A intrat Poezia în oraş
A intrat Poezia în oraş
cum intră toamna mai întîi: stîrnind o frunză.
Apoi greierii au dat semnale, lungi ţîrîituri
care au trecut aproape neobservate prin cartiere,
dar care au făcut să tremure de-nfiorare pielea apei.
Ziarele au scris cu litere de-o şchioapă
că fenomene stranii s-au abătut asupra lumii noastre,
că inimile cetăţenilor din oraş au înregistrat
brusc spasme inexplicabile
ca la apropierea cometei, unii s-au îndrăgostit fără motiv
iar oftaturile lor au alungat cîrdurile de ciori
din plopii care stăteau
ca nişte indicatoare
la intersecţia dintre pămînt
şi cer arătînd fără odihnă drumul spre Nicăieri.
A intrat Poezia în oraş
ca funcţionarul de la fisc
care a adus o veste de la Dumnezeul Impozitelor:
pentru două mii de ani nimeni nu mai e dator nimănui,
se prescriu toate datoriile,
cetăţeanul nu mai trebuie să plătească pentru lumina soarelui,
pentru clipocitul stelelor,
pentru cîntecul privighetorilor,
nu mai trebuie să plătească pentru nuca din nuc,
pentru mărul din măr,
pentru pruna din prun,
viaţa e gratis,
moartea e gratis,
spectacolul străzii e gratis,
poţi să mergi pînă la capăt pe gratis,
poţi să eziţi pe gratis,
poţi să disperi pe gratis,
pînă şi orbecăitul prin paradisul de sub osul frunţii
e gratis.
A intrat Poezia în oraş.
Unii spun că era dimineaţa devreme şi gunoierii au dat
onorul intimidaţi de freamătul pe care îl stîrnea
prin materie. Era ca un curent
care nici nu te zgîlţîia,
dar nici nu te lăsa amorţit în sine. Un beţivan ar fi sărutat-o
pe frunte, zic unii,
iar buzele i s-ar fi lipit
ca şi cum ar fi atins cu pielea o bucată de fier înroşit.
Alţii au spus nu, poezia nu e fierbinte în aşa hal,
că se ştie: ea e rece ca un cristal în care s-a oglindit luna.
Vînzătoarele de flori s-au jurat că poezia le-a
colorat petalele trandafirilor de pe tarabă
încît şi Dumnezeu a încercat
să se admire în strălucirea lor.
Păreri.
A intrat Poezia în oraş.
Pompierul a anunţat imediat Comenduirea
că lucrurile nu sînt chiar aşa de paşnice,
că un foc tainic arde pe unde trece
nu are flacără, ce e drept,
nu lasă cenuşă, ce e drept,
nu frige, ce e drept,
nu face răni pe partea vizibilă a trupurilor, ce e drept,
şi totuşi se simte pîrjolul
în aer,
în priviri,
în cuvinte.
Ce e de făcut?, a mai întrebat pompierul.
Dar Comenduirea a devenit pentru prima dată
melancolică de la descoperirea focului pentru om
de către Prometeu
şi a decretat
pentru cîteva mii de ani
un incendiu universal
care va arde
lucrurile şi fiinţele aşa cum face viaţa dintotdeauna.
Cetăţenii au fost, pentru o clipă, îngroziţi.
A intrat Poezia în oraş.
Hingherii au prins-o
– se zice –
şi au înghesuit-o
într-un sac
şi cînd
au scos-o
ca să o arunce la un loc
cu ceilalţi
cîini capturaţi de pe maidan
au descoperit că înăuntru era
Moartea.
Da, Moartea!
Pssst!
Au dus-o la loc,
au aşezat-o cu grijă la marginea drumului,
primul trecător a suspinat:
Oh, cerşetorii ăştia!
şi i-a strecurat o monedă în palmă.
Palma era rece.
A intrat Poezia în oraş.
Un comunicat din partea Primăriei, lipit pe toate gardurile
şi la scările de bloc, lipit pe frunzele de podbal
şi pe toate măceşele din parc,
lipit pe palmele cerşetorilor
şi lipit pe urechiuşele doamnelor,
lipit pe sfîrcurile căţelelor în călduri
şi lipit pe borurile pălăriilor domnilor,
lipit pe bastoanele orbilor
şi pe medaliile veteranilor din războiul rece
preciza
că
toţi
cetăţenii
cu
drept
de
vot
care vor simţi că poezia le afectează drepturile lor
bine stabilite prin legea gravitaţiei şi
prin legea compensaţiei,
prin legea transmutaţiei perpetue a energiei
şi prin legea relativităţii,
prin legea polarităţii şi prin legea ubicuităţii
pot depune plîngerile în tomberonul special
amplasat în faţa primăriei.
Fiecare caz va fi analizat de o comisie
special înfiinţată care va acorda despăgubiri
în funcţie de mărimea
daunelor.
Celor care le-a trecut viaţa pe degeaba
– lucru stabilit în urma unei analize profunde –
primăria le va mai acorda o viaţă second hand
din fondul de rezervă.
A intrat Poezia în oraş.