Ce amintiri mi-au rămas? Selecţiile minţii și ale emoţionalului sunt atât de greu de strunit, sunt subiective. Un om al străzii făcea o baie de soare cu porumbeii în timp ce ne asculta recitând. Iașul se învelise în mireasma teilor ca în niște veșminte scoase de la păstrare din lada de zestre a poeţilor morţi-nemorţi ai unor secole trecute. Poezia se plimba pe străzi, poeţii abia de ţineau pasul cu ea, principesă capricioasă, dar generoasă într-acel iunie exuberant. În Noaptea Sânzienelor am stat pe terasa de la Bolta Rece și am citit poezii, indiferent dacă mai asculta cineva sau nu, ameţiţi de nesomn, ţigări, cafele, bere, vin alb și roșu, puţin mai încolo, primarul Iașului ne privea cu ochii pierduţi în cine știe ce amintiri. Scene în soare, reflectoare, ploi, microfoane, oameni ascultând, oameni ignorând, diplome, poze, multe poze și feţe suprapunându-se în ecou de voci de drag, trenul meu fugind spre Ardeal mai iute decât aș fi vrut, Iașul – citadelă a poeziei! – așa mi s-au părut zilele acelea, așa mi-au rămas în suflet, un poem cu finalul încă nescris. Mulţumesc, Cassian Maria Spiridon.

pe taler de piatră

aşteptam şi eu pe balanţă să fiu cântărită

dar era o coadă prea mare în ziua din urmă/ îngerul mă urmărea ostenit

de cât l-am alergat prin univers ca să-mi păzească inima întreagă pentru judecată/

şi-am adormit fecioară neînţeleaptă acolo pe talerul cântarului din văzduh

eram goală/ particulă elementară/ cum domnul o crease pe eva/ şi era atât de cald

că-mi picura materia topită de pe taler

mi s-a făcut teamă c-o să mă scurg înainte de judecată

că nu va mai rămâne nimic din trupul înfierbântat pe lespedea de piatră

că fierbinţeala o fi din focul iadului ce s-a aprins mai tare în ziua cea mare

şi îngerul doar privea plictisit cu aripa mare pusă la păstrare

pentru alte vremi

de vecie

ar fi putut să-mi îngheţe sângele în picurii de carne/

şi nu puteam nicicum să mă trezesc din somnul adânc să-i spun

că trupu-mi de femeie s-a scurs în hăul de dedesubt

erai pe celălalt taler în piatră de echilibru cu mine

şi uşor te-ai făcut încât ai luat-o în zbor spre răsărit cu îngerul tău cu tot

lăsâdu-mă să

curăţ singură resturile de pe cântar

în somn am zărit ochiul din inimă

și-am ştiut că nu-mi era dat doar cu împrumut

abia atunci m-am trezit/

se dilata eternitatea ca-n primele minute după

big-bangul unui nou început