Neîndemânatic
mâinile-mi tremură în timp ce rup pâinea,
sunt un neîndemânatic incurabil,
sunt ageamiu în timp ce trec marea, iar când mă ascund, fac zgomote eu
gura mea e stângace atunci când iubeşte, sunt un novice în oglinda bărbierului,
sunt ageamiu când tuşesc din cauza tutunului
când beau o lingură de ciorbă, sunt priceput în a o vărsa
stânga dreapta mea sunt neîndemânatice, vreascurile-mi sunt ageamii
până şi visele-mi sunt ageamii,
mă trezesc brusc în clipa cea mai frumoasă,
sunt ageamiu când îmi fac o poză cu o statuie,
felu-mi de a mulţumi îmi este neîndemânatic, vorbele mele de mulţumiri la fel
aflat între două persoane, privirea mea o caută pe cea de-a treia,
de-aş cădea întâmplător în mreaja dragostei,
viitorul îmi este ageamiu şi chiar într-o zi am să mor tot ageamiu.
Din volumul Chiorul, Editura Everest; Istanbul 2012
hoţul
nu te mai zbate în zadar, oricum te afli pe patul de spital
nu ai putut să îndoi soarele din încheieturi
praful ce ţi se ridică din glas îţi arde gâtul
pe când nu ai putut să schimbi cursul nici unei ape
du-te şi citeşte hârtiile pe care le-ai ascuns în pereţi
despătureşte pânza pe care ai ţesut-o atât
în câte lumânări ai suflat din senin
firele albe ce ţi se zăresc în perciuni
sunt o scară goală sprijinită de cei patruzeci de ani
se spune că omul se fură pe sine gram cu gram
că moare râzând în timp ce trăieşte
ştii bastonul acela al tău cu cap de leu
astfel ţi-a pus piedică umbra ta amice
Din volumul Chiorul, Editura Everest; Istanbul 2012
să nu faci nimic
timp de câteva ore câteva zile pe an omul
trebuie să tacă fără să facă nimic
trebuie să uite de sine să uite de toată lumea
asemenea unui ceas ce a stat în vid
timp de câteva ore câteva zile pe an omul
trebuie să îşi închidă nu numai ochii ci şi capul
într-un hambar al uitării
omul trebuie să facă asta pentru a rămâne în continuare om
nu trebuie sa facă nimic, nu trebuie să facă nimic
omul trebuie să se încuie pe sine cu mâinile sale
şi să arunce cheia afară
trebuie să îşi scoată pielea
şi să o lase la soare spre uscare
Din volumul Varul, ed. a II-a, Editura Everest; İstanbul 2011
Versiunea în limba română: Acmambet Sunia ILIAZ