Ion MARIA

semn

şi eu îmi pierdeam cîteodată noaptea

prin localuri

mă confesam unei halbe de bere

avea spumă semn

de mare înţelepciune

cele sfinte să le dăm cîinilor

spunea un filozof

ori un dogmatic

depinde din ce parte îl apuci

de mîner ori de lamă

nopţile sînt productive

o pătură de pămînt în care

cresc rădăcinile gîndirii

nu vreau să fac pe inteligentul

sînt doar un copac în care se aşează păsări

ori o troiţă

un semn de carte între o zi

şi alta

tuturor ne este frică de fîntîna

întunecată de la capătul drumului

aruncăm cu pietre în ea

poate se sperie şi pleacă

nimic nu o sperie apa ei

e plină de înţelepciune

ca un beţiv ce caută cerul

în pămînt

 

căutînd o insulă

ştiu insulele pămîntului pe de rost

pentru că orice insulă

mai întîi a fost în cer

şi apoi a coborît

pe pămînt

fiecare insulă e un semn de punctuaţie

în propoziţiile lui Dumnezeu

de asta orice insulă este neasemuit

de frumoasă

fiecare om are insula lui

pe care ar trebui să trăiască

însă mai toţi oamenii trăiesc

departe de insulele lor

şi sînt nefericiţi

a trăi pe o insulă pustie

cu singura dragoste adevărată

nu aşa visează orice bărbat

paradisul?

 

toată viaţa căutăm

insula noastră potrivită

uneori o întrezărim prin nori şi

ceaţă ori prin zidurile de beton

ale oraşului

pînă la urmă cea mai minunată insulă

cea la care tot tînjeşti mereu

ştiind că nu o vei găsi

trebuie să existe pe undeva

altfel de ce o visezi

în fiecare noapte?

 

iubesc femeile

iubesc femeile care vorbesc

în vîrful limbii

ca un şarpe

îmi pare că otrava lor

e mai dulce

pentru că tu

vorbeşti aşa

 

iubesc femeile înşelătoare

precum o ploaie de vară

iubesc femeile cu ochii verzi

sau verzi-albaştrii

aşa cum sînt ochii tăi

ce seamănă cu solzii de balaur

nu sînt Sf. Gheorghe dar

nu mi-e frică de ei

cu toate că ei mă pot ucide

oricînd în faţa lor sînt

fără apărare

şi totuşi lupta asta

mi-aş dori mereu s-o duc

numai să fiu cu tine

în eternitate