Iaşi-ul este familia mea literară. De ani buni, graţie prietenului Cassian Maria Spiridon, mă las răpită de această şansă rară. De a crede în solidaritate literară, în prietenie, în oameni frumoşi şi buni, în parfum de tei şi în zâmbetul domnului Maiorescu.
,,Poezia la Iaşi”, prima ediţie din 2014 a confirmat (a câta oară?) forţa indicibilă a acestui Oraş, căruia îi sunt recunoscătoare. Este, cu adevărat, o capitală culturală europeană.
Aşchii de icoană
Îmi taie viaţa cu dreptate, un adevăr negat intens,
E cuplul ca formalitate, tânjind mereu perechea sens
Rănesc lumina desuetă, cu spini pe creştet am iubit,
Un act, un pact, o verighetă, neverosimil, te înghit.
Pentru iubirea cu hotare, pentru delirul în balans,
Perechea -sens cere iertare, formalitatea râde fals.
El e străinul, ea străina, cuplul se smulge din război
Bătăi de gong despart lumina, în poezia de apoi.
Nu te-am găsit în nici o carte, e scris în arşiţa din stele
Să fii şi să rămâi departe, arzând în rostul vieţii mele
Schimbăm tăceri, a câta oară, la nunta noastră ne-ntâmplată
O stea în pas de dans coboară şi ne promite altă soartă.
Numai din cer aştept opinii, despre ce-a fost întâmplător
Şi când ne judecă străinii, ne-ascundem chiar sub ochii lor.
Dragostea mea, cerească mană, pierdută-ntr-un război nebun
În aer aşchii de icoană se-aşează şi te recompun.