În mahalaua-talcioc
În mahalaua-talcioc am avut o iubită.
Pe cînd ne plimbam prin sud-vesticul parc
cu iarba găii şi păpădii,
necălătorit prin străinătăţi un şomer
cu tricolorul pe umeri
cînta la vioară solemn în înnourările sale,
secondîndu-l în descifrarea ritmicităţii
zăngănirea de geamuri întredeschise
Revista Clik relatează că Gollum cel gol,
ademenit de-o infantă-ntr-o seară,
zice că tufa de azalee din spatele şcolii
i-a oferit un culcuş agreabil,
deşănţarea erotică alungînd o şopîrlă
cu guşa verzuie şi coada mîncată de-un pechinez.
Ceaţa nelămuririi retrăgîndu-se întomnată
către spitalul de boli uimitoare,
se va scinda, se va risipi mai departe
de-o simfonie avangardistă.
Pentru cam o treime din viaţa sa
din precupeţ convertindu-se-n cărturar,
cel ce ne cheamă la tîrgul de cărţi din bazar
zice că a alcătui un poem nu-i o farsă,
nici o bizarerie de mîntuială.
Ardoarea, iscusinţa, conceptul
într-un demers transfigurator, iluzoriu,
dau scamatorului fantezie de dirijor,
cînd în răstimp de trucaj
şi de negrăită stupoare,
pe faţa adolescentei hipnotizate
se zvîntă o lacrimă.
Strategicul zel al terapeuţilor de paradă
ce se fălesc cu retorica dibăcie
de-a vindeca tulburări, deziluzii,
melancolii dobîndite de oamenii străzii
şi de întîrziaţii prin birturi,
nu izbuteşte să recicleze tergiversarea
neisprăvitelor funeralii.
Pe povîrnişul cu măcriş şi cimbru
O ofilire de cicoare-n luncă
sau de mimoză-anticipează stropii
de ploaie-ntrezărită ce s-arată,
fără ritmicitate unde dropii
şi ţărci piţigăiate dau ocoluri
unui sud-vestic iezer din Strehaia,
în dup-amiaza de sfîrşit de vară
cu levitaţii ce adastă ploaia.
Pare-mi-se, mai graţioasă-i o acvilă unde
pletele toamnei, eşarfe cu oglindiri
peste gîrle fărîmiţîndu-se, nuanţează
înfrăgeziri preschimbate în vestejiri.
Guşteri şi fluturi molîi iscodindu-se
prin tihăraia de cătină, pe ponor,
pe sub o încăierare de crengi prea spinoase,
se înfruntau, se holbau pînditor.
Pe povîrnişul cu măcriş şi cimbru
nedibuind la mînuirea coasei
al măzărichei fir cu albă floare,
din Valea lui Ion în a Frumoasei
Viroagă, eu strunit-am neodihna,
iscînd prin scris arpegii, repetare
de vers sprinţar de spus unor muntence,
rîvnite de pîndari în Vînju Mare.