în cămaşa albastră
să mă vadă seninul şi apele mării
Îmbracă-mă
în cămaşa zăpezii. În alb, sufletul
înfaşă-mi-l
Usucă-mă cu maramele verzi
din raiul plăpând dintre sălcii
Îmbracă-mă în cămaşa iubirii
m-aşteaptă inocenţii pe celălalt mal
totdeauna pe celălalt mal
Îmbracă-mă în cămaşa de zale
păsări negre asupra-mi se rotesc
să mi se aşeze pe umeri.
Pacienta
ascultându-mi inima
medicul cardiolog
contrariat
a auzit un zăngănit
ca de metal
„Sunt Cavaler al Grâului” i-am spus
port armură şi călare alerg
jur împrejurul lanurilor
din troiţă în troiţă
să veghez felinarele macilor
să lumineze fiecare spic
şi pe fiecare bob de grâu,
Chipul sculptat
Completul Kafka
Cleioasă, ura
se lipeşte de aer, de oameni, de obiecte
În sala de judecată
greu se respiră
greu se vorbeşte
oameni nu se mai văd
părăsiţi se părăsesc între ei
de sub lambriuri
de sub duşumele
răzbate un sunet-ecou
ca de cătuşe
Justiţiarii se acoperă cu robele negre
în mânecile largi
stă ghemuit absurdul
Pe acoperiş, Zeiţa
legată la ochi cântăreşte…
văzduhul îl cântăreşte
mereu i se adaugă noi legături
Verdictul e lovitura ciocanului
un uriaş ce izbeşte
cu puterea unui mare imperiu